Pavel, Mărgărit și Asociații. Cum îşi pot valorifica la maximum bunurile companiile aflate în insolvenţă

8 iul. 2019
Vizualizari: 375

Companiile care au deschis procedura insolvenței au nevoie de lichidități pentru continuarea business-ului. Una din metodele prin care pot obține sumele necesare este valorificarea bunurilor prin procedura vânzării prin negociere directă în procedura insolvenței. Un avocat specializat în restructurare și insolvență poate ajuta o companie să valorifice la maximum activele prin această metodă și într-un interval de timp optim, susțin reprezentanții departamentului de Restructurare și insolvență ai societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.

Procedura insolvenței este o executare colectivă, publică, dat fiind că toate anunțurile privind bunurile scoase la vânzare apar în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Imobilele deținute de o societate în insolvență pot fi vândute prin procedura negocierii directe în urma primirii unei oferte din partea unui potențial cumpărător. Oferta include prețul și modalitățile prin care acesta înțelege să achite bunul ce face obiectul masei credale. Lichidatorul prezintă oferta adunării generale a creditorilor, care trebuie să o aprobe. Oferta nu poate fi mai mică decât suma la care a fost evaluat bunul respectiv.

Dacă oferta este aprobată de creditori, atunci se publică într-un ziar de circulație generală anunțul privind condițiile de supraofertare și orice alt potențial cumpărător poate să se prezinte în ziua stabilită pentru adjudecare directă și să supraoferteze. Imobilul sau bunul respectiv va fi oferit celui care acordă prețul cel mai mare. După valorificare debitorul are obligația de a achita toate sumele datorate creditorilor aflați pe ordinea de prioritate.

Avantajele procedurii vânzării prin negociere directă

 De regulă, companiile care apelează la procedura vânzării prin negociere directă valorifică bunul la un preț mai mare decât dacă apelează la licitație. „Companiile valorifică un bun prin procedura negocierii directe atunci când au deja un cumpărător identificat. La vânzarea prin negociere directă, cumpărătorul interesat de bunul respectiv oferă un preț, iar ulterior anunțul de vânzare este publicat pentru a căuta și alți cumpărători ce pot oferi mai mult. Așadar, suma nu poate decât să crească. La vânzarea prin licitație, procedura decurge exact invers. În cazul în care după anunțul inițial nu se prezintă niciun cumpător, începând cu a doua licitație prețul scade. Or, în cazul vânzării prin negociere directă prețul nu poate decât să crească”, a explicat Radu Pavel,  avocat coordonator al societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.

Societatea de avocatură a consiliat companii aflate în insolvență, în vederea valorificării bunurilor. „Au existat mai multe situații în care un cumpărător interesat de o astfel de procedură de atribuire directă a negociat, debitorul a fost de acord să îi vândă bunul la prețul menționat, anunțul a fost publicat, s-au acordat 30 de zile după publicare și a apărut o ofertă din partea unui alt cumpărător, care a supraofertat și a câștigat. Deci vânzarea prin negociere directă nu asigură ofertantului garanția că va obține imobilul dorit, deoarece pot veni și alți ofertanți. Legea permite acest lucru pentru că prin procedura insolvenței se urmărește maximizarea masei credale și a câștigului rezultat în urma vânzării”, a explicat avocatul Radu Pavel.

Ce se poate vinde prin negociere directă

Prin intermediul vânzării prin negociere directă, în procedura insolvenței pot fi valorificate active diverse, inclusiv cele necesare business-ului de bază, explică avocatul Radu Pavel. „De exemplu, unul dintre clienții noștri, o companie care activează în domeniul retail, comercializând materiale de construcții, deținea un depozit cu hală, lifturi de manipulare și toate dotările necesare. A hotărât să vândă acest spațiu și ulterior să închirieze un alt depozit mai mic. Banii i-a folosit pentru a restitui creanțele creditorilor garantați și pentru activitatea curentă”, spune acesta.

Totodată, dacă o fabrică deține terenuri pentru investiții, le poate vinde pentru a obține cash-flow, iar o societate de construcții poate vinde utilaje de construcții speciale pe care nu le mai folosește, explică avocatul. De asemenea, un dezvoltator poate valorifica terenuri pe care le cumpărase pentru viitoare complexuri imobiliare. Cumpărători pot fi parteneri de afaceri ai companiei insolvente sau diverși investitori.

Anual, circa 10.000 de companii întră în insolvență în România, numărul total al firmelor ce au deschis deja procedura fiind de circa 30.000.  În 2018, practicienii în insolvență au valorificat pentru creditori bunuri în valoare de 2,44 miliarde de lei. În prezent, pe site-ul Uniunii Practicienilor în Insolvență din România, ce publică și anunțurile privind vânzarea bunurilor companiilor aflate în insolvență, se regăsesc aproape 1.400 de anunțuri privind vânzarea de imobile, în special terenuri sau clădiri, 680 de anunțuri privind vânzarea de echipamente industriale și circa 650 anunțuri referitoare la vehicule, de la autoturisme la mașini de mare tonaj.

Pe lângă companii aflate în insolvență, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații a reprezentat și investitori care voiau să preia de la societățile aflate în procedura insolvenței diverse active, prin licitație publică sau prin vânzare prin negociere directă. E vorba de active cum ar fi complexuri imobiliare unde investitorii doreau să continue construcția sau de spații cu imobile dezafectate, pe care doreau pe care să le dărâme folosind terenul pentru noi construcții. Apelând la un avocat specializat în restructurare și insolvență, companiile care joacă rolul de creditor sau de debitor în procedura insolvenței, au șanse să găsească cea mai bună soluție în cel mai scurt timp, susțin reprezentanții departamentului de Restructurare și insolvență ai societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.

 

*****

Echipa Pavel, Mărgărit și Asociații este formată din avocați specializați, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate, peste așteptările clienților. Societatea abordează cazurile cu maxim profesionalism și dedicație, scopul final fiind atingerea obiectivelor clienților, rezultatele fiind unele de excepție.Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2019, cazurile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil.Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pelocul 2 înRomânia în clasamentul  firmelor de avocatură de business cu cea mai relevant expertiză, realizat de publicația Legal 500, cel mai prestigious ghid de firme de avocatură din lume, cu sediul în Londra. Societatea de avocatură este recunoscută totodată la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Corporate 2019. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societate de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, pornind de la ariile de expertiză până la cele mai relevante cazuri din portofoliu, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro, unul dintre cele mai complexe existente pe piața de avocatură din România.

Pavel, Mărgărit și Asociații. Cum își pot valorifica la maximum bunurile companiile aflate în insolvență was last modified: iulie 8th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: