Paştele, la români

Paștele, sărbatoarea luminii și a bucuriei, în Ortodoxie.

Evreii foloseau cuvântul Pascha (pesah) cu semnificația de trecere, acesta provenind de la egipteni, amintind de trecerea evreilor prin Marea Roșie și eliberarea lor din robia Egiptului (Iesire XII, 27). Termenul „Paști” este preluat mai târziu de creștini și va exprima trecerea de la moarte la viața.

Istoricii indică faptul că Învierea Domnului a avut loc în prima duminică de după Paștile iudeilor din anul 33 al erei creștine. Paștile evreilor (Pascha) se serba în seara zilei de 14 Nisan (Nisan fiind prima luna a anului evreiesc, care începea la luna nouă, de după echinocțiul de primavară).
Paștile sunt în Ortodoxie „sărbatoarea sărbatorilor”. Este bucuria ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat. Este bucuria credincioșilor care se salută aducând adevărata veste care bucură tot poporul creștin: „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”

Nu ne vom opri asupra semnificației religioase, ci vom descrie modul în care românii sărbătoresc această minunată sărbătoare.

Paștile, una dintre sărbătorile care adună familia în jurul mesei, este una dintre cele mai frumoase sărbători ale creștinătății. Nu putem vorbi despre Paști fără a aminti de lumina sfântă, de pască, de ouăle roșii și de miel.

Potrivit tradiției, la miezul nopții între zilele de sâmbătă și duminică, oamenii se trezesc din somn la bătaia clopotelor. Se spală cu apă curată, își pun cămeși și straie noi, iau câte o lumânare și pornesc către biserică, unde preotul cu Sfânta Evanghelie și crucea în mână, urmat de alaiul de credincioși, iese cu lumânarea aprinsă și înconjoară biserica de trei ori. Când preotul rostește „Hristos a înviat!” toți cei prezenți la acest serviciu religios spun: „Adevărat a înviat!”. Răspunsul este recunoașterea tainei Învierii. La sfârșitul slujbei de Înviere, preotul împarte tuturor Sfintele Paști și îi împărtășește pe cei mici.

Cu lumânarea aprinsă, se întorc acasă, fac o cruce mică pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, pe care o vor păstra tot restul anului. Restul de lumânare, rămasă nearsă după slujbă, este aprinsă în cursul anului de credincioși, dacă au un necaz mare și vor să treacă ușor peste acesta.

Oamenilor le este permis să mănânce bucatele (pasca/pâinea, ouăle roșii, carnea de miel, sarea și vinul), abia după ce acestea se sfințesc și după ce fiecare persoană participă la Liturghie.

Cel mai răspândit obicei creștin de Paști este vopsirea ouălelor roșii. Se spune că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce, iar acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus. Ouăle roșii se pun pe masă în prima zi de sărbătoare și sunt ciocnite de credincioșii care se adună în jurul mesei și de copii, cu mare bucurie, anunțând vestea: „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”.

Pasca, acest preparat dulce, făcut cu dragoste de mămici și bunici, obținut din aluat, brânză și stafide este preferat de cei mici și este bucuria zilelor de Paști.

Mielul este simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea. Carnea de miel, preparată sub diverse forme, friptura sau drobul este servită la masa de Paști.

În Țara Moților, în noaptea de Paști, se ia toaca de la biserică și se așează în cimitir, acolo unde este păzită de feciori. Dacă nu au păzit-o bine și a fost furată, ei vor fi pedepsiți a doua zi să dea un ospăț mare, unde atât „hoții”, cât și „păgubașii” vor mânca pe săturate. Dacă „hoții” nu vor reuși să fure toaca, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospățul.

În Maramureș, în Țara Lăpușului, dimineața, în prima zi de Paști, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni și la vecini să anunțe Învierea Domnului. Gazdele dăruiesc fiecărui urător câte un ou roșu. La plecare, copiii mulțumesc și urează gospodarilor „Sărbători fericite!”. Pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru că în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului.

În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniță și spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se vor spăla pe față în zorii zilei de Paști, ca să fie frumoase tot anul. După cum aleargă oamenii la Înviere, când se trag clopotele la biserică, tot așa vor alerga și feciorii după ele, spune tradiția. Flăcăii trebuie să se ducă cu flori la casele fetelor. De vor primi de la acestea câte un ou roșu, înseamnă că ele își arătă consimțământul pentru sentimentele lor.

În Moldova, în dimineața următoare după noaptea Învierii, se pune un ouă roșu și unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conțină monezi. Copii se vor clăti pe față cu apă și să și atingă obrajii cu ouălele, pentru a avea un an plin de bogății.

O altă tradiție de pe malurile Prutului cere ca oul de Paști să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate neapărat pe drum.

Alt obicei din zona Transilvaniei este „stropitul”,  preluat de la familiile de maghiari. Băieții merg în familiile în care există o fată sau mai multe, pe care le stropesc cu parfum, „ca să nu se veștejească”. „Stropitul” este păstrat și azi și reprezintă un bun prilej de reîntâlnire cu prietenii.

În Țara Bârsei, în jurul Brașovului, se face o petrecere care adună întreaga comunitate și Junii Brașovului. Grupurile de tineri, asemeni cetelor de călușari sau de colindători, cu vătaf și casier, strâng ouă de la tinerele fete, după care merg la Pietrele lui Solomon, unde au loc întreceri. Cea mai cunoscută și îndrăgită dintre probe este aruncarea buzduganului.

În Banat, la micul-dejun din prima zi de Paști, se practică tradiția tămâierii bucatelor. Fiecare creștin din jurul mesei primește o linguriță de paști (vin și pâine, sfințite). Se mai servește ciolan de porc fiert, ouă albe și mâncăruri tradiționale, după care friptură de miel.

În zona Câmpulung Moldovenesc, în zorii zilei de duminică, credincioșii ies în curtea bisericii, se așază în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în așteptarea preotului care să sfințească și să binecuvânteze bucățele din coșul pascal. În fața fiecărui gospodar este pregătit un astfel de coș acoperit cu un șervet țesut încare sunt așezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: semințe de mac (ce vor fi aruncate în rău pentru a alunga seceta), sare (ce va fi păstrată pentru a aduce belșug), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făină (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapă și usturoi (cu rol de protecție împotriva insectelor). Peste aceste farfurii se așează pască, șuncă, brânză, ouă roșii, dar și ouă încondeiate, bani, flori, pește afumat, sfeclă roșie cu hrean și prăjituri. După sfințirea acestui coș pascal, ritualul de Paști se continuă în familie.

La Călărași, la slujba de Înviere, credincioșii aduc în coșul pascal, pentru binecuvântare, ouă roșii, cozonoc și cocoși albi. Cocoșii sunt crescuți anume pentru această sărbătoare. Ei sunt cei care vestesc miezul nopții, iar datina spune că, atunci când cocoșii vor cânta e semn că Hristos a înviat! Gospodarul al cărui cocoș cânta primul va fi cel mai norocos, în anul respectiv, în casă fiind belșug și bogăție tot anul. După slujbă, cocoșii sunt dăruiți oamenilor săraci.

Sărbătorea de Paști este, dincolo de semnificația religioasă, o sărbătoare a familiei, a bucuriei reîntâlnirii celor dragi.

E timpul, ca și noi, să vă dorim, Paște fericit!