Particularităţi ale dreptului la apărare în cazul persoanelor vulnerabile
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Dincolo de garanțiile generale ale dreptului la apărare recunoscute tuturor indivizilor supuși rigorilor legii penale, la nivel european se remarcă o preocupare tot mai mare de a se conferi garanții suplimentare persoanelor vulnerabile cercetate în cadrul procedurilor penale. Implicațiile, miza și consecințele procesului penal cu privire la soarta celui cercetat au relevat necesitatea adoptării unor măsuri suplimentare de protecție a minorilor bănuiți de comiterea unei infracțiuni.
Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale[1] a fost adoptată tocmai pentru a determina efectivitatea dreptului la apărare, în considerarea interesului superior al copilului, prin mijloace adaptate la categoria vulnerabilă de persoane căreia i se adresează. Scopul declarat al directivei a fost acela de a stabili norme minime comune privind protecția drepturilor procedurale ale copiilor suspectați sau acuzați de săvârșirea unei infracțiuni, astfel încât aceștia să înțeleagă acuzația și procedura, să își exercite dreptul la un proces echitabil și ulterior, să prevină recidiva și să determine reinserția socială. De aceea, garanțiile consacrate prin directivă se aplică minorilor, majorilor care aveau mai puțin de 18 ani la data demarării procedurilor atunci când aceasta se impune în considerarea gradului de maturitate și vulnerabilitate al persoanei în cauză, cât și majorilor până la vârsta de cel mult 21 de ani dacă aceștia au săvârșit infracțiunea în minorat. În toate cazurile, garanțiile consacrate prin directivă ar trebui să fie recunoscute minorilor privați de libertate.
Directiva instituie garanții complementare cu privire la informațiile care trebuie să fie furnizate minorului și titularului răspunderii părintești cu promptitudine, garanții care iau în considerare nevoile și vulnerabilitățile specifice ale copiilor, cum ar fi informarea cu privire la aspectele generale ale desfășurării procedurii, cu privire la drepturile procedurale aplicabile și cu privire la dreptul la o examinare medicală într‑un stadiu incipient al procedurii și cel mai târziu la momentul privării de libertate pentru a evalua starea mentală și fizică generală a copilului.
Un accent deosebit este plasat pe dreptul copilului de acces la un avocat imediat după ce acesta este informat cu privire la faptul că a dobândit statut de persoană suspectată și, corelativ, pe obligația organului judiciar de a lua măsuri pentru a asigura asistența juridică, atunci când aceste demersuri nu au fost întreprinse de copil sau de titularul răspunderii părintești. Copilul audiat inițial ca martor și care ulterior devine suspect sau acuzat are dreptul la asistență calificată, dreptul de a păstra tăcerea și de a nu se autoacuza.
Sunt admise derogări temporare de la obligația de a asigura minorului asistență calificată, justificate doar de motive serioase, și anume în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane sau în cazul în care acțiunea imediată a autorităților se impune pentru a nu periclita desfășurarea procedurii în cazul infracțiunilor grave. Confidențialitatea comunicării dintre copil și avocat este recunoscută și protejată ca fiind o garanție a exercitării efective a dreptului la apărare, afară de cazul în care există suspiciuni cu privire la implicarea avocatului în activitatea infracțională alături de copil.
Pentru atingerea scopului declarat al directivei, orice copil trebuie să fie supus unei evaluări individuale în cursul procesului penal care să identifice nevoia sa de protecție și de dezvoltare, dacă în privința sa se impun măsuri speciale în cursul procedurii penale, să stabilească nivelul răspunderii penale și pedeapsa sau măsura educativă cea mai adecvată. Evaluarea individuală reflectă obligația de diligență față de copilul suspectat sau acuzat, obligație ce este un element cheie al echității procedurii, îndeosebi în cazul copilului privat de libertate.
Directiva subliniază importanța înregistrării audio‑video a interogărilor copilului în faza urmăririi penale atunci când acest lucru este proporțional, luându‑se în considerare dacă minorul este privat sau nu de libertate, este asistat sau nu de avocat, având în vedere că un copil nu este întotdeauna în măsură să înțeleagă conținutul și sensul interogatoriului la care este supus. În toate cazurile, interogatoriul trebuie să fie adaptat vârstei, gradului de maturitate și de înțelegere al copilului.
Pentru protecția integrității fizice și a bunăstării copilului pe perioada în care se află în custodia poliției, acesta ar trebui să fie ținut separat față de adulți, cu excepția situației în care măsura contravine interesului superior al minorului sau atunci când aceasta nu poate fi pusă practic în aplicare.
Copilului suspectat sau acuzat de săvârșirea unei infracțiuni i se recunoaște dreptul de a se prezenta personal la proces, inclusiv posibilitatea de a fi ascultat și de a‑și exprima punctul de vedere, iar pe parcursul ședințelor de judecată, acestuia trebuie să i se confere posibilitatea de a fi însoțit de titularul răspunderii părintești sau de un alt adult care este desemnat de copil și acceptat în această calitate de autoritatea competentă.
Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale a fost transpusă la nivel intern prin Legea nr. 284/2020 pentru modificarea și completarea Legii
nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală[2], fiind întregit cadrul general de urmărire penală și judecată a cauzelor în care sunt implicați infractori minori, din perspectiva garanțiilor recunoscute acestora pentru soluționarea echitabilă a cauzei.
În considerarea dispozițiilor europene, procedura în cauzele cu infractori minori reglementată de dispozițiile art. 504‑520 C. pr. pen. se aplică și majorilor până la împlinirea vârstei de 21 ani, dacă la data dobândirii calității de suspect aceștia erau minori, atunci când organul judiciar consideră necesar raportat la circumstanțele cauzei, iar suspectul sau inculpatul va fi prezumat minor ori de câte ori organul judiciar nu îi poate determina vârsta.
Asistența juridică a suspectului sau inculpatului minor este obligatorie, nefiind reglementate cazuri care permit derogarea temporară.
Informarea în cazul suspectului sau inculpatului minor îmbracă alte dimensiuni față de informarea unui suspect sau inculpat major, tocmai datorită stării de vulnerabilitate în care se regăsește această categorie de persoane. Informarea se va realiza într‑un limbaj simplu și accesibil, adaptat vârstei, fiind dublată de comunicarea drepturilor și obligațiilor titularilor răspunderii părintești. Suplimentar drepturilor și obligațiilor prevăzute la art. 108 C. pr. pen., înainte de prima audiere, suspectul sau inculpatul minor va fi informat cu privire la principalele etape ale procedurii, cu privire la măsurile preventive ce i se pot aplica și caracterul excepțional al acestora, cu privire la dreptul de a fi prezent la judecarea cauzei și de a exercita căile de atac în condițiile legii, cu privire la dreptul ca titularul răspunderii părintești să primească aceleași informații comunicate minorului și să îl însoțească în diferitele etape ale procedurii. Dreptul la protecția vieții private, dreptul de a fi evaluat prin intermediul referatului de evaluare, dreptul la evaluare și asistență medicală în cazul în care va fi supus unei măsuri preventive privative de libertate sunt, deopotrivă, drepturi care i se aduc la cunoștința suspectului sau inculpatului minor cu ocazia primei audieri. În cazul în care față de minorul suspect sau inculpat se ia o măsură preventivă privativă de libertate, acesta va fi informat cu privire la împrejurarea că beneficiază de condiții speciale de executare.
Pentru a determina impactul unei măsuri privative de libertate asupra dezvoltării fizice și psihice a minorului, acesta este examinat medical în centrul de detenție, iar rezultatul evaluării este luat în considerare pentru a aprecia capacitatea copilului de a fi supus actelor și măsurilor procesuale ulterioare.
Întocmirea referatului de evaluare de către serviciul de probațiune, prin care se realizează propuneri motivate cu privire la măsurile educative ce pot fi luate față de minor, este obligatorie în cursul procesului penal, urmând să se dispună efectuarea sa în cursul judecății dacă acesta nu a fost întocmit în cursul urmăririi penale. Preocuparea constantă pentru reeducarea minorului care a săvârșit o infracțiune determină necesitatea întocmirii unui nou referat de evaluare dacă circumstanțele care au stat la baza întocmirii primului raport se schimbă.
Ținând seama de starea de vulnerabilitate a minorului, la orice ascultare sau confruntare a acestuia din cursul urmăririi penale vor fi citați titularii răspunderii părintești sau un alt adult care este desemnat de minor și acceptat în această calitate de organul judiciar. Organul de urmărire penală va aprecia necesitatea citării titularului răspunderii părintești la efectuarea oricărui alt act de urmărire penală la care este citat suspectul sau inculpatul, atunci când această măsură este în interesul superior al minorului și nu aduce atingere bunei desfășurări a procedurii. Pentru aceleași rațiuni, citarea în cursul judecății a titularului răspunderii părintești sau a unui alt adult care este desemnat de minor și acceptat în această calitate de organul judiciar este obligatorie.
Politica penală actuală privind judecarea minorilor care comit fapte penale reflectă atenția deosebită asupra repercusiunilor pe care procesul penal în sine îl poate avea asupra dezvoltării psihice ulterioare a acestora. Inculpatul minor va fi ascultat o singură dată în faza judecății, reascultarea având caracter excepțional, fiind admisă doar în cazuri temeinic justificate. Instanța poate decide îndepărtarea din sala de judecată a inculpatului minor cu vârsta mai mică de 16 ani sau a titularului răspunderii părintești atunci când administrarea unor probe poate avea o influență negativă asupra acestora, la rechemarea în sală urmând să fie informați cu privire la actele esențiale efectuate în lipsă. Protecția minorului printr‑o asemenea măsură trebuie pusă în balanță cu imperativul de a asigura exercitarea efectivă a dreptului la apărare, fiind evident că măsura îndepărtării de la administrarea probelor aduce atingere principiului contradictorialității, acesta fiind lipsit de posibilitatea de a contesta probe importante în economia procesului. Dacă măsură este justificată în unele cazuri în ceea ce îi privește pe minori, aceasta trebuie luată cu precauție în cazul titularilor răspunderii părintești tocmai în considerarea semnificației rolului atribuit în cursul procesului penal, de a înțelege ceea ce nu întotdeauna este la îndemâna unui copil. De aceea, consider că îndepărtarea din sala de judecată, în vederea administrării unei probe, a titularului răspunderii părintești trebuie să aibă întotdeauna un caracter excepțional.
* Extras din Alexandrina-Mirela Perian, Egalitatea armelor și respectarea dreptului la apărare în cursul procesului penal, Ed. Universul Juridic, București, 2024.
[1] Publicată în J.O.U.E., seria L, nr. 132 din 21 mai 2016, www.europa.eu.
[2] Publicată în M. Of. nr. 1201 din 9 decembrie 2020, www.idrept.ro.