Participare la un grup infracțional și infracțiunea de trafic de stupefiante. Mandat european de arestare. Regula specialității și condiția dublei incriminări (Legea nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 780/2017

Legea nr. 302/2004: art. 58 alin. (1), art. 84, art. 85, art. 86, art. 88, art. 96 alin. (1), art. 98, art. 103 alin. (3), art. 104, art. 112 alin. (1); TUE: art. 6

În prealabil, Curtea i-a adus la cunoștința persoanei solicitate B. în prezența traducătorului drepturile procesuale conferite de art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013.

Procedându-se în conformitate cu art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, i s-a înmânat un exemplar al mandatului european de arestare persoanei solicitate precum și hotărârea de condamnare transmisă de către autoritățile judiciare din Italia (filele 71-133).

De asemenea i s-a adus la cunoștință persoanei solicitate B. posibilitatea de a consimți la predare către statul membru emitent, respectiv Italia, precum și faptul că se poate prevala de regula specialității.

În conținutul mandatului european de arestare emis la data de 4 mai 2017 de către dr. A. – procuror general adjunct al Procuraturii Generale a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Napoli – Italia în vederea executării pedepsei de 16 ani de închisoare pe numele persoanei solicitate B.,se indică existența deciziei pe care se bazează mandatul european de arestare, adică Ordinul de executare din data de 17 aprilie 2014 nr. SIEP/673/2014 referitoare la sentința executivă emisă de Curtea de Apel din Napoli în data de 24 iunie 2003 definitivă în data de 31 decembrie 2013 cu număr de referință nr. 3867 din 2013, Reg./Gen. nr. 5854/2012, nr. RGNR/68508/2001.

Ca și stare de fapt s-a reținut în esență că persoana solicitată a participat la un grup infracțional cu scopul de a de trafica stupefiante și import și distribuție și vânzarea în Italia de cantități uriașe de substanțe stupefiante, în particular heroină, cocaină și marijuana – cu agravanta de a fi comis fapta cu scopul de ajuta organizațiile criminale Liccardi și alianța din Secondigliano – și în concurs în calitate de finanțator al operațiunilor în importarea din Spania, transport și cesiune către terți în Italia de uriași cantități de stupefiante de tip cocaină din care 375,293 grame ajunse sub sechestru în data de 05 decembrie 02 și un kg. în data de 19 martie.

S-a arătat că infracțiunea de participare la un grup infracțional și respectiv infracțiunea de trafic de stupefiante sunt incluse în lista celor 32 de infracțiuni prev. de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013 și care nu implică verificarea îndeplinirii condiției a dublei incriminări, neintervenind nici prescripția executării pedepsei.

În virtutea art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv cel italian a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării unei pedepse privative de libertate de 16 ani de închisoare, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

S-a procedat și la audierea persoanei solicitate B. (fila 176 ) care fiind întrebată și asupra consimțământului irevocabil la predare în conformitate cu disp. art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013. a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Italia.

De asemenea persoana solicitată B. a menționat expres că nu renunță la regula specialității, aspect consemnate în procesul-verbal (fila 176).

S-a arătat că, în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la disp. art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013 care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, adică Curtea de Apel Cluj ca și autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia sau legalitatea hotărârii de condamnare dispusă de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speță cel din Italia în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

S-a mai specificat în cuprinsul mandatului european de arestare că fiind la curent cu data fixată a procesului penal persoana solicitată B. a fost asistată pe tot parcursul procesului de doi apărători aleși de către aceasta care s-au ocupat de contestarea sentinței de primul grad (fila 64 lit. d) pct. 3.2 și pct. 4).

Raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013, Curtea de Apel Cluj nu a constat incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, de altfel nici apărătorul ales al persoanei solicitate nu a invocat vreun motiv de refuz ci persoana solicitată B. doar s-a rezumat să indice faptul că dacă ar fi predată ar fi persecutată din punct de vedere al legislației penale italiene, precum și că viața i-ar fi amenințată.

S-a menționat că motivele invocate de către persoana solicitată B. pe de o parte nu se circumscriu nici unuia dintre motivele de refuz obligatorii sau opționale al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 și modificată prin Legea nr 300/2013.

Pe de altă parte pct. 12 din preambulul Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 se arată că prin această decizie respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și reflectate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (7), în special în cap. VI și că nimic din prezenta decizie-cadru nu poate fi interpretat ca o interdicție de a refuza predarea unei persoane împotriva căreia a fost emis un mandat european de arestare, atunci când există motive să se creadă, pe baza unor elemente obiective, că respectivul mandat de arestare a fost emis cu scopul de a urmări sau de a pedepsi o persoană pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, opinii politice sau orientare sexuală, sau de a aduce atingere situației acestei persoane pentru oricare din aceste motive, iar în prezenta speță nu s-a dovedit că ar exista măcar indicii privind persecutarea persoanei solicitate, motivul invocat fiind doar în formă declarativă, fără suport probator ca și de altfel cu privire la integritatea vieții arătând în cuprinsul declarației sale că nu face parte din vreo organizație criminală din Napoli – Italia.

De asemenea persoana solicitată B. a menționat faptul că dorește să execute pedeapsa de 16 ani de închisoare în România însă având în vedere că nu este nici cetățean român și nu are nici rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani (chiar dacă a trăit în România de circa 9 ani a declarat că nu a depus diligențe să obțină rezidența) condiții ce trebuie întrunite cumulativ, Curtea a precizat că nu poate da curs acestei cereri.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013 și nefiind constatate impedimente legale la predare, Curtea a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Împotriva sentinței penale nr. 136 din 24 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, a formulat contestație persoana solicitată B.

În susținerea contestației persoana solicitată a precizat că nu a știut de existența dosarului de pe rolul instanțelor italiene, că se teme că viața i-ar fi pusă în pericol în ipoteza în care ar fi transferat către autoritățile italiene, că împotriva sa a fost formulată o plângere penală înregistrată la Poliția Orașului Năsăud și dorește să își poată pregăti apărarea.

La termenul din 06 septembrie 2017, apărătorul ales al persoanei solicitate a precizate că împotriva acesteia s-a mai formulat o plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, aceasta fiind depusă la dosarul cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002.”

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială, art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004 care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din prezenta lege.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013 și nu au fost constatate impedimente legale la predare.

Totodată, se constată că nu a fost identificată vreuna din situațiile prevăzute de art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, republicată care să constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz de executare.

De asemenea, se constată că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate de participare la un grup infracțional și respectiv infracțiunea de trafic de stupefiante sunt incluse în lista celor 32 de infracțiuni prev. de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013 și care nu implică verificarea îndeplinirii condiției a dublei incriminări, neintervenind nici prescripția executării pedepsei.

Critica contestatorului cu privire la faptul că viața acestuia este pusă în pericol în cazul predării autorităților italiene nu poate fi primită de instanță, afirmațiile persoanei solicitate nefiind dublate de niciun element probator, la dosar neexistând vreo dovadă în acest sens. În acest context, se are în vedere faptul că, dacă s-ar da curs numai argumentelor de ordin umanitar pe care, evident, le-ar invoca toate persoanele aflate în cazuri similare, s-ar ajunge la situații în care derularea procedurilor ar putea fi întreruptă ori chiar stopată pentru motive ce exced cadrului legal fixat de dispozițiile legii speciale și, astfel, s-ar obstrucționa realizarea actului de justiție, împiedicându-se tragerea la răspundere penală a persoanelor care, prin atitudinea lor, au manifestat lipsa de respect față de lege, lezând prin acțiunile lor valori importante ocrotite de orice stat de drept.

În ceea ce privește cererea de azil invocată, Înalta Curte constată că aceasta este o apărare făcută pro causa, persoana solicitată depunând cererea de azil ulterior trimiterii de către autoritățile din Italia a mandatului de arestare.

Totodată, se are în vedere faptul că persoana solicitată nu este nici cetățean român și nu are nici rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

Cu privire la plângerile penale depuse împotriva persoanei solicitate care ar face necesară participarea acesteia la proceduri, instanța are în vedere că persoana solicitată se referea la dispozițiile art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind amânarea predării. În acest context, Înalta Curte reține că aceste dispoziții presupun ca persoana solicitată să fie cercetată penal, respectiv ca în cauză persoana să aibă cel puțin calitatea de suspect. Or, din analiza actelor depuse de apărătorul persoanei solicitate rezultă că la acest moment nu există pe rolul autorităților judiciare române niciun dosar în care această persoană să fie cercetată penală.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată B., împotriva sentinței penale nr. 136 din 24 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală.

Sursa informației: www.scj.ro.