Consiliul de Mediere din România și Consiliul de Mediere din Republica Moldova au format un parteneriat

27 sept. 2016
Vizualizari: 898

Consiliului de Mediere a anunțat că în data de 23 septembrie 2016, cu prilejul primirii vizitei doamnei Svetlana GOREA, președintele Consiliului de Mediere din Republica Moldova, a fost semnat un Acord de parteneriat între cele două instituții.

Mediatorii de pe cele două maluri ale Prutului au în mod oficial posibilitatea de a fi părți ale unui parteneriat bazat pe susținere reciprocă în promovarea intereselor profesionale, deschidere și implicare spre progres, cu convingerea comună în triumful unei societăți a dialogului, se arată în comunicatul de presă publicat de Consiliul de Mediere.

Consiliul de Mediere din România își manifestă credința că interesele profesionale comune ale mediatorilor din cele două state românești reprezintă un alt liant al apartenenței acestora la un singur neam, solicitând autorităților publice un sprijin real pentru împlinirea acestora.

Vă prezentăm conținutul respectivului acord de parteneriat:

Acord de parteneriat

Părțile

– Consiliul de Mediere din România, cu sediul în municipiul București,

– Consiliul de Mediere din Republica Moldova, cu sediul în municipiul Chișinău, au convenit următoarele:

Art. 1 Acordul de parteneriat

1.1 Prin semnarea prezentului Acord de Parteneriat (în continuare Acord), părțile își exprimă acordul de parteneriat în vederea susținerii reciproce în promovarea medierii.

Art. 2 Obiectul

2.1 Obiectul prezentului Acord de parteneriat este de a stabili responsabilitățile părților, ce le revin în implementarea activităților aferente și de promovare a conceptului de mediere ca metodă alternativă de soluționare a conflictelor.

Art. 3 Scopul

3.1 Scopul semnării prezentului Acord este de a promova medierea ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor eficientă.

Art. 4 Obiectivele

4.1 Popularizarea serviciului de mediere;

4.2 Aducerea la cunoștința publicului despre beneficiile și avantajele medierii, activitatea de mediator, practicile internaționale și complexitatea domeniilor în care poate fi utilizată medierea.

4.3 Creșterea încrederii publicului în desfășurarea procesului de mediere și efectele acestuia;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

4.4 Crearea și dezvoltarea imaginii Consiliului de Mediere din Republica Moldova și România;

4.5 Implicarea mediatorilor în susținerea și promovarea procedurii de mediere;

Art. 5 Principiile de bază ale parteneriatului

5.1 Colaborarea între părți;

5.2 Informarea reciprocă;

5.3 Respectarea reciproc;

5.4 încredere mutuală;

5.5 Implicare bilaterală.

Art. 6 Activități

6.1 Părțile organizează și/sau participă la evenimente, instruiri și inițiative specifice scopului prezentului Acord, cum ar fi conferințe, mese rotunde și ateliere de lucru;

6.2 Părțile pot organiza schimb de experiență pentru mediatori, cursuri de instruire.

Art. 7 Schimb de informații

7.1 Pentru a asigura o mai bună posibilitate de cooperare, ambele părți acceptă de a se informa reciproc. Părțile vor face schimb de date relevante intereselor comune privind aplicarea medierii ca metodă alternativă de soluționare a conflictelor.

Art. 8 Durata acordului

8.1 Acordul este semnat în România, București la data de 23 septembrie 2016. Durata respectivului Acord este nedeterminată.

Sursa informației

 

Consiliul de Mediere din România și Consiliul de Mediere din Republica Moldova au format un parteneriat was last modified: septembrie 27th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: