Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
64 views
Ca avocat de litigii specializat în dreptul familiei, m-am confruntat, nu de puține ori, cu spețe complicate, atât din punct de vedere juridic, cât și din prisma încărcăturii emoționale și a presiunii pe care procesele și miza acestora o puneau asupra părților (articolul Mărirea patrimoniului comun al soților ulterior divorțului sau cum problemele nerezolvate la tinerețe te pot lasă falit la bătrânețe și articolul Situația soției supraviețuitoare atunci când decesul soțului intervine în timpul partajului judiciar al bunurilor dobândite dintr-o căsătorie anterioară”). Indiferent de sex, vârstă, statut social și profesional, partenerilor care aleg să pună punct relației le mai rămân probleme nerezolvate, fie că sunt de ordin personal sau patrimonial. Se ajunge in situația în care, deși relația personală este complet uzată sau epuizată, aceasta reușește cumva să supraviețuiască în modul cel mai supărător, litigiile de partaj judiciar și de lichidare a regimului matrimonial fiind o sursă constantă de emoții și de pasiuni nebănuite.
Este de notorietate că procesele de partajare judiciară a bunurilor comune, dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei sunt printre cele mai consumatoare de timp, nervi și bani. Administrarea probelor este îndelungată și anevoioasă, fiind necesar a fi efectuate expertize (topo, construcții, evaluare proprietăți imobiliare, contabile, etc.) pentru determinarea valorii și a posibilității de lotizare a patrimoniului comun, precum și administrarea de interogatorii și martori pentru determinarea cotei efective de contribuție a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor comune. Am întâlnit situații în care, prevalându-se de prezumția legală de contribuții egale, soția care nu lucrase niciodată pretindea cu nonșalanță jumătate din bunuri (case, terenuri, părți sociale), precum și jumătate din veniturile provenite din exploatarea acestor bunuri (chirii, dividende, etc.). Am întâlnit și situații în care, deși ambii soți lucraseră neîntrerupt și dezvoltaseră cariere universitare impresionante, soția pretindea o cotă de contribuție majoritară invocând munca în gospodărie (pe care o contabiliza la nivelul retribuției unei menajere), precum și suportul bunicilor materni în creșterea copiilor (cuantificat la nivelul salariului lunar al unei bone).
Într-o speță recentă, printr-o hotărâre de primă instanță s-a dispus partajarea bunurilor comune în natură și în mod egal, imobilul care a constituit locuința familiei fiind atribuit către fosta soție, luându-se în considerare faptul că aceasta era și părintele rezident al copilului minor rezultat din căsătoria desfăcută. Doar că, în timpul procesului de partaj, înainte de pronunțarea hotărârii de primă instanță, fosta soție și copilul minor al părților se mutaseră voluntar din locuința familiei, împreună cu noul partener al mamei, într-o zonă de lux a capitalei. Față de această situație de fapt, fostul soț rămas în locuință a schimbat încuietorile și și-a continuat abitația în respectivul imobil, unde s-au mutat ulterior și actuala soție împreună cu copilul nou – născut, rezultat din relația post-maritală. Cererea fostei soții de reintegrare în imobil a fost respinsă de instanța de judecată, care a îndrumat părțile să își rezolve problemele locative în cadrul partajului judiciar.
În etapa apelului din procesul de partaj, fosta soție – titulara virtuală a unui drept de proprietate (nedefinitiv și neexecutoriu) asupra imobilului care constituise locuințe a familiei – a înțeles că posesia efectivă reprezintă un avantaj esențial în atribuirea definitivă a bunului în favoarea unuia dintre co-partajanți. După 7 ani în care unul dintre foștii soți a păstrat posesia locuinței familiei, devenea mai puțin probabil ca instanța de apel să atribuie cu caracter definitiv dreptul de proprietate soțului neposesor. Profitând de absența din imobil a fostului soț pe fondul unor probleme de sănătate, fosta soție a dezlănțuit o campanie acerbă de hărțuire a actualilor ocupanți ai locuinței, respectiv partenera de viață și copilul minor, cu scopul înlăturării acestora și a redobândirii posesiei imobilului. Demersurile fostei soții au mers în crescendo: inițial a descins cu executorul judecătoresc la ușa locuinței, punându-le în vedere actualilor ocupanți un termen maxim de eliberare a spațiului; pe măsură ce deadline-ul expira fără consecințele urmărite, poarta de intrare în imobil a fost blocată, iar yala de acces în locuință a fost înfundată cu adeziv superglue. La scurt timp, în scop de intimidare, a fost solicitat sprijinul poliției prin apel la numărul de urgență 112 pentru ca, împreună cu executorul judecătoresc, să se procedeze la o evacuare în fapt, care însă nu a fost posibilă fără o hotărâre judecătorească prin care să se dispună evacuarea ocupantului fără drept.
Șirul faptelor bune a continuat, iar în Ajun de Crăciun fosta soție a promovat o acțiune în evacuarea actualei soții și a copilului rezultat din noua relație a fostului soț cu care se afla în proces de partaj. Acțiunea în evacuare a fost motivată în principal pe încălcarea dreptului de proprietate care i-a fost atribuit prin hotărâre judecătorească (nedefinitivă), iar, in subsidiar, pe încălcarea regulilor coproprietății pe cote părți care presupun acordul tuturor proprietarilor la încheierea oricărui act privitor la un bun comun. În esență, criticile vizau lipsa acordului său pentru ca cea descrisă ca fiind amanta soțului său și uzurpatoarea căsniciei sale să locuiască împreună cu copilul rezultat din această relație în fosta locuință a familiei sale.
În procesul de evacuare, pârâta s-a apărat arătând că nu ocupă fără drept respectivul imobil, ci cu acordul proprietarului, care i-a constituit inclusiv un titlu locativ formal – un contract de comodat, că la respectiva adresă figurează domiciliul său in acte, că până la soluționarea acțiunii de partaj prin hotărâre definitivă foștii soți sunt considerați de lege ca fiind coproprietari devălmași cu drepturi egale asupra imobilului, acțiunea în evacuare fiind doar un demers șicanator, menit să îi procure reclamantei un avantaj în procesul de partaj, în realitate reclamanta neavând nicio intenție să locuiască efectiv în respectivul imobil. În plus, pârâta a arătat că nu este un simplu ocupant fără drept al imobilului, ci este chiar soția coproprietarului, locuind în imobil împreună cu copilul acestuia.
Instanța a tranșat această chestiune litigioasă în sensul respingerii acțiunii în evacuare. Motivarea instanței s-a întemeiat pe dispozițiile legale din materia coproprietății devălmașe care, deși încetează la momentul desfacerii căsătoriei, se lichidează abia la finalizarea partajului, când prin hotărâre judecătorească definitivă, ori act autentic notarial, sunt stabilite cotele – părți care revin fiecărui fost soț din dreptul de proprietate. Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât şi în privința obligațiilor. Pornind de la prezumția că imobilul în cauză constituie bun comun în devălmășie al foștilor soți, instanța a reținut că, potrivit mandatului reciproc și tacit prevăzut de Codul Civil, oricare dintre soți poate încheia singur acte de administrare sau de conservare a bunurilor comune, fără acordul expres al celuilalt soț, atât timp cât nu îi schimbă destinația. În speța analizată, instanța a reținut că încheierea contractului de comodat invocat de pârâtă de către un singur coproprietar, fără acordul celuilalt coproprietar este legală, întrucât este vorba despre un act de administrare a imobilului. Chiar şi în cazul în care s-ar fi dovedit încheierea pro causa a contractului de comodat, faţă de acordul unuia dintre coproprietarii devălmași ca pârâta să locuiască împreună cu copilul celor doi în respectivul imobil, instanța a reținut existența unui drept locativ în favoarea pârâtei, contractul de comodat încheindu-se prin simplul acord de voință al părților, forma scrisă nefiind prevăzută ad validitatem sau ad probationem.
