Pariez pe Ionescu

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Pariez pe Ionescu. Cred în geniul lui. Nu mă agăț de aparențe. Nu pun preț pe datele din buletin. Nici pe „zgomotul de fond”. Geniul nu are vârstă. Vorbim prea rar despre geniu. Evităm pentru a nu-i deranja pe medaliații apelor călduțe ale mediocrității. Geniul poate purta orice chip. Are maturitate, simplitate și strălucire vie. Fără voia lui, geniul cunoaște ura aproape viscerală a celor ce nu îi pot ascunde creația, nu-l pot murdări suficient. Geniul are puterea renunțării la apartenența propriei creații doar de dragul înțelegerii. Cunoaște adevărul: creația e un dar, el va continua să dăruiască, indiferent de consecințe. Speră în evoluția majorității. Aparține unui alt timp. Prezentul lui e viitorul celorlalți. Resemnat, rămâne captiv în prezentul lor. Își asumă cu înțelegere starea de paria. Zâmbește. Visul nu-i poate fi răpit. Boem cu timpul lui, palpând viitorul, contrariază orologiile celorlalți. Rebel, aleargă în spații și dilată timpul. Transformă ireversibil realitatea celorlalți. Ionescu poate fi blamat că e… prea tânăr. Eu pariez pe Ionescu pentru că nu vreau să risc. Viitorul va confirma. 

Legal Point: De ce arhitectură? Când te-ai gândit prima oară că ai putea fi arhitect? Ce te-a împins spre arhitectură, profesia părinților, fascinația construcțiilor vechi văzute în Aradul copilăriei?

Arh. Claudiu Ionescu: Am crescut într-un mediu în care discuțiile despre arhitectură, sau mai bine spus construcții, în general, erau laitmotivul de conversație la mic dejun, prânz și cina. Părinții mei sunt ambii ingineri constructori, iar unicul bunic pe care l-am mai prins în viață era arhitect. Nu aveau cum să-mi scape ideile generale despre grinzi, stâlpi, fațade… și mai ales șantiere. Mediul construit din centrul Aradului și colegiul (Colegiul Național „Moise Nicoară”) în care mi-am petrecut zilele de dinaintea admiterii la facultate au avut și ele o mare influență în deciderea unei viitoare cariere. Arhitectura de foarte bună calitate te formează, te educă și te inspiră. Știu că mă fascina la vremea respectivă diferența între cultul pentru frumos practicat de arhitecții austro-ungari și depersonalizarea aproape completă asupra proprietății pe care o încerca regimul comunist prin celebrele sale „mașinării” de locuit (blocurile gri).

Muzeul digital de la Pecica – exterior

Legal Point: Ce desenai la 5 ani? Dar la 10 ani? Care a fost primul desen cu care i-ai surprins pe ai tăi?

Arh. Claudiu Ionescu: Nu mai știu ce desenam la 5 sau la 10 ani, dar țin minte că după ce făceam o „caricatură” a unei case „imposibile”, bunicul meu o lua și încerca să-și facă conceptele pentru casele clienților lui bazându-se pe mâzgălitura mea. Tot despre desen la vârste fragede, știu că, stând pe lângă bunicul meu, am învățat să am răbdare când lucrez și niciodată să nu fușeresc lucrurile. El lucra la planșetă, desena totul manual, și ce mă uimea era că avea răbdarea să facă inclusiv hașurile în tuș. Le făcea perfect!

Legal Point: Care a fost primul profesor pe care l-ai îndrăgit în facultate? De ce?

Arh. Claudiu Ionescu: Primul profesor pe care l-am îndrăgit în facultate a fost chiar domnul profesor Dumitrescu, iar mai apoi au urmat și alții, precum domnul George Breazu (care a urmat să-mi fie și îndrumătorul de diplomă), Cristian Blidariu, Mirel Drăgan, Bogdan Demetrescu, Claudiu Toma, Dan Idiceanu, Teodor Gheorghiu, Liliana Roșiu, Smaranda Bica, Marius Miclăuș, Vlad Gaivoronski, Ioan Andreescu… Mulți! I-am îndrăgit și-i îndrăgesc încă pe toți, cu bune și cu rele, pentru simplul fapt că au fost oameni de la care aveai ce învăța. Oameni frumoși!

Legal Point: Am ajuns la îndrumătorul tău de stagiu, „omul cu zgârie-nori” din București. Cum a fost prima întâlnire cu arhitectul Dorin Ștefan? De ce Dorin Ștefan? E întâmplătoare întâlnirea voastră? Ce v-a apropiat? Cum a fost prima zi de job în biroul său de arhitectură?

Arh. Claudiu Ionescu: Întâlnirea cu arhitectul Dorin Ștefan nu cred că a fost întâmplătoare. Știu că înainte de absolvire mă uitam peste o carte cu 50 de birouri de arhitectură din România, carte din care doream să văd cam ce arhitect mare e pe stilul meu de arhitectură, stil la care să vibrăm împreună, fără frustrări legate de estetică, funcționalități etc. Primul pe lista mea a fost și ultimul pe care l-am contactat, și anume domnul dr. arhitect Dorin Ștefan. Dânsul este definiția omului „cool” și, având o conferință la facultatea din Timișoara, mi-am permis să-l abordez cu o posibilă viitoare îndrumare de stagiu. Dânsul s-a uitat un pic peste ce făceam și a spus „ok”, iar după 2 luni de la terminarea facultății am avut deja prima zi de „job” în biroul său de arhitectură. Ziua aceea o țin minte ca și cum ar fi fost ieri, eram foarte entuziasmat, mi se părea că Dorin e un zeu și aș fi făcut orice să mă ridic măcar la 1% din cât era el.

Proiect locuință

Legal Point: Ce a însemnat stagiul? Ce amintiri îți vin acum în minte? Proiectele stagiului, concursurile internaționale…

Arh. Claudiu Ionescu: Stagiul a însemnat probabil una dintre cele mai bune perioade din viața mea de până atunci. Învățam foarte mult la birou, mergeam acasă, unde continuam studiul pentru a doua zi, lucram foarte mult. Știu că domnul ing. Ștefan Căciulescu, pe vremea aceea administratorul firmei, un inginer de excepție și un om de foarte mare caracter, ne ținea evidența orelor lucrate, iar la un moment dat aveam aproximativ 260 de ore lucrate/luna. M-a chemat la dânsul și a spus că undeva e o greșeală – „cum 260 de ore?” Nu înțelegea de ce stau atât de mult la birou, dar s-a liniștit când i-am spus că venisem pentru a „se arunca în mine” cu cât mai multe proiecte. Îmi doream să învăț absolut orice! Proiectele de stagiu au fost cu adevărat interesante, variate, și avantajul pe care-l ai lucrând într-un birou mic e că faci cam de toate. Astfel, am avut atât proiecte de concursuri (naționale sau internaționale), cât și proiecte concrete de case, blocuri, urbanism, parcaje, amenajări… cam orice. Lucrurile pe care le-am învățat acolo sunt esențiale pentru ceea ce sunt eu astăzi, și pentru asta nu am decât un foarte mare respect pentru domnul arh. Dorin Ștefan.

Legal Point: Vorbește-ne despre muzeul digital de la Pecica: ideea, proiectul, construcția. Cât de lung e drumul pentru ca desenul de pe planșa de arhitectură să devină un obiectiv turistic?

Arh. Claudiu Ionescu: Proiectul de la Pecica l-am început tot dintr-o nehotărâre de-a lui Dorin de a participa la concurs sau nu, și l-am făcut într-o vacanță de iarnă. Aveam o mulțime de concepte la care lucram după program și mi s-a părut o bună ocazie de a le aplica în cadrul unui concurs. Am participat, am câștigat, iar clădirea astăzi e acolo și în alte 30-40 de reviste, site-uri și în Atlasul European de Arhitectură. Ideea de la care am plecat e legată de sculptura „Miracolul” a lui Constantin Brâncuși, singura sa sculptură care face trecerea de la orizontal la vertical și care înfățișează o focă ce se desprinde de la sol și tinde spre cer, încercând astfel a se despovăra de greutățile trecutului. La fel ca și muza sa, clădirea are o consolă de 7,5 m și îți dă o senzație de aspirație, nu a clădirii, ci a vieții în sine. Alte concepte pe care le-am înglobat în aceasta clădire sunt faptul că ea e și ceas solar (împreună cu pavimentul din jurul ei), are un caracter eco foarte puternic (nu consumă energie aproape deloc, stochează toată apa de ploaie în rezervoare, redă naturii mai multă verdeață decât a dislocat – prin intermediul terasei înierbate de deasupra ei…) etc.

Izvor de apă

Ce e important la clădire e și faptul că ea e și primul muzeu digital cu caracter permanent din România, și asta înseamnă că înăuntru se poate prezenta orice muzeu din lume (prin tehnologie de proiecte 3D, touchscreen-uri de 45 de inchi…), se pot face orice fel de prezentări și se poate realiza orice fel de eveniment. Construcția a durat doar 5 luni și jumătate și am fost prezent acolo zi de zi, de la 6 dimineața până la plecarea tuturor muncitorilor de pe șantier (asta însemnând inclusiv până a doua zi dimineața, la orele 3-4). Astfel, aș putea spune că e lung drumul de la planșă la construcție, dar cel mai lung e de la idee la planșă. Studiul pe care l-am înglobat în acest proiect cumulează ani întregi de cercetare, ani întregi de căutare a unor concepte care funcționează bine împreună. Doar astfel, din totalitatea de clădiri care s-au realizat de 3-5000 de ani încoace, am reușit să aducem un concept complet nou, nemaivăzut și care a dus arhitectura cu un mic pas mai departe. Ăsta e cel mai frumos lucru în meseria asta!

Muzeul digital de la Pecica – interior

Legal Point: Proiectele tale fascinează. Vin din viitor. Te îndeamnă să visezi cu ochii deschiși. Aproape că nu mai îngădui timpului să aștepte evoluția tehnologiei. Ce proiecte din portofoliul tău au prins viață sau vor prinde curând?

Arh. Claudiu Ionescu: Proiectele astăzi (în România) nu sunt tocmai ceea ce cred că întreaga breaslă își imaginează că ar trebui să fie. 99% din ele sunt cel mult pur funcționale, dacă nu mai rău. Nu au urmă de cultură, pare că ne-am închis ochii la frumos și la civilizația care ne-a adus până în punctul asta și vrem să polistirenizăm orice urmă a trecutului, gândind că viitorul e doar mâine și că operele noastre nu vor dăinui încă 100 de ani. În contextul ăsta și nevrând să particip la o astfel de „mișcare”, acel 1% din clienții care înțeleg că arhitectura e o artă și că e bine să mergi la un arhitect bun pentru a ieși ceva de valoare, în final visarea cu ochii deschiși însumează doar câteva proiecte, câteva excepții la care sper să le putem săpa fundațiile în curând. Ele variază de la restaurări de cetăți medievale, cu adiții foarte futuriste, până la centre culturale, clădiri de birouri, cartiere de case etc. Ce mă bucură foarte mult e că lucrări la care am participat și în stagiu încep să prindă contur. A fost o mare agitație până să înceapă, spre exemplu, clădirea din Piața Victoriei din București (Bd. Aviatorilor, colț cu strada Paris).

Legal Point: Am văzut printre proiectele din portofoliul tău și „Floating Observatories”, care va fi cea mai înaltă construcție din Taichung. Care a fost contribuția ta la acest proiect al arh. Dorin
Ștefan, câștigător al unui mare premiu de arhitectură.

Arh. Claudiu Ionescu: Țin minte că eram în stagiu, imediat după instalarea puternică a crizei financiare în România, proiecte puține, clienți nehotărâți, și pentru că sunt destul de impulsiv atunci când încerc să-mi rezolv puținele frustrări pe care le am, m-am dus glonț în birou la Dorin și l-am deranjat cu ideea de a participa la concursul ăsta. Dorin a fost, ca întotdeauna, foarte deschis la ideea de a participa la concursuri și ne-am apucat de acest proiect. Au urmat 1-2 luni de lucrat între brainstorming-uri și tras linii, concepte, imagini etc. și, la final, cu mult noroc, proiectul lui Dorin a fost selectat ca fiind câștigător din peste 200 de alte proiecte trimise de peste tot din lume. Nu ne-a venit nici nouă să credem că așa ceva e posibil, dat fiind faptul că, din atâtea proiecte, șansa ca al tău să nu sară în ochi e foarte mare. De multe ori, acest tip de concursuri (concursuri deschise oricui) sunt o loterie. Bogdan Chipara, colegul meu de la Dorin, a fost vioara principală în acest proiect (după Dorin – dirijorul), și noi toți, restul din birou (și nu numai), care am contribuit cu câte o idee, cu câte un plan, cu câte o imagine, care au adus la final premiul I. Proiectul a fost probabil una dintre cele mai bune experiențe.

Am avut ocazia să lucrăm cu oameni de la NASA, cu oameni de la Academia Română, cu filosofi, cu oameni de tehnologii extrem de avansate, cu firma Zeppelin (cei care au inventat dirijabilul) etc. Ce amintiri frumoase!

„Îmi place în România faptul că tinerii sunt liberi să-și urmeze visurile. E o junglă, dar e o junglă în care nu ai cum să te plictisești, și asta aduce o mulțime de idei inovative (progresul nu a venit niciodată din partea celor comozi)”.

Legal Point: Obsesiv în proiectele tale apare Brâncuși. Linia fină, filosofia unor forme. Voluptatea liniilor lui Brâncuși tu o aduci inspirat în arhitectura unor zgârie-nori ce vin din viitor… Ce te apropie de Brâncuși? A fost facilă această cunoaștere sau ai descoperit valențe neexploatate ale operei sale? Cât de actual e Brâncuși?

Arh. Claudiu Ionescu: Brâncuși e pentru noi (România) probabil cel mai bun ambasador al artelor vizuale la nivel mondial. Operele sale „vorbesc o limbă” globală, au teme universal valabile și sunt reduse la esență. E greu să fii mai actual decât Brâncuși. Nu putem decât să ne bucurăm că avem marea șansă ca el să se fi născut român și avem obligația să-i continuăm ideile.

Legal Point: Am avut privilegiul să stăm și să vorbim vrute și nevrute într-un mall bucureștean. Am vorbit despre o mulțime de lucruri. Ne-am oprit în discuția noastră, la un moment dat, la case. Cum arată casele lui Claudiu Ionescu?

Arh. Claudiu Ionescu: Casele lui Claudiu Ionescu arată diferit de casele obișnuite, și nu pentru că aș avea eu ceva pretenții de mare artist, ci pentru că ele sunt create special pentru locul unde sunt amplasate, sunt inspirate de locație, sunt case cu o mare încărcătură culturală, case cu concept, sunt case care sunt studiate din toate punctele de vedere. Cred că astăzi mai sunt foarte puțini arhitecți care mai dau o importanță crescută artei de a locui. Cum locuim? Cum trece soarele prin casă? Ce vezi atunci când te uiți pe fereastră, atât din interior, cât și din exterior? Cum intrăm în casă? Cum pică umbrele atunci când intrăm sau ieșim din casă?… Acestea sunt doar câteva din sutele de întrebări la care o casă de-a mea vrea să răspundă. Poate nu e necesar, ar spune unii, poate că e prea mare efortul să gândești atât un proiect, dar cred că e mult mai bine să stai câteva luni pentru a gândi o casă și să locuiești plăcut o viață întreagă, în loc să o faci pe genunchi și să te chinuie câteva zeci de ani. Apoi, se mai pune problema și de valoarea unui imobil. De ce astăzi considerăm doar unele clădiri monumente de arhitectură și majoritatea niște vechi maghernițe? Așa vor fi și casele de astăzi peste 30-40-100 de ani. Depinde de fiecare ce dorește să lase în urmă.

Legal Point: Cum se construiește în România?

Arh. Claudiu Ionescu: În România se construiește puțin, prost și cu tehnologie din anii ’80. Restul sunt excepții!

Legal Point: Ai pleca din România? Ce te împiedică să lucrezi în România? De ce marile municipalități nu construiesc cu Claudiu Ionescu? Le lipsește curajul? Le împiedică legislația?

Arh. Claudiu Ionescu: Nu aș pleca momentan din România, deși mi s-au propus posturi clare la Diller & Scofidio + Renfro în New York (SUA), la Herzog & de Meuron în Basel (Elveția) etc. Cred că e nevoie de tineri ca și mine aici, cred că e de (re)construit în România aproape orice tip de clădire, iar avantajul nostru (al celor tineri) este că reușim să gândim liber. Eram prea mici atunci când Ceaușescu a fost înlăturat, am crescut într-o lume liberă și, drept dovadă, avem curajul de a lua în piept orice fel de provocare. Nu avem rezidențiale corecte, nu avem spitale corecte… La naiba, nu avem nici măcar case de cult corecte. Marile municipalități din România nu construiesc
cu Claudiu Ionescu pentru că nu sunt cel mai ieftin (criteriu momentan esențial în achizițiile publice – sperăm să se schimbe), nu sunt concursuri adevărate de arhitectură și nici legislație corectă pentru ele, nu fac parte dintr-un „grup de interese”… multe motive. În schimb, eu sunt un optimist convins, deci sper ca lucrurile să se schimbe în bine. Avem nevoie de oameni profesioniști în administrație, nu doar de cei ambițioși (și atât).

Legal Point: În ce țară crezi că lucrările tale ar putea prinde contur mai repede? Ce proiecte ai azi în afara țării?

Arh. Claudiu Ionescu: Am acum câteva proiecte în Austria, care se concretizează, și în general în țările care au priceput că birocratizarea excesivă nu duce la nimic bun. Ne îngropăm în acte, pierdem minimum un an din viață pentru autorizarea unei clădiri, de parcă clienții ar locui în hârtii, nu în casă efectivă. În America, dacă ai o inițiativă pentru a realiza un proiect, autoritățile îți dau 2 oameni care să te ajute cu actele pentru a merge lucrurile mai repede. La noi îți dau 2 oameni care să te încurce. Cred că vedem diferit lucrurile.

Legal Point: Ce îți place în România? Ce e deranjant?

Arh. Claudiu Ionescu: Îmi place în România faptul că tinerii sunt liberi să-și urmeze visurile. E o junglă, dar e o junglă în care nu ai cum să te plictisești, și asta aduce o mulțime de idei innovative (progresul nu a venit niciodată din partea celor comozi). Mă deranjează indolența, mojicia, mitomania și ignoranța unora. Mă deranjează când unii se cred profesioniști și, de fapt, nu sunt. Mă deranjează că nu mai știm să apreciem un om valoros față de unul cu diplomă (și atât)…

Legal Point: Sunt românii altfel? Sunt vizionari?

Arh. Claudiu Ionescu: Românii sunt crescuți în mediul tipic Balcanilor. Suntem „altfel” pentru că avem toate influențele posibile și imposibile. Daci, romani, tătari, turci, maghiari, sârbi, ruși, austrieci, italieni… au trecut cam mulți pe aici și fiecare și-a lăsat o urmă de influență asupra a ceea ce astăzi e România și românii, în general. Suntem descurcăreți și unii sunt vizionar de descurcăreți!

Legal Point: Ce am uitat să te întreb?

Arh. Claudiu Ionescu: Ce pasiuni am? Îmi plac sporturile. Am făcut karting, înot, polo și baschet și în continuare le practic de câte ori am ocazia. Îmi place să călătoresc și mi-aș lua un an sabatic în care să fac doar asta, în jurul lumii, cu mențiunea că aș face-o în principal pentru a vedea diversitatea culturală. Cea mai mare frică? Frica de comoditate și de lene.