Parcursul probei științifice, în cadrul procesului penal. Nuanțe și opinii, în contextul procesului digital

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

I.I. Contextualizare: Epidemie Covid-19

Prezentul studiu urmărește să releve o nouă perspectivă, atât asupra statutului, cât și asupra localizării probei științifice (materiale), în procesul penal (respectiv, ansamblul probatoriu desfășurat fie în condiții obișnuite, fie în context digital), raportat la tabloul general-stabilit prin Codul de procedură penală, în vigoare, respectiv: incidența unor cauze de imputabilitate sau neimputabilitate, generate de împrejurări sau fapte ce au necesitat urgență și care ar fi putut sau nu fi prevăzute – începând cu data de 10.03.2020 (când a fost înregistrat, în mod oficial și dat publicității, prin mass-media, primul caz de infectare cu virusul SARS-Cov2, din Constanța).

Astfel, de la momentul înregistrării primului caz, din afara granițelor României și până la data de 10.03.2020 (primul caz de infectare cu virusul SARS-Cov2, din Constanța), măsurile sanitare și de restricție adoptate pentru evitarea contaminării (stabilite prin deciziile de organizare judiciară emise, la nivelul Curții de Apel Constanța) și până la instituirea stărilor repetate de alertă și urgență pe teritoriul României, au atras și generat diferite fapte, împrejurări ori situații juridice, dar și probleme de aplicare a legii penale, în timp și spațiu, neraportate în literatura de specialitate, până în prezent.

Daca în studiile anterioare, în liniile directoare trasate prin cercetarea științifico-juridică întreprinsă prin teza de doctorat: „Metode și mijloace tehnice moderne de documentare a scenei crimei”- Alina Teacă, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2024, au fost abordate diverse ipoteze cu privire la proba științifică[1] și la caracterul său probatoriu, raportat la situația juridică și de sănătate publică, generată de epidemia Covid-19, urmează să învederăm o serie de aspecte, neavute în vedere la momentul elaborării normei juridico-penale, de către legiuitor, întrucât a reprezentat un reper generator de situații general-universale, cu impact asupra tuturor obiectelor de activitate omenești.

Subliniem, totodată, că înainte de epidemia Covid-19, starea de urgență juridică era asociată cu starea flagrantă (stare de urgență juridico-penală) prin care erau constatate anumite infracțiuni (denumite de legiuitor în ansamblul normelor juridice ca fiind infracțiuni flagrante), însă unele aspecte ce urmează a fi obiectul unor reglementări viitoare, se referă și la valoarea probatorie, complexă, a probelor care nu au un caracter material, dar și conservarea probei științifice, în context digital.

În referire la valorile probatorii ce fac obiectul genetici judiciare, științelor criminalistice, medicinii-legale etc., reținem că locul primordial îl ocupă proba materială, aceasta reprezentând rezultatul interacțiunii dintre autor și mediul înconjurător, respectiv urmele identificate în câmpul infracțional, fie principal, fie secundar.

Faza de investigare criminalistică care înregistrează o probă materială (proba reală, compusă din substanțe ce poate fi privită, palpată, mirosită etc.) solidă, semi-solidă, lichidă sau gazoasă și prezentată sub forma de corp finit (obiect, particule, pelicule, fibre etc.) masa amorfă, indiferent că este de dimensiuni mari sau microscopice este, în mod obișnuit, procedeul probatoriu al cercetării la fața locului, cu privire la care am evidențiat necesitatea delimitării acesteia, în mod expres, prin atribuirea unei alte sintagme diferite procedeului probatoriul efectuat în cadrul urmăririi penale[2].

Cu privire la acest procedeu probatoriu, complex, ce are în alcătuirea sa posibilitatea efectuării unor diverse operațiuni și activități de identificare criminalistică ori, cel mai important mijloc de reprezentare al probei științifice, în procesul penal, este raportul de constatare/expertiză, prin care se atribuie valoarea științifică  probelor materiale ce au fost descoperite la locul faptei, departe de acesta, la persoana suspectată a fi autorul infracțiunii sau la victimă.

Astfel, remarcăm că, în cadrul procesului penal, modalitatea prin care se atribuie valoarea științifică probei materiale, care prin specificul acesteia reprezintă posibilitatea cea mai obiectivă de probare a existenței infracțiunii este raportul de constatare sau raportul de expertiză, în funcție de urgența receptării urmelor infracțiunii.

Însă, practica judiciară, recentă, a adus la lumină mai multe situații faptice generatoare de dezbateri științifice ample și dezlegarea unor chestiuni de drept, în referire la procedeele probatorii, probele și mijloacele de probă, după măsurile adoptate împotriva răspândirii virusului SARS-Cov-2, făcând trimitere, în acest sens și la rezultatul cercetării științifice întreprinse în domeniul Criminalisticii, în perioada 2020-2024, publicată sub titlul „Metode și mijloace tehnice moderne de documentare a scenei crimei”, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2024, dar și propunerile de lege ferenda înaintate cu această ocazie, întrucât, lucrarea are în vedere, tocmai, contextul digital în care s-a desfășurat activitatea Judecătoriei Constanța, în conformitate cu noua realitate a acelei perioade de timp, respectiv, mijloacele de proba cu caracter ilustrativ, audio-video ori imersiv.

Procedând la aprofundarea cercetării științifice în domeniul Științelor Criminalistice, pe aceeași linie de cercetare, am receptat și o categorie de infracțiuni informatice asociate cu probele ce nu au un caracter material și cu modalitatea de conservarea probei științifice, dar și modalitatea de alcătuire a materialului probator în cadrul procedurii constatării infracțiunii flagrante, care se deosebește semnificativ de procedeul probatoriu al cercetării la fața locului.

Această procedură a constatării infracțiunii flagrante aduce în discuție importanța și urgența constatării elementelor de fapt sau împrejurărilor ce „traduc” interacțiunea actorilor principali din câmpul infracțional, aceasta făcând inoperant procedeul probatoriu al cercetării la fața locului, prin aceea că, scopul constatării infracțiunii flagrante vizează realizarea următoarelor obiective:

Ø  Împiedicarea consumării activității ilicite.

Ø  Prinderea autorului în momentul comiterii faptei ori la un moment cât mai apropiat de acesta.

Ø  Strângerea tuturor probelor care atestă existența infracțiunii și dovedesc vinovăția făptuitorului.

Ø  Despăgubirea urgentă a persoanei vătămate prin restituirea lucrurilor sau valorilor de care a fost deposedată prin infracțiune.

Ø  Asigurarea tragerii la răspundere penală a autorului, la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii infracțiunii.

Ø  Prevenirea săvârșirii altor fapte de natura penală.

Ø  Aplicarea unei proceduri speciale de urmărire și judecată, în cazurile expres prevăzute de lege[3].

Cu privire la aceasta perspectivă, reținem și prevederile dispozițiilor art. 22 alin. (2) Cod procedură penală[4] dar și instituția administrării probelor de către avocați, utilizată sporadic în practica judiciară, aspect de natură să modifice practica instanțelor judecătorești și literatura de specialitate.

 

         I.II. Influența dispozițiilor privind organizarea juridică asupra parcursului probei științifice, în cadrul procesului penal

          În vederea bunei desfășurări a activității de înfăptuire a justiției, în ansamblu, organele de urmărire penală și instanțele judecătorești, sub îndrumarea Consiliului Superior al Magistraturii, au adoptat prin decizii, note interne, hotărâri de colegiu, etc. măsuri optime de desfășurare a ședințelor de judecată, stabilind, totodată, prin regulamentul de ordine interioară ori alte documente interne, cauzele urgente și regulile aplicabile desfășurării ședințelor de judecată, în context epidemic, exclusiv digital.

În acest sens, de exemplu, putem menționa dispozițiile art. 1 alin. 2  din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 3243/2022 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care sunt stabilite regulile ce urmează a fi aplicabile în situațiile neprevăzute de lege sau de regulament: „În situațiile neprevăzute de lege sau de prezentul regulament, președintele instanței stabilește regulile aplicabile referitoare la organizarea și funcționarea instanței.”

Astfel, regulile statuate prin hotărârile colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța, în aplicarea dispozițiilor H.C.S.M. nr. 175/2015 (reguli aplicabile la toate secțiile Curții de Apel Constanța, precum și la nivelul instanțelor din circumscripția teritorială a Curții de Apel Constanța) au asigurat cadrul legal desfășurării activității judiciare, fie că a fost o situație care a impus organizarea cauzelor pe ore, în doi timpi, în funcție de urgență, fie că a impus reducerea programului cu publicul, ori fie că au fost stabilite reguli specifice cauzelor penale, prin aplicarea unor proceduri speciale de urmărire și judecată, în cazurile expres prevăzute de lege.

Cu privire la parcursul probei științifice, în cadrul procesului penal, am putut constata că activitatea probatorie a fost cea mai afectată, în sensul că, s-au înregistrat întârzieri în întocmirea rapoartelor de constatare și expertiză, întârzieri ce pot intra în categoria unor cauze de imputabilitate sau neimputabilitate, generate de împrejurări sau fapte ce au necesitat urgență, începând cu data de 10.03.2020. Aceste întârzieri, au avut, în consecință, ca o „reacție în lanț”, efecte asupra modalității de asigurare a dreptului la apărare, paralizând, efectiv, posibilitatea părților, a reprezentanților legali, convenționali ori a avocaților de a prezenta și propune alte mijloace de probă, înafara celor cu un caracter ilustrativ, audio-video ori imersiv.

 

          I.III. Localizarea probei științifice în timp și spațiu

Cu privire la proba științifică, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară (tehnica și tactica criminalistică) s-a statuat că, această categorie de probă este certă, nu poate fi coruptă, neputând fi pusă la îndoială, întrucât fapta și consecințele sale se află într-o succesiune cronologică, de unde și posibilitatea de a cunoaște o acțiune produsă în trecut, a împrejurărilor, dar și identitatea autorului unei fapte penale.

Referitor la valoarea probantă, aceasta depinde de tactica și metodologia aplicată pentru descoperirea, ridicarea, examinarea și interpretarea probelor materie, fie că acestea sunt probe materiale disculpante (prin care suspectul este exclus), indicative (care indică că s-a produs o anumită faptă), coroborative (care sunt coroborate cu alte probe sau indicii), determinante (nemaifiind nevoie de alte dovezi (codul genetic ADN).

 

I.IV. Conservarea probei științifice

Proba științifică, fie că este o categorie de probă directă (prima facie, stabilită prin lege) fie circumstanțială (indirectă), asociativă ori probă-corp-delict, face obiectul unor proceduri interne de identificare, clasificare, conservare, la care au acces organele judiciare, în condițiile și cadrul stabilit de lege.

Mijloacele specifice de cercetare a unor infracțiuni impun, la rândul lor metodologii, la fel de specifice (tehnice/tehnologice/digitale), când ne referim la proba materială (științifică).

De altfel, literatura de specialitate, străină, stabilește, în referire la proba științifică, o tactică generală și una specială, fiind necesare mijloace tehnice de separare/departajare a probelor materiale stabilite prin mijloace tehnico-științifice, de celelalte.

În acest context, nemaifiind operante/aplicabile procedurile de conservare aplicate în prezent, remarcăm necesitatea unei regândirii/reașezări a întregului ansamblu probator, în cadrul normativ, însă având ca și centru de orientare, proba științifică.

 

            I.V. Concluzii

Problemele de tehnică și tactică criminalistică reprezintă, în reglementarea normativă actuală, atributul organelor de urmărire penală.

În faza de judecată, după cum am arătat și în unele cercetări anterioare, Științele criminalistice au doar un rol auxiliar.

Neputând debloca această situație a probei științifice prin aplicarea acelorași norme juridice, regulamente, ordine, proceduri interne etc.,  și în perspectiva asigurării scopului educativ al procesului penal, apreciem că se impune organizarea unor dezbateri în Comunitatea Științifică, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, care să permită clarificarea și evitarea activităților care schimba caracterul și valoarea acestei probei materiale.

SURSE DOCUMENTARE:

1. Normele de procedură penală care urmăresc asigurarea eficientă a atribuțiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și a celorlalți participanți în procesul penal astfel încât să se asigure respectarea prevederilor Constituției României, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum și ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte:

 

1. Codul penal, Codul de procedură penala al României și Legile de executare-  Ediția a IX-a,  2021, actualizată la 08.01.2021, Editura Hamangiu, București;
2. Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal care utilizează sintagma „Codul penal din 1969” pentru a desemna vechiul Cod penal, astfel încât pentru brevetis causa s-a folosit prescurtarea: „CP 1969”;
3. Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală care utilizează sintagma „Codul de procedură penală din 1968” pentru a desemna vechiul Cod de procedură penală, astfel încât, pentru brevetis causa s-a folosit prescurtarea: „CPP 1968”;
4. Legea nr. 51/1991 pentru securitatea națională a României, publicată în Monitorul Oficial sub nr. 190 din data de 18.03.2014;
5. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial sub nr. 98 din data de 07.02. 2014, republicată ulterior în Monitorul Oficial sub nr. 440 din 24.05.2018;
6. Legea nr. 304/28.06.2004, privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial sub nr. 827/13.09.2005, cu completările ulterioare;
7. Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar al instanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea, cu completările și modificările ulterioare;
8. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 646/26.07.2006;
9. Legea nr. 151/2016 privind ordinul European de protecție, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (Monitorul Oficial nr. 545/20.07.2016);
10. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor publicată în Monitorul Oficial nr. 826/13.09.2005;
11. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial sub nr. 411/27.05.2019;
12. Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian (Monitorul Oficial nr. 222/19.03.2020);
13. Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial sub nr. 807/03.12.2010;
14. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Politiei Române, republicată în Monitorul Oficial sub nr. 170/02.03.2020);
15. Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații (Monitorul Oficial nr. 33/03.03.1992);
16. Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, republicată în Monitorul Oficial nr. 652/13.09.2012;
17. Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului (Monitorul Oficial nr. 51/29.01.2003;
18. Legea nr. 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguine, donarea de sânge și componente sanguină de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice (Monitorul Oficial nr. 188/17.04.2014);
19. Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial nr. 652/28.08.2015;
20. Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, Monitorul Oficial nr. 289/14.04.2008;
21. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial nr. 159/05.03.2014;
22. Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, Monitorul Oficial nr. 512/14.08.2013;
23. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 514/14.08.2013;
24. Legea nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal în vederea transpunerii unor directive ale Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial nr. 1019/02.11.2020;
25. Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial nr. 777/13.11.2009;
26. Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale adoptată la Roma la data de 04.11.1950, ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial sub nr. 135 din data de 31.05.1994;
27. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, publicat în Monitorul Oficial sub nr. 970/28.12.2015;
28. Hotărârea nr. 145 din 26 aprilie 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial nr. 382 din 6.05.2005;
29. H.G. nr. 368/1998 privind Înființarea Institutului Național de Expertize Criminalistice-I.N.E.C. (Monitorul Oficial nr. 248/03.07.1998)
30. H.G. nr. 836/2013 privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale (Monitorul Oficial nr. 669/31.10.2013);
31. H.G.nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției (Monitorul Oficial nr. 849/28.10.2016);
32. Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Secției pentru Judecători nr. 3243/2022 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care sunt stabilite regulile aplicabile în situațiile neprevăzute de lege sau de regulament;
33. Regulile statuate prin hotărârile colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța în aplicarea dispozițiilor H.C.S.M. nr. 175/2015;
34. Regulamentul U.E. 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date;
35. Regulamentul U.E. 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului din 14.11.2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) și de înlocuire și abrogare a Deciziei nr. 2002/187/JAI a Consiliului (JOL nr. 21.11.2018);
36. Regulamentul U.E. nr. 2017/1939 a Consiliului din 12.10.2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată, în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (JOL 283/43.10.2017);
37. Directiva nr. 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20.10.2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (JOL nr. 280/26.10.2010);
38. Directiva nr. 2013/13/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 22.05.2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (JOL nr. 142/01.06.2012);
39. Directiva nr. 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului  din 22.10.2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autoritățile consulare în timpul privării de libertate (JOL nr 294/06.11.2013);
40. Directiva U.E. 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JOL nr. 65/11.03.2016);
41. Directiva U.E. 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului  din 26.10.2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare (JOL nr. 297/04.11.2016);
42. Directiva nr. 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25.10.2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului (JOL 315/14.11.2012);
43. Directiva nr. 2012/13 UE a Parlamentului European și a Consiliului  din 22.05.2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (JOL nr 142/01.06.2012);
44. Directiva U.E. 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului   din 11.05.2016 privind garanțiile procedurale pentru copii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (JOL nr. 132/21.05.2016);
45. Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 03.04.2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite in Uniunea Europeana, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 127/29.04.2014;
46. Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 09.06.2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 65/11.03.2016;
47. O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 351/29.06.2001;
48. O.U.G. nr. 116/2013 privind măsurile necesare pentru funcționarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare și din centrele de reținere și arestare preventivă, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea bunei funcționări a instanțelor pe durata desfășurării activității acestor comisii (Monitorul Oficial nr. 837/24.12.2013);
49. O.U.G. nr. 78/2016 privind organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (Monitorul Oficial nr. 938/22.11.2016);
50. O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale, publicată în Monitorul Oficial nr. 139/15.03.2013;
51. O.U.G. nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționalității instituțiilor de medicină legală, republicată în Monitorul oficial nr. 996/10.11.2005;
52. O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară (Monitorul Oficial nr. 26/25.01.2000);
53. O.G. nr. 75/2000 privind organizarea activității de expertiză criminalistică, (Monitorul Oficial nr. 407/29.08.2000);
54. Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 64/2015 privind stabilirea unor măsuri organizatorice în scopul asigurării exercitării dreptului de a consulta dosarul penal (Monitorul Oficial nr. 500/17.07.2015);
55. Ordinul comun nr. 1274/C/111/2037/1123/C/2017 al Ministrului Justiției, Ministrului Afacerilor Interne, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție privind modelul informării scrise înmânate suspecților sau inculpaților în cadrul procedurilor penale în care sunt privați de libertate sau persoanelor care sunt arestate în scopul executării unui mandat european de arestare (Monitorul Oficial nr. 786/04.10.2017).

 

 

 

1. Alte surse:

 

1. Bercheșan V., Cercetarea penală (Criminalistica-Teorie și practica). Îndrumar complet de cercetare penală, Ed. Tipografică ICAR, București, Ed. a II-a revizuită și adăugită, op. cit p. 265;
2. Popa G., Teacă A., Experimental methods based on three-dimensional technology, a new paradigm in judicial forensic expertise, publicat în Revista Analele Universității Titu Maiorescu, Seria Drept, An XIX, Ed Hamangiu, 2020, pp.90-101;
3. Teacă A., Formarea profesională a salariaților, în contextul apariției noilor tehnologii, publicat în data de 15.01.2021 pe portalul Universul Juridic și în Revista Universul Juridic nr. 1/2021, pp. 30-38;
4. Teacă A., Dreptul la un proces penal echitabil și proba științifică, în contextul inovației tehnologice, publicat în Curierul Judiciar nr. 10/2022, Ed. Ch. Beck, p.584;
5. Teacă A., Metode și mijloace tehnice moderne de documentare a scenei crimei, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2024.

 

 

[1]Ipotezele din studiile publicate anterior, privesc aspecte cu privire la inovația tehnologică generată de Revoluția Industrială 4.0. A se vedea în acest sens: 1) Popa G., Teacă A., Experimental methods based on three-dimensional technology, a new paradigm in judicial forensic expertise, publicat în Revista Analele Universității Titu Maiorescu, Seria Drept, An XIX, Ed. Hamangiu, 2020, pp.90-101; 2) Teacă A., Formarea profesională a salariaților, în contextul apariției noilor tehnologii, publicat în data de 15.01.2021 pe portalul Universul Juridic și în Revista Universul Juridic nr. 1/2021, pp. 30-38; 3) Teacă A., Dreptul la un proces penal echitabil și proba științifică, în contextul inovației tehnologice, publicat în Curierul Judiciar nr. 10/2022, Ed. Ch. Beck, p.584.

 

[2] A se vedea în acest sens Propuneri de lege ferenda în Metode și mijloace tehnice moderne de documentare a scenei crimei– Alina Teacă, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2024, p. 201.

[3] Bercheșan V., Cercetarea penală (Criminalistica-Teorie și practica). Îndrumar complet de cercetare penală, Ed. Tipografica ICAR, București, Ed. A II-a rezivuita și adăugită, op. cit., p. 265;

[4] Art. 22 alin. (2) Cod procedură penală, (ediția 2021): „Consimțământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracțiunilor contra vieții, precum și când legea exclude efectul justificative al acestuia.”.