Până când Judecătoria ne va despărți…

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Frederic cel Mare, inspirat cel mai probabil de Voltaire, a fost regele care a adoptat în 1752 prima lege din Europa care prevedea posibilitatea desfacerii căsătoriei. Abia în 1792 Franța a legiferat divorțul, dar a impus condiții aproape imposibil de îndeplinit pentru soțul care iniția desfacerea căsătoriei. Astfel, urma ca legea să preia rolul bisericii în materia desfacerii căsătoriilor.

Inspirat de Codul civil francez, Codul Calimah a prevăzut pentru prima dată motivele de divorț, urmat de Codul civil român din 1864 și apoi de Codul familiei din 1954, care a reglementat mai mult de cinci decenii instituția căsătoriei și divorțului.

Percepția comunistă afirma că familia este stâlpul societății, iar divorțul constituie excepția. Judecătorii vremii erau îndemnați să pronunțe divorțurile doar în cazuri excepționale, iar cei care nu se orientau îndrumărilor date de statul comunist se confruntau inclusiv cu răspunderea disciplinară.

Noul Cod civil a adoptat o poziție liberalistă asupra acestei instituții și a prevăzut pe lângă calea judecătorească două alternative de desfacere a căsătoriei: procedura administrativă și procedura notarială.

Practica dovedește, însă, că instanțele judecătorești sunt cele care desfac în continuare cele mai multe căsnicii, dintr-un singur motiv: lipsa înțelegerii și comunicării dintre soți și imposibilitatea de a ajunge la un consens, mai ales în privința măsurilor ce privesc copii minori rezultați din căsătorie.

Schimbarea percepției juridice și sociale despre instituția căsătoriei, familiei precum creșterea semnificativă a ratei divorțului tinde să producă consecințe devastatoare pe plan psihologic, social, mai ales în relația părinte-copil. Problemele generate sunt lipsite de cele mai multe ori de soluții juridice adecvate.

Este de necontestat că normele juridice se circumscriu contextului social și odată cu schimbarea societății normele juridice se impun a fi ajustate. Cu toate acestea, ne întrebăm dacă la adoptarea normelor juridice privind instituția divorțului redactorii Noului Cod civil nu au fost prea îngăduitori? Dacă a fost pregătită societatea română din zilele noastre la o astfel de abordare.

Este permis, necesar și esențial rolul avocatului și al judecătorului în a interveni într-un fel în raporturile de familie în sensul îndemnării soților la împăcare, reconciliere, cunoscând prea bine drama părinților și trauma copiilor văzând și dreptul la viață privată și familială, consacrat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și transpus în articole din Codul civil român.

Există vreo responsabilitate socială, juridică, morală a judecătorului, avocatului de a încerca salvgardarea instituției familiei și a căsătoriei ?

Din punct de vedere juridic judecătorul nu mai este obligat de legiuitor la a da sfaturi de împăcare sau termen pentru împăcarea soților. Desigur, soții se vor putea împăca oricând în cursul judecății, din proprie inițiativă.

Astfel, redactorii noilor coduri au renunțat la un principiu de bază existent în materia divorțului și consacrat legislativ prin fostul Cod de procedură civilă (art. 613 Cod procedură civilă din 1865: Președintele instanței, primind cererea de divort, va da reclamantului sfaturi de împăcare și, în cazul în care acesta staruie în cererea sa, va fixa termen pentru judecarea cauzei.)

Desigur, izolat există judecători care în lipsa vreunei obligații legale încearcă împăcarea soților.

În cazul divorțului administrativ și notarial legiuitorul a prevăzut un termen de reflecție de 30 de zile acordat pentru părți, termen de reflecție care nu s-a prevăzut însă pentru procedura judiciară a divorțului.

Dar avocatul are obligația de împăcare a soților sau dreptul a da sfaturi privind raporturile de familie sau nu?

Conform Statutului avocatul este sfătuitorul clientului, cu o mare responsabilitate (credem noi) în materia dreptului familiei. Avocatul este cel care cunoaște etapele divorțului și poate preconiza efectele acestuia. Avem în vedere desigur căsătoriile din care au rezultat copii minori.

Responsabilitatea avocatului ar trebui guvernată în primul rând de principiul fundamental consacrat de noul Cod civil respectiv principiul interesului superior al copilului astfel încât orice consultație juridică în materia dreptului familiei să se circumscrie pe cât posibil acestui principiu fundamental.  Avocatul fiind obligat să încerce pe cât posibil să ajusteze pretențiile și cererile clientului cu acest principiu de bază, reducând astfel șansele unui divorț caracterizat de un război inutil (cunoscut în practica avocațială sub denumirea de „crimă de divorț”) soldat cu victime colaterale: copii.

Desigur, există situații în care divorțul este și poate fi doar singurul remediu al soților/soțului.

Prezentul articol are în vedere situațiile ivite în practică unde ar exista șanse de conciliere însă din lipsă de implicare acestea rămân fără rezultat.