RECOMANDĂRI:
MIPE. Proiect: O.U.G. privind unele măsuri pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul Național de Redresare și Reziliență
Redacția ProLegeActualitate LegislativăWolf Theiss a asistat un sindicat de bănci în legătură cu acordarea unei facilități de credit către Romgaz S.A. în cadrul tranzacției de preluare a participaţiei Exxon în proiectul de gaze din Marea Neagră
Universul JuridicŞtiri juridiceAnexa la OMFP nr. 3.004/2017 privind aprobarea Procedurii de soluţionare a contestaţiilor – modificări (OMF nr. 1.788/2022)
Redacția ProLegeActualitate Legislativă-
„Arbitrajul în construcții ridică nu numai provocarea de a înțelege elementele tehnice ale speței, cât și aceea de a le prezenta într-o modalitate cât mai clară și precisă tribunalului arbitral, construind argumente juridice valabile pe baza elementelor tehnice”. Interviu cu av. Mihai Ionescu-Balea, Senior Associate, Oglindă & Partners
Mihai Ionescu-Balea 19 mart. 2024interviu -
Discursul domnului Norel Neagu din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Norel Neagu 8 feb. 2024interviu -
Discursul domnului Mihai Adrian Hotca din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Mihai Adrian Hotca 7 feb. 2024interviu -
Cifrele întotdeauna contează
Nicolae Cîrstea 3 ian. 2024interviu -
„Oglindă & Partners a devenit un reper de tradiție pentru arbitrajul comercial din România.” Interviu cu av. drd. Eugen Sârbu
Eugen Sârbu 22 dec. 2023interviu ANAF. Mecanism internațional de intermediere a obținerii de polițe/scrisori de garanție bancară
Universul JuridicŞtiri juridiceMinisterul Finanțelor. Suplimentarea schemei de ajutor de stat dedicată investițiilor importante în economia României
Universul JuridicŞtiri juridiceActe normative publicate în Monitorul Oficial al României – 9 august 2022
Redacția ProLegeActualitate LegislativăȚuca Zbârcea & Asociații a oferit servicii de asistență juridică Speedwell în vânzarea unui pachet de 75% din acțiunile firmei Băneasa Real Estate SRL
Universul JuridicŞtiri juridiceMIPE. Majoritatea apelurilor de proiecte vor fi lansate public până la sfârșitul anului 2023
Universul JuridicŞtiri juridiceMF. Proiect: Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut
Redacția ProLegeActualitate LegislativăComisia Europeană. Adaptarea calendarelor de livrare pentru sfârșitul verii și al iernii pentru vaccinurile împotriva COVID-19
Universul JuridicŞtiri juridiceDecizia ÎCCJ (SCAF) nr. 3.827/2022 (M. Of. nr. 789/09.08.2022): anularea art. 30 lit. h) din H.G. nr. 857/2011 privind contravențiile la normele din domeniul sănătăţii publice
Redacția ProLegeActualitate LegislativăStudiu Deloitte: România rămâne printre statele europene cu cele mai ieftine locuințe. Suntem printre puținele țări în care cel mai scump oraș nu este Capitala
Universul JuridicŞtiri juridice[Update: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Secției pentru procurori din 9 august 2022
Universul JuridicŞtiri juridiceProbleme actuale privind cercetarea cauzelor de incendii
Universul JuridicEvenimenteMF. Proiect: H.G. pentru modificarea H.G. nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie
Redacția ProLegeActualitate LegislativăINM. Seminar cu tema „EU Anti-Discrimination Law” (21-23 noiembrie 2022)
Universul JuridicŞtiri juridiceMMSS. Proiect: Ordin privind modificarea Clasificării ocupaţiilor din România
Redacția ProLegeActualitate LegislativăExercitarea căii de atac după împlinirea termenului legal. Imposibilitatea repunerii în termen. Recurs respins ca tardiv formulat
Redacția ProLegeDrept administrativ„Principala provocare este apărarea secretului profesional în contextul evoluției reglementărilor europene privind combaterea spălării banilor”
Mihai BacoAvocați[Update: Rezultatul final] CSM. Concurs de recrutare pentru ocuparea unor funcții publice de execuție vacante din cadrul aparatului propriu (1 august 2022)
Universul JuridicMagistrați