RECOMANDĂRI:
OMAI nr. 1259/2006 privind Normele de organizare şi asigurare a activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă – modificări (OMAI nr. 2/2020)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăParticiparea la un grup criminal organizat şi furtul organizat sau armat. Retragerea contestației formulate (NCPP, L. nr. 302/2004)
Redacția ProLegeJurisprudențăCompetenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale. Cauze având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (NCPC)
Redacția ProLegeJurisprudență-
„Arbitrajul în construcții ridică nu numai provocarea de a înțelege elementele tehnice ale speței, cât și aceea de a le prezenta într-o modalitate cât mai clară și precisă tribunalului arbitral, construind argumente juridice valabile pe baza elementelor tehnice”. Interviu cu av. Mihai Ionescu-Balea, Senior Associate, Oglindă & Partners
Mihai Ionescu-Balea 19 mart. 2024interviu -
Discursul domnului Norel Neagu din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Norel Neagu 8 feb. 2024interviu -
Discursul domnului Mihai Adrian Hotca din cadrul Conferinței Noile/Vechile Coduri penale – 10 ani de aplicare
Mihai Adrian Hotca 7 feb. 2024interviu -
Cifrele întotdeauna contează
Nicolae Cîrstea 3 ian. 2024interviu -
„Oglindă & Partners a devenit un reper de tradiție pentru arbitrajul comercial din România.” Interviu cu av. drd. Eugen Sârbu
Eugen Sârbu 22 dec. 2023interviu Guvernul României. Proiect de Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi alte acte normative care vor fi incluse pe agenda ședinței din 16 ianuarie 2020
Redacția ProLegeActualitate LegislativăFormarea iniţială în instituţiile de formare ale MAI a poliţiştilor locali (OMAI nr. 9/2020)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăModelul legitimaţiei acordate persoanelor cu dizabilităţi (OMMPS nr. 1830/2019)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăOMS nr. 1093/2004 privind abilitarea laboratoarelor de toxicologie pentru efectuarea determinărilor de noxe profesionale – modificări (OMS nr. 2134/2019)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăMFP. Proiect: Hotărârea pentru modificarea pct. 42 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017
Redacția ProLegeActualitate LegislativăInovări şi reevaluări în privinţa drepturilor persoanei vizate în Regulamentul nr. 2016/679
Adriana-Maria ȘandruPremiumStandardul „consumatorului mediu” şi consimţământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
Lucian BerceaPremiumAcțiunea în anularea contractului încheiat cu încălcarea clauzei de inalienabilitate convențională
Mihaela Gabriela Durnescu (Prăjanu)PremiumFostul preşedinte Traian Băsescu cere refacerea raportului MCV de către experţi independenţi
Claudiu PamucRevista de searăEvenimentul „Mozart pentru juriști (din perspectiva proprietății intelectuale)” – 17 ianuarie 2020
Universul JuridicŞtiri juridiceO.U.G. nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii – aprobare (Legea nr. 14/2020)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăO.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local – modificări (Legea nr. 10/2020)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăLegea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 – modificări (Legea nr. 13/2020)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăDGASPC. Concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de conducere vacante, de director general adjunct administrativ
Universul JuridicŞtiri juridiceMAI. Proiect: Ordonanța pentru modificarea unor acte normative privind evidența persoanelor și actele de identitate (O.U.G nr. 97/2005, O.G. nr. 69/2002, O.U.G. nr. 199/2000, L. nr. 95/2006, L. nr. 248/2005)
Redacția ProLegeActualitate LegislativăConsiliul de Mediere. Ordinea de zi a ședinței din 20 ianuarie 2020
Universul JuridicŞtiri juridiceMinisterul Public. Anunț privind organizarea concursului în vederea ocupării funcţiei publice de execuție vacante de specialist la Serviciul tehnic din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică
Universul JuridicŞtiri juridice