Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat (adoptată de Guvern)

15 dec. 2017
Vizualizari: 859

În data de 14 decembrie 2017, pe site-ul oficial (www.gov.ro), Guvernul a anunțat faptul că a adoptat, în ședința de la aceeași dată, noi reglementări privind parteneriatul public-privat.

Acestea sunt instituie printr-o ordonanță de urgență, menită să crească implicarea mediului de afaceri în proiecte de infrastructură publică, concomitent cu protejarea intereselor parteneriatului public-privat și asigurarea finanțării.

Pe lângă o serie de clarificări cu privire la sfera de aplicare și diferențierea contractelor de parteneriat public-privat față de alte tipuri de contracte, precum cele de achiziții publice, actul normativ aduce o serie de modificări.

Mai întâi, în scopul protejării interesului public, se reglementează etapele/competențele de aprobare în evaluarea proiectului, din punct de vedere al clasificării acestuia în sectorul administrației publice (on budget).

Astfel, în cazul în care, anterior momentului semnării contractului, din analiza acestuia reiese că proiectul ar urma să fie clasificat on budget, proiectele administrației publice centrale vor putea fi implementate doar după aprobarea de către Guvern, prin Memorandum.

În cazul proiectelor de interes local, acestea se aprobă de către Comisia de autorizare a contractelor de parteneriat public-privat la nivel local. Această comisie se va înființa ulterior prin hotărâre de Guvern.

De asemenea, se introduce conceptul Value for Money, conform bunelor practici de la nivel internațional, și care reflectă diferențierea în estimarea costurilor pe întreaga durată a proiectului, ajustată cu valoarea riscurilor, în scenariile realizării prin metoda tradițională (achiziție publică) și prin parteneriat public-privat.

În acest sens, prin promovarea de proiecte de infrastructură în regim de parteneriat public-privat, nu facem referire neapărat la necesitatea de a clasifica un proiect off budget sau de a promova vreun anumit mecanism contabil, ci la transferul de riscuri și costul mai scăzut, pe termen lung, pentru statul român în comparație cu achiziția publică tradițională.

Apoi, Guvernul menționează  faptul că, prin respectivul act normativ, se creează posibilitatea pentru partenerul public de a contribui la finanțarea realizării investițiilor cu resurse financiare publice pentru a reduce ulterior impactul financiar al obligațiilor de plată pe parcursul perioadei de operare a proiectului. Contribuția optimă a autorității publice, dacă se impune, va rezulta din modelările financiare aferente Value for Money (incluzând analizele de senzitivitate).

Pentru o abordare prudențială referitoare la sustenabilitatea proiectelor din punct de vedere a impactului bugetar și evaluarea capacității partenerului public-privat de a gestiona riscurile aferente implementării proiectului.

În plus, se stabilesc mecanismele de evaluare a proiectelor pentru evitarea situațiilor de abatere de la țintele de deficit și datorie publică asumate de România prin Strategia fiscal-bugetară.

La nivelul Studiului de fundamentare se va efectua o evaluare externă a capacității partenerului public de a gestiona riscuri la nivelul contractului de PPP.

Măsuri pentru includerea în regim PPP exclusiv a proiectelor bine pregătite, care prezintă eficiență economică și o prioritate la nivel central/local sunt, conform celor arătate de Guvern:

– Costul net actualizat al realizării proiectului prin metoda tradițională (achiziție publică) urmează a fi utilizat ca punct de referință („affordability threshold”) în comparație cu costul net actualizat al realizării proiectului în regim de parteneriat public-privat;

– Elaborarea unui Program strategic asumat la nivelul Guvernului și care va prevedea categorii de proiecte care pot fi dezvoltate în regim de PPP.

În fine, cu privire la asigurarea continuității proiectului prin reglementarea situațiilor de înlocuire a partenerului privat, Guvernul menționează că aceasta de va face prin reglementarea unor mecanisme care să permită înlocuirea partenerului privat în caz de neperformanță, fără reluarea procedurilor de atribuire a contractului, evitându-se posibile situații de reclasificare a unor proiecte off budget în proiecte on budget, precum și prin protejarea activelor publice ale companiei de proiect.

Ordonanța de urgență adoptată în data de 14 decembrie 2017, modifică și completează Legii nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat. 

Sursa informației

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat (adoptată de Guvern) was last modified: decembrie 15th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.