O.U.G. nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare – prezentare generală

8 iul. 2019
Vizualizari: 990

În M. Of. nr. 556 din 5 iulie 2019 a fost publicată O.U.G. nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare, precum și unele măsuri referitoare la obligațiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare și împrumuturilor contractate de statul român de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici.

În continuare, vom face o scurtă prezentare a unor dispoziții de interes major și care prezintă importanță, mai precis:

– În conținutul art. 1 se precizează domeniul de reglementare al prezentei ordonanțe de urgență, în concret aceasta reprezintă modalitate specială de stingere a obligațiilor fiscale și bugetare ale operatorilor economici care dețin capacități de producere a energiei electrice instalate în Sistemul electroenergetic național reprezentând active funcționale energetice, administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală”;

– Art. 3 aduce în lumină următoarea reglementare cu privire la obligativitatea depunerii unei cereri de stingere a obligațiilor fiscale și bugetare la organul fiscal central, în termen de 15 zile de la încheierea procesului-verbal de predare-preluare prin care trec în proprietatea publică a statului activele funcționale energetice;

– Totodată, art. 6 menționează faptul că „bunurile mobile și imobile aferente activelor funcționale energetice transferate în domeniul public al statului în condițiile prezentei ordonanțe de urgență vor face obiectul unor contracte de concesiune încheiate în condițiile legii”;

– Un alt articol important este art. 8 care face referire la sumele aferente acordului de împrumut contractat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici, ce fac obiectul unor decizii de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, pentru care MFP, în calitate de împrumutat, demarează procedura de rambursare anticipată a împrumutului, după aprobarea sumelor în bugetul de stat cu această destinație;

– Conform art. 9 „sumele recuperate de ANAF în baza deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal se fac venit la bugetul de stat”;

– Potrivit art. 13 „măsurile prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență se realizează cu respectarea legislației naționale și europene în domeniul ajutorului de stat”.

O.U.G. nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare – prezentare generală was last modified: iulie 8th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.