O.U.G. nr. 29/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019

14 mai 2019
Vizualizari: 1560

Actul modificat

Actul modificator

Sumar

 

Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului

(M. Of. nr. 84 din 24 februarie 2000; cu modif. ult.)

 

   

 

O.U.G. nr. 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019

(M. Of. nr. 358 din 8 mai 2019)

modifică: art. 15^1, anexele nr. 2-6 sintagma „Numărul participanților trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiționarea cifrelor de la pct. 5, 6 și 7”

Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale

(rep. M. Of. nr. 446 din 23 iunie 2015; cu modif. ult.)

 

modifică: art. 38 alin. (2) lit. f), art. 42 alin. (2)

Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente

(M. Of. nr. 553 din 24 iulie 2015; cu modif. ult.)

 

introduce: art. 22^1

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În M. Of. nr. 358 din 8 mai 2019, s-a publicat O.U.G. nr. 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019.

Astfel, respectiva ordonanță aduce unele modificări, dar și completări următoarelor acte normative:

Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (M. Of. nr. 84 din 24 februarie 2000; cu modif. ult.);

Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale (rep. M. Of. nr. 446 din 23 iunie 2015; cu modif. ult.);

Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (M. Of. nr. 553 din 24 iulie 2015; cu modif. ult.).

 

Vă prezentăm, în continuare, modificările, dar și completările aduse respectivelor acte normative.

 

Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului

 

Art. 15^1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (modificat prin O.U.G. nr. 29/2019)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 15^1 prevedea:

„Art. 15^1

(1) În situația în care referendumul are loc simultan cu procesul electoral desfășurat pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, respectiv pentru alegerea Președintelui României ori alegerile pentru Parlamentul European sau alegerile locale, organizarea și desfășurarea referendumului se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), ambele scrutine se realizează în cadrul acelorași secții de votare, operațiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleași birouri electorale, constituite potrivit legii.

(3) Guvernul stabilește prin hotărâre programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru referendum, bugetul și cheltuielile necesare în vederea organizării și desfășurării scrutinului, modelul copiei listei electorale permanente, modelul copiei de pe lista electorală suplimentară sau, după caz, modelul tabelelor electorale, modelul ștampilei Biroului Electoral Central, a biroului electoral județean, a Biroului Electoral al Municipiului București, a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, modelul ștampilei de control a secției de votare și modelul ștampilei cu mențiunea «VOTAT», modelul buletinului de vot, modelul timbrului autocolant, condițiile de tipărire, gestionare și utilizare a acestora, măsurile care trebuie luate de autoritățile publice centrale și locale pentru buna organizare și desfășurare a scrutinului”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 15^1 se modifică și va avea următorul conținut:

„Art. 15^1

(1) În situația în care referendumul național are loc la aceeași dată cu alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegerile pentru Președintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleași secții de votare, în același interval de timp, cu aceleași ștampile cu mențiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezența la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutine.

(3) În cazul în care alegătorul care se prezintă la vot la o secție de votare din țară optează pentru participarea la un singur tip de scrutin, președintele biroului electoral al secției de votare sau membrul desemnat de către acesta va bara, în prezența alegătorului, cu o linie orizontală, rubrica destinată semnăturii din lista electorală permanentă aferentă tipului de scrutin pentru care nu a optat.

(4) În situația prevăzută la alin. (1), pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ștampila cu mențiunea «VOTAT» și data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu mențiunea «VOTAT» și data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeași dată cu referendumul național.

(5) În situația prevăzută la alin. (1), organizarea și desfășurarea referendumului național, atribuțiile care revin autorităților publice, precum și procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegerile pentru Președintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, după caz.

(6) În situația prevăzută la alin. (1), operațiunile necesare organizării și desfășurării referendumului național sunt îndeplinite de organismele electorale constituite pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegerile pentru Președintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, după caz.

(7) În situația prevăzută la alin. (1), hârtia necesară pentru tipărirea buletinelor de vot și tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul național se asigură potrivit prevederilor legale aplicabile alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, alegerilor pentru Președintele României, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, după caz.

(8) În situația prevăzută la alin. (1), primarii vor asigura urne de vot distincte pentru fiecare scrutin.

(9) În situația prevăzută la alin. (1), observatorii și reprezentanții mass-mediei acreditați să observe desfășurarea votării la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, alegerile pentru Președintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, după caz, au dreptul să observe și operațiunile specifice referendumului național.

(10) În situația prevăzută la alin. (1), Guvernul stabilește prin hotărâre măsuri pentru organizarea și desfășurarea referendumului național, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale aplicabile alegerilor care se organizează la aceeași dată cu referendumul național”.

 

Anexele nr. 2-6 sintagma „Numărul participanților trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiționarea cifrelor de la pct. 5, 6 și 7.” din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (modificat prin O.U.G. nr. 29/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la anexele nr. 2-6, sintagma „Pct. 2 >/= Pct. 5 + pct. 6 + pct. 7” se înlocuiește cu sintagma „Numărul participanților trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiționarea cifrelor de la pct. 5, 6 și 7.”.

 

Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale

 

Art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale (modificat prin O.U.G. nr. 29/2019)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 38 alin. (2), lit. f) prevedea:

„(2) Contribuțiile pentru campania electorală pot avea numai următoarele destinații:

(…)

f) cheltuieli pentru închirierea de spații și echipamente și cheltuieli de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport și cazare, pentru asistență juridică și alte tipuri de consultanță, precum și pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală;”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 38 alin. (2), lit. f) se modifică și va avea următorul conținut:

„(2) Contribuțiile pentru campania electorală pot avea numai următoarele destinații:

(…)

f) cheltuieli aferente serviciilor de telefonie și internet, cheltuieli de transport și cazare ale candidaților, cheltuieli de hrană, cazare și transport ale voluntarilor și ale membrilor partidului politic, cheltuieli pentru închirierea de spații și echipamente, cheltuieli pentru vestimentația voluntarilor și a membrilor partidului politic inscripționată cu denumirea sau numele competitorului electoral, cheltuieli de protocol destinate organizării de reuniuni electorale, cheltuieli pentru asistență juridică și alte tipuri de consultanță, precum și pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală;”.

 

Art. 42 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale (modificat prin O.U.G. nr. 29/2019)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 42, alin. (2) prevedea:

„(2) Controlul privind subvențiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan și de Curtea de Conturi, conform dispozițiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 42, alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

„(2) Controlul privind subvențiile de la bugetul de stat va fi efectuat și de Curtea de Conturi, conform dispozițiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

 

Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente

 

Art. 22^1 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (introdus prin O.U.G. nr. 29/2019)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 22 se introduce un nou articol, art. 22^1, cu următorul conținut:

„Art. 22^1

Primarii au obligația de a asigura accesibilitatea localurilor de vot, conform metodologiei aprobate prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente”.

 

Alte dispoziții

 

Potrivit art. IV, indemnizațiile președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, ale locțiitorilor acestora, precum și ale operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare se majorează cu 45 de lei pentru fiecare zi de activitate. De asemenea, indemnizațiile membrilor birourilor electorale județene, ale membrilor birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și ale membrilor biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate se majorează la 190 de lei pentru fiecare zi de activitate. Totodată, cu 190 de lei pentru fiecare zi de activitate se majorează și indemnizațiile personalului tehnic auxiliar al biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate.

Pe de altă parte, la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019 vor fi repartizate 33 de mandate.

O.U.G. nr. 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019 was last modified: mai 14th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.