O.U.G. nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene – modificări (O.U.G. nr. 81/2019)

3 ian. 2020
Vizualizari: 949

Actul modificat

Actul modificatorSumar

O.U.G. nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012

(M. Of. nr. 926 din 28 decembrie 2011; cu modif. ult.)

 

O.U.G. nr. 81/2019 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum și pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice

(M. Of. nr. 1049 din 11 decembrie 2019)

– modifică: art. 2 alin. (2), art. 10 alin. (1);

– introduce: art. 2 alin. (3), art. 10^1.

 

În M. Of. nr. 1049 din 11 decembrie 2019, s-a publicat O.U.G. nr. 81/2019 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum și pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice.

Astfel, respectivul act normativ duce unele modificări, dar și completări O.U.G. nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012.

 

Vă prezentăm, în continuare, modificările și completările aduse O.U.G. nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene.

 

Art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 115/2011 (modificat prin O.U.G. nr. 81/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 2, alin. (2) prevedea:

„(2) Autoritățile competente responsabile pentru utilizarea veniturilor obținute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în scopul finanțării proiectelor în domeniile stabilite conform prevederilor art. 3d alin. (4), respectiv art. 10 alin. (3) din directivă sunt: Ministerul Transporturilor, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și Administrația Fondului pentru Mediu”.

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 2, alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

„(2) Autoritățile competente responsabile pentru utilizarea veniturilor obținute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în scopul finanțării proiectelor în domeniile stabilite conform prevederilor art. 3d alin. (4), art. 10 alin. (3), respectiv art. 10a alin. (6) din directivă sunt: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri”.

 

Art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 115/2011 (introdus prin O.U.G. nr. 81/2019)

  

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 2, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul conținut:

„(3) Autoritatea competentă responsabilă pentru utilizarea veniturilor obținute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în scopul implementării de măsuri financiare în favoarea sectoarelor sau a subsectoarelor care sunt expuse unor riscuri semnificative de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative care sunt suportate efectiv de pe urma costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice, prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. c), este Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri”.

 

Art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2011 (modificat prin O.U.G. nr. 81/2019)

  

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 10, alin. (1) prevedea:

„(1) Destinația contravalorii în lei a sumelor obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/91/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, este următoarea:

a) 29% din suma brută se virează de către gestionarul contului la bugetul de stat, într-un cont distinct, în termen de 5 zile lucrătoare de la data schimbului valutar;

b) 71% din suma brută se face venit la Fondul pentru mediu, se reține în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria operativă centrală și se virează de către gestionarul contului, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea Administrației Fondului pentru Mediu, în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu și Administrației Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării proiectelor prevăzute la alin. (1^1), într-un cont distinct de venituri al Fondului pentru mediu, deschis la Trezoreria Statului Sector 6 pe numele Administrației Fondului pentru Mediu”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 10, alin. (1) se modifică și va avea următorul conținut:

„(1) Destinația contravalorii în lei a sumelor obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/91/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, este următoarea:

a) 29% din suma brută se virează de către gestionarul contului la bugetul de stat, într-un cont distinct, în termen de 5 zile lucrătoare de la data schimbului valutar;

b) 50% din suma brută se face venit la Fondul pentru mediu, se reține în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria operativă centrală și se virează de către gestionarul contului, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea Administrației Fondului pentru Mediu, în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu și Administrației Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării proiectelor prevăzute la alin. (11), într-un cont distinct de venituri al Fondului pentru mediu, deschis la Trezoreria Statului Sector 6 pe numele Administrației Fondului pentru Mediu;

c) 15% din suma brută se face venit la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, se reține în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria operativă centrală și se virează de către gestionarul contului, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat, deschis pe numele acestuia, la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, în vederea implementării de măsuri financiare în favoarea sectoarelor sau a subsectoarelor care sunt expuse unor riscuri semnificative de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative care sunt suportate efectiv de pe urma costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră transferate în prețul energiei electrice cu condiția ca astfel de măsuri financiare să fie în conformitate cu normele privind ajutorul de stat, dar nu mai mult de 331 milioane de euro;

d) 6% din suma brută se face venit la Fondul de mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu pentru proiecte de reducere a gazelor cu efect de seră stabilite de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri”.

 

Art. 10^1 din O.U.G. nr. 115/2011 (introdus prin O.U.G. nr. 81/2019)

  

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 10 se introduce un nou articol, art. 10^1, cu următorul conținut:

„Art. 10^1

(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, să majoreze, la poziții distincte, veniturile bugetului de stat, precum și creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute în bugetul acestuia cu suma virată potrivit art. 10 alin. (1) lit. c).

(2) Se autorizează Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri să detalieze influențele aprobate potrivit alin. (1) în buget și în anexele la acesta și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 5 zile lucrătoare de la majorarea bugetului.

(3) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (1) și plățile efectuate se virează de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.

(4) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (3) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (1), urmând procedura prevăzută la alin. (1) și (2), și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație”.

O.U.G. nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene – modificări (O.U.G. nr. 81/2019) was last modified: ianuarie 3rd, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.