O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată – modificări (Lege nr. 70/2015)

15 apr. 2015
Vizualizari: 8032

Despre

  • M. Of. nr. 242 din 9 aprilie 2015
  • Legea nr. 70/2015
  • O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată

 
 

Actul modificatActul modificatorSumar
O.U.G. nr. 193/2002 (M. Of. nr. 942 din 23 decembrie 2002)Legea nr. 70/2015  (M. Of. nr. 242 din 9 aprilie 2015) introduce: art. 11, art. 21-23, art. 3 alin. (21) și (22)
modifică: art. 3 alin. (4)


 
 
În M. Of. nr. 242 din 9 aprilie 2015, s-a publicat Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (M. Of. nr. 942 din 23 decembrie 2002).
 
 
La Cap. II, capitol ce conține un singur articol, art. 15, se prevede faptul că O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2003, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează.
 
 
Vom prezenta, în continuare, modificările aduse O.U.G. nr. 193/2002 prin Legea nr. 70/2015:
 
 
Art. 11 O.U.G. nr. 193/2002 (modificată prin Legea nr. 70/2015)
 

Noua reglementare

După art. 1 se introduce un nou articol, art. 11.

Potrivit noii reglementări, art. 11 O.U.G. nr. 193/2002 prevede: „În sensul prezentei ordonanțe de urgență, următorii termeni se definesc astfel:

a) instituție acceptantă — instituție de credit sau o instituție financiară nebancară care oferă comercianților acceptanți servicii de acceptare la plată a cardurilor și/sau a instrumentelor de plată de tip monedă electronică, în baza unui contract încheiat în prealabil între aceasta și comerciantul acceptant, precum și servicii de eliberare de numerar la ghișeele sale și în rețeaua proprie de terminale ale deținătorilor. În cazul instrumentelor de plată electronică de tipul cardului, instituția acceptantă poate fi și emitentul instrumentului de plată;

b) instituție emitentă — instituție de credit sau o instituție financiară nebancară care emite și pune la dispoziție deținătorului un instrument de plată electronică, pe baza unui contract încheiat cu acesta;

c) card comercial — cardul de plată emis unor operatori economici, unor entități din sectorul public sau unor persoane fizice care desfășoară o activitate independentă de natură economică, a cărui utilizare este limitată la cheltuielile legate de activitatea desfășurată;

d) comision interbancar — comisionul plătit în mod direct sau indirect, pentru fiecare operațiune, între prestatorul de servicii de plată al plătitorului și cel al beneficiarului care participă la operațiunea de plată cu cardul sau pe bază de card;

e) comision de servicii percepute comercianților — comisionul plătit acceptantului de către beneficiarul plății, pentru fiecare operațiune, cuprinzând comisionul interbancar, comisionul pentru sistemul de plată și procesare și marja acceptantului;

f) beneficiar al plății — destinatarul preconizat al fondurilor care au făcut obiectul unei operațiuni de plată;

g) sistem tripartit de plată cu cardul — sistemul de plată prin carduri în care funcțiile de emitere și acceptare sunt integrate într-o singură instituție financiară, care este și proprietarul sistemului. Atunci când un sistem tripartit de piață cu cardul autorizează alți prestatori de servicii de plată să emită și/sau să accepte carduri de plată, acesta este considerat ca fiind un sistem cvadripartit de plată cu cardul și se va supune prevederilor prezentei ordonanțe de urgență”.

 
Art. 21-23 O.U.G. nr. 193/2002 (modificată prin Legea nr. 70/2015)
 

Noua reglementare

După art. 2 se introduc trei noi articole, art. 21-23.

Potrivit noii reglementări, art. 21 O.U.G. nr. 193/2002 prevede: „Instituțiile emitente nu pot aplica instituțiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operațiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operațiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit”.

De asemenea, art. 22 O.U.G. nr. 193/2002 dispune: „Acordurile dintre instituțiile acceptante și beneficiarii plăților vor conține informații detaliate referitoare la comisionul interbancar, comisionul pentru sistemul de plată și procesare, marja acceptantului, precum și a comisioanelor suplimentare aplicate în funcție de marca și categoria respectivelor carduri de plată”.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

În sfârșit, art. 23 O.U.G. nr. 193/2002 stabilește:

„(1) Prevederile art. 21 și 22 se aplică instituțiilor emitente și instituțiilor acceptante din România.

(2) Prevederile art. 21 și 22 nu se aplică operațiunilor cu carduri comerciale, retragerilor de numerar de la bancomate și operațiunilor cu carduri emise de sisteme tripartite de plată cu cardul”.

 
Art. 3 alin. (21) și (22) O.U.G. nr. 193/2002 (modificată prin Legea nr. 70/2015)
 

Noua reglementare

La art. 3, după alin. (2) se introduc două noi alineate, alin. (21) și (22).

Potrivit noii reglementări, art. 3 alin. (21) prevede: „Constituie contravenție și se sancționează, prin derogare de la dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei nerespectarea dispozițiilor art. 21 și 22”.

De asemenea, art. 3 alin. (22) stabilește: „Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3)”.

 
Art. 3 alin. (4) O.U.G. nr. 193/2002 (modificată prin Legea nr. 70/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 3 alin. (4) prevedea: Contravențiilor prevăzute la alin. (1) și (2) le erau aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu excepția art. 28 și 29.
 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 3 alin. (4) prevede: „Contravențiilor prevăzute la alin. (1), (2), (21) și (22) le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare”.

 

Alte prevederi ale Legii nr. 70/2015 privind O.U.G. nr. 193/2002

Potrivit art. 18 Legea nr. 70/2015, prevederile referitoare la O.U.G. nr. 193/2002 se aplică la 12 luni de la data intrării în vigoare a respectivei legi.

De asemenea, art. 19 Legea nr. 70/2015 prevede faptul că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei legi, prin hotărâre a Guvernului, se vor modifica și completa Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, aprobate prin H.G. nr. 1.253/2003 (M. Of. nr. 790 din 10 noiembrie 2003).

O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată – modificări (Lege nr. 70/2015) was last modified: aprilie 15th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.