Orologerie și drept. Sau despre două pasiuni ale unui tânăr avocat

De Bogdan Ionescu

7 ian. 2015

Vizualizari: 4779

Nicolae Cîrstea: Domnule Ionescu, pentru că sunteți un tânăr avocat, nu foarte cunoscut încă, vă rog să ne spuneți câteva repere profesionale și, de ce nu, personale, despre domnia voastră.

Bogdan Ionescu: Sub aspect profesional, din 1.02.2007, sunt membru cu activitate neîntreruptă al Baroului Arad. De asemenea, din luna septembrie a anului 2009, am calitatea de arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad. În fine, sunt autorul a patru lucrări de specialitate apărute sub egida Editurii UNIVERSUL JURIDIC, precum și a zeci de articole publicate în cele mai prestigioase reviste de profil din țară.
Pe palier personal, mă voi referi doar la câteva pasiuni (să le spunem extraprofesionale). Sunt fost președinte al Asociației Județene de Șah Arad, dar rămânând jucător activ și având actualmente un ELO de 2291. Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu jocul de șah, învederez că la atingerea unui punctaj ELO de 2300 ți se acordă titlul de Maestru FIDE. De asemenea, ador poezia, îndeosebi autorii simboliști francezi: Rimbaud, Mallarmé, Lautréamont și pe inegalabilul Charles Baudelaire. O altă mare pasiune este orologeria, subiect pe care sper să-l aprofundăm pe parcursul acestui interviu.

Nicolae Cîrstea: Această discuție este prilejuită de apariția lucrării dvs. Numele legendare ale orologeriei. De aici și titlul acestui interviu Orologerie și drept. Dacă nu vă deranjează aș rămâne încă la DREPT. În care parte a dreptului vă simțiți cel mai confortabil și de ce?

Bogdan Ionescu: Incontestabil, în domeniul Dreptului Civil și al Dreptului Procesual Civil. Iubesc Dreptul Civil pentru monumentalitatea, complexitatea, profunzimea și rafinamentul său. Dreptul Procesual Civil, acest „copil teribil al familiei juridice”, cum se exprima marele autor francez Serge Guinchard, reprezintă piatra de încercare a oricărui avocat. O afirm foarte franc, nu te poți pretinde un veritabil avocat dacă nu ai trecut prin furcile caudine ale instanțelor judecătorești, „lovindu-te” astfel de procedură. Deloc întâmplător, cei mai mari avocați ai tuturor timpurilor au fost în primul rând proceduriști desăvârșiți. Dreptul Procesual, dacă doriți, este ramura care face, în cea mai vizibilă și chiar brutală manieră, diferența valorică între avocați.

Nicolae Cîrstea: Sunteți avocat în Arad. Cum se vede DREPTUL de aici? Cum se vede profesia de avocat?

Bogdan Ionescu: Există împământenită în mentalul colectiv percepția că avocatura este o meserie ușoară, unde fără mari eforturi reușești a câștiga și sume considerabile de bani. După opt ani de avocatură neîntreruptă și peste o mie de cauze personale și/sau la care am colaborat, cred că am legitimitatea să afirm falsitatea unei astfel de percepții (sau, cine știe, poate nu am găsit eu cheia unui atare succes facil). Avocatura este, inechivoc, o profesie grea, care necesită o profundă implicare, un bagaj important de cunoștințe (nu doar juridice) și un consum intelectual/psihic considerabil. Avocatura, practicată cu probitate și conștiinciozitate îți poate oferi (pecuniar vorbind) un trai decent, fără grija zilei de mâine.
Există diferențe evidente între avocatura practicată în Arad și cea din București. Nu vreau să limitez totul la dihotomia capitală-provincie, însă reprezintă o realitate obiectivă deosebirile importante pe palierul relațional, al oportunităților, perspectivelor, al puterii economice ș.a.m.d. Există deosebiri și între avocatura practicată în Arad și cea din Cluj (deci provincie-provincie) și, chiar fără a merge așa „departe”, între Arad și Timișoara. Ideea principală pe care doresc să o exprim este că, cu cât un oraș, o zonă, este mai dezvoltată social/economic, cu atât raporturile juridice vor fi nu doar mai numeroase, dar și mai complexe și sofisticate. Altfel se va putea specializa un avocat din București, bunăoară strict în dreptul proprietății intelectuale (deoarece aici există oportunitatea, interesul și litigiile în acest domeniu), față de un avocat din Arad care se întâlnește cu astfel de cauze destul de rar.

Nicolae Cîrstea: Care sunt reperele dvs. profesionale, care vă sunt lecturile și motto-ul după care vă călăuziți profesional?

Bogdan Ionescu: Inclusiv în pregătirea lucrărilor și articolelor mele juridice am avut ocazia să mă „întâlnesc” cu numeroși autori, atât naționali cât și străini. Pentru mine, pe lângă veridicitatea informației, oferirea și argumentarea unor teze și teorii personale ale autorului, contează la fel de mult stilul în care toate acestea sunt exprimate. Într-adevăr: „Stilul este omul însuși”. În acest context, personal, dintre autorii străini vechi, îi apreciez enorm, considerându-i inegalabili, pe Charles Demolombe și Marcel Planiol. Rămânând în cercul autorilor străini, dar mai recenți, un autor și o personalitate colosală este Jean Carbonnier (1908- †2003).
În literatura națională, și cred că anticipați răspunsul meu, autorul de „suflet” este regretatul profesor Ion Deleanu, un veritabil arbiter elegantiarum în literatura juridică. De asemenea, îl apreciez foarte mult, pentru stilul său inconfundabil, pe profesorul Paul Vasilescu.
Ca motto, am folosit inclusiv pentru site-ul de prezentare citatul (conceput de mine) „Excelsior in Law”. Astăzi, rezonez cu mottoul manufacturii orologere VACHERON CONSTANTIN: „Faire mieux, si possible, ce qui este toujours possible” (Fă mai bine, dacă este posibil, ceea ce este întotdeauna posibil). De fapt, ambele mottouri exprimă, în esență, aceeași idee. Să tinzi necontenit spre autodepășire, spre desăvârșire.

Nicolae Cîrstea: Revenind la pretextul discuției noastre, cum ați devenit pasionat de orologerie? Te-ai aștepta de la un jurist să fie mai mult posesor al obiectelor provenite din această zonă decât cercetător și muncitor pe acest tărâm.

Bogdan Ionescu: Pasiunea orologeră mi-a fost transmisă de către fratele meu, Ionescu Alexandru Eduard. Deloc întâmplător, lucrarea Numele legendare ale orologeriei îi este dedicată primordial lui. Doresc să mai afirm că și la fratele meu orologeria era o pură pasiune, profesia sa fiind de medic stomatolog.
Ideea acestei lucrări s-a „născut” cum nu se poate mai natural. Aveam demult pasiunea scrisului și nu am putut să rămân „imun” la frumusețea (tehnică și estetică) descoperită în orologerie. Poate pentru unii cititori următoarea idee va părea exagerată, dar la cel mai înalt nivel în orologerie vorbim de artă pură, de frumusețe imortală, de capodoperă. În esență, un ceas ca Grandmaster Chime de la PATEK PHILIPPE poate sta oricând alături de orice altă capodoperă din domeniul picturii, sculpturii, muzicii ș.a.m.d.

Nicolae Cîrstea: De ce ați simțit nevoia să puneți la dispoziția publicului acest volum? La ce întrebări și căror necesități răspunde această lucrare?

Bogdan Ionescu: Numele legendare ale orologeriei este prima și singura carte de acest gen apărută în România. Deși, prin varii alte mijloace, s-a încercat (și chiar reușit, exemplul cel mai elocvent fiind portalul www.ceasornicar.ro) să se creeze o cultură orologeră în țara noastră, îmi place să cred că prin demersul publicistic avut am contribuit și eu la dezvoltarea acesteia. Dar, peste toate, vorbim aici despre o carte dedicată artei, frumosului, o carte care, spun eu, îți îmbogățește atât bagajul de cunoștințele generale, cât și spiritul, partea sufletească. Vorbim despre o carte scrisă ca o poveste, care (prin împletirea textului/cuvântului cu imaginea) cred că are puterea de a te transpune în „mijlocul” ei.

Nicolae Cîrstea: Vă rog să ne prezentați lucrarea în ansamblul său. Știu că nu puteți fi exhaustiv, dar cred că mulți dintre noi am dori să vedem perspectiva autorului asupra volumului.

Bogdan Ionescu: Am conceput această lucrare în două volume. Primul tratează istoria a 24 dintre cele mai mari manufacturi orologere ale tuturor timpurilor. În volumul secund (aflat în lucru) se vor regăsi alte 24 de nume legendare ale orologeriei.
Foarte important de menționat, cititorul nu trebuie să dețină nu știu ce cunoștințe tehnice sofisticate în ale orologeriei pentru a o putea înțelege. Cartea este scrisă într-un stil foarte accesibil, iar istoria fiecărei manufacturi este prezentată într-un stil fluid, curgător, ca o poveste.
De pildă, din paginile ei, cititorul va putea afla despre: crearea legendarului tourbillon cu trei punți de aur de către GIRARD-PERREGAUX, și cum, după câștigarea tuturor premiilor și distincțiilor posibile, a fost declarat în anul 1901 ca hors concours, sau despre comanda făcută lui BREGUET (considerat aproape în unanimitate ca cel mai mare orologier al tuturor timpurilor) de către un admirator al reginei Franței (Maria Antoaneta) constând din făurirea unui ceas care să încorporeze toate inovațiile și complicațiile orologiere cunoscute, fără limită de bani, de timp, și în condițiile în care aurul trebuia să înlocuiască orice alt metal acolo unde acest lucru era posibil, ori întâmplarea desprinsă parcă dintr-un basm oriental în care Edouard Bovet reușește în anul 1818 să vândă unui mandarin (înalt funcționar din vechea Chină) patru ceasuri de buzunar cu prețul fabulos de 10.000 fr., echivalentul a un milion de dolari în zilele noastre.
În sfârșit, doresc să subliniez că această lucrare se prezintă ca un veritabil album de artă, înglobând și numeroase poze color care imortalizează ceasurile legendarelor manufacturi. De asemenea, calitatea grafică a lucrării este realmente excepțională, fiind tipărită pe hârtie groasă cerată (lucioasă), deloc întâmplător la un număr de 307 pagini lucrarea cântărind 920 grame.

Nicolae Cîrstea: Care este topul 5 al dvs. în privința manufacturilor mondiale și de ce? Dar un top 5 al ceasurilor?

Bogdan Ionescu: Personal, îmi este imposibil să realizez un atare top. Vă pot spune doar că marii specialiști în domeniu au realizat totuși un „Big Three” și în care fără o anumită ordine (deoarece aceste locuri se tot schimbă în timp influențate de varii contexte) au inclus manufacturile VACHERON CONSTANTIN, PATEK PHILIPPE și AUDEMARS PIGUET. Acest top a fost extins la cei „Patru Mari”, unde, pe lângă evocatele nume, a mai fost adăugat JAEGER-LECOULTRE. Toate cele amintite sunt companii elvețiene, dar în modesta mea opinie, lângă ele, și cu nimic mai prejos, poate fi așezat oricând colosul german A. LANGE & SÖHNE.
Pur subiectiv, manufactura orologeră preferată este VACHERON CONSTANTIN, pentru istoria sa incredibilă, neîntreruptă, de peste 250 de ani și evident pentru creațiile sale (de stil clasic) înnobilate cu o frumusețe tehnică și estetică răvășitoare.
Personal, apreciez primordial ceasurile clasice, elegante, impecabile, sau în alți termeni ceasurile de costum, denumite și dress watches. Următorul top (pentru a da curs pozitiv provocării dvs.) va viza strict această categorie de ceasuri: 1. „1972 Prestige” de la VACHERON CONSTANTIN; 2. „Golden Ellipse” de la PATEK PHILIPPE; 3. „Mayu Small Seconds” de la H. MOSER & CIE 4. „Vintage 1945 XXL Small Second” de la GIRARD-PERREGAUX și 5. „Jules Audemars Extra-Thin” de la AUDEMARS PIGUET.

Nicolae Cîrstea: De când știu de această pasiune a dvs. pentru orologerie și despre proiectul acestei cărți sunt extrem de circumspect dacă să port vreun ceas în ziua când știu că vă voi întâlni. De cele mai multe ori, încerc o evadare/scăpare în zona fashion a orologeriei, nefiind posesorul niciunui nume menționat de dvs. anterior. Vă rog să-mi permiteți să fiu indiscret – care sunt ceasurile pe care ați reușit să vi le permiteți până acum?

Bogdan Ionescu: Dețin câteva nume orologere dintre cele regăsite în lucrare: LONGINES, ETERNA, HAMILTON, MIDO, FREDERIQUE CONSTANT și cel mai scump dintre ele, un superb (pentru mine) CUERVO Y SOBRINOS din colecția „Historiador” modelul „Flameante”. Vreau să mai precizez că toate aceste mărci dețin o gamă bogată de produse cu prețuri variabile cuprinse între anumite limite. Pot afirma astfel că dețin numeroase ceasuri de lux entry-level, în contextul în care nivelul de intrare al ceasurilor de lux este socotit a fi 1.000 $. Totuși, și nu este absolut nici o rușine să o afirm, nu-mi permit de pildă achiziționarea unor piese noi din rândul manufacturilor orologere evocate în răspunsurile anteriore.
Vizavi de circumspecția dvs. și nu numai, permiteți-mi să evoc câteva sfaturi extrem de utile, învățate și de mine de la alte persoane. Nu vei „deveni” ceasul pe care îl porți. Astfel, dacă Einstein a purtat (printre altele) un PATEK PHILIPPE, purtarea de către tine a unui PATEK PHILIPPE nu te va face un geniu. Nu privi cu invidie la ceasurile scumpe aflate pe încheieturile altora. Privește la ceasul de la încheietura ta și bucură-te de acesta. Nu judeca un om după ceasul pe care îl poartă, același lucru aplică-l și propriei persoane.

Nicolae Cîrstea: Sunteți încă tânăr – sunt sigur că peste 10 ani, dacă veți mai avea disponibilitatea de a sta de vorbă cu mine, lucrurile se vor îmbunătăți substanțial… Greșesc foarte mult afirmând că orologeria îmi pare, din discuția noastră și ca profan pe acest tărâm, oarecum misogină? Adică produsele manufacturiere au în vedere în principal latura masculină sau, din contră?

Bogdan Ionescu: Apreciez că, orologeria nu poate fi calificată „oarecum misoginăˮ. Astfel, majoritatea covârșitoare a manufacturilor orologere legendare dedică numeroase colecții sexului frumos, în paralel cu cele masculine. În opinia mea, cel mai mare creator de ceasuri consacrate eternului feminin este CARTIER, iar cea mai frumoasă colecție orologeră feminină făurită vreodată, denumită „Reine de Naplesˮ, este semnată BREGUET.

Nicolae Cîrstea: În încheiere, pentru juriștii din România, vă rog să-mi promiteți că veți acorda un autograf pe aceasta, sunt sigur, prima ediție a lucrării, cel puțin pentru primele exemplare distribuite.