Orientări privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale

18 mart. 2020
Vizualizari: 339

Actul publicat în Jurnalul Oficial al U.E.

Sumar
Orientări privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale

(J. Of. nr. 2020/C 86 I/01)

 

Respectivul act normativ stabilește  orientările privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale.

 

În J. Of. nr. 2020/C 86 I/01 s-au publicat Orientările privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențialei.

Astfel, prin respectivul act normativ se stabilesc orientările privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale.

Vă prezentăm, în continuare, cele mai importante dispoziții ale Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențialei.

 

Structură

 

– I. Circulația mărfurilor și a serviciilor;

– II. Furnizarea de mărfuri;

– III. Măsuri legate de sănătate;

– IV. Frontierele externe;

– V. Frontierele interne.

 

Prezentare generală

 

Potrivit pct. I subpct. 2-3, măsurile de control nu trebuie să afecteze continuitatea activității economice și trebuie să contribuie la continuitatea funcționării lanțurilor de aprovizionare, iar transportul nerestricționat de mărfuri este crucial pentru a menține disponibilitatea mărfurilor, în special a produselor esențiale, cum ar fi alimentele, inclusiv efectivele de animale, echipamentele și materialele medicale și de protecție esențiale. În termeni mai generali, astfel de măsuri nu trebuie să provoace perturbări grave ale lanțurilor de aprovizionare, ale serviciilor esențiale de interes general, ale economiilor naționale și ale economiei UE în ansamblu.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

De asemenea, trebuie permise călătoriile în interes profesional pentru a se asigura circulația mărfurilor și a serviciilor, așa încât facilitarea circulației în condiții de siguranță a lucrătorilor din sectorul transporturilor, inclusiv a conducătorilor de camioane și de trenuri, a piloților și a personalului navigant, în interiorul granițelor interne și dincolo de acestea, reprezintă un factor-cheie pentru asigurarea circulației adecvate a mărfurilor și a personalului esențial.

Mai mult, nu trebuie să se impună certificări suplimentare pentru mărfurile care circulă în mod legal pe piața unică a UE, întrucât nu există nicio dovadă că alimentele sunt o sursă sau o sursă de transmitere a Covid-19 (1). Totodată, lucrătorii din sectorul transporturilor, în special, dar nu numai, cei care furnizează produse esențiale, trebuie să poată circula la nivel transfrontalier în funcție de necesități, iar siguranța lor nu trebuie să fie afectată în niciun fel.

Potrivit pct. III subpct. 12, pe baza bunelor practici ale autorităților publice din domeniul sănătății din statele membre, se recomandă următoarele măsuri la frontierele externe, după caz:

– Instituirea de măsuri de depistare (primară (2) și secundară (3)) la intrare, al căror scop este să evalueze prezența simptomelor și/sau a expunerii la Covid-19 a călătorilor care sosesc din zonele sau țările afectate; completarea unui Formular pentru localizarea pasagerilor în scopuri de sănătate publică la bordul unei aeronave, al unui feribot, al unui tren sau al unui autobuz care sosește cu conexiune directă sau indirectă din zonele sau țările afectate; completarea Declarației maritime de sănătate pentru toate navele care sosesc, indicând toate porturile vizitate;

– Furnizarea de materiale informative (broșuri, bannere, afișe, diapozitive electronice, etc.) spre a fi distribuite călătorilor care sosesc în sau pleacă din zonele afectate;

– Instituirea de măsuri de depistare la ieșire, al căror scop este să evalueze prezența simptomelor și/sau a expunerii la Covid-19 a călătorilor care pleacă din țările afectate. Călătorii identificați ca fiind expuși la sau infectați cu Covid-19 nu trebuie să aibă permisiunea de a călători;

– Izolarea cazurilor suspecte și transferul cazurilor efective către o unitate de îngrijire medicală. Autoritățile din ambele părți ale frontierei trebuie să se pună de acord cu privire la tratarea adecvată a cazurilor persoanelor considerate ca prezentând un risc pentru sănătatea publică, cum ar fi teste suplimentare, izolarea sau carantina și asistența medicală – fie în țara de sosire, fie, printr-un acord, în țara de plecare.

Orientări privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale was last modified: martie 18th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.