Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului – Republicare

2 mart. 2018
Vizualizari: 4433

Art. 30 prevede că Avocatul Poporului poate fi consultat de inițiatorii proiectelor de legi și ordonanțe, care, prin conținutul reglementărilor, privesc drepturile și libertățile cetățenilor, prevăzute de Constituția României, de pactele și celelalte tratate internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Art. 31 dispune faptul că prevederile respectivei legi se aplică și actelor administrative ale regiilor autonome.

Art. 32 stabilește că instituția Avocatul Poporului va organiza birouri teritoriale, în vederea realizării atribuțiilor ce îi revin, potrivit respecticvei legi, conform anexei care face parte integrantă din respectiva lege. Președinții consiliilor județene și primarii vor asigura spațiile necesare pentru funcționarea birourilor teritoriale.

Birourile teritoriale ale instituției Avocatul Poporului care își au sediul sau își desfășoară activitățile de audiență în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățeni aparținând minorităților naționale au pondere de peste 20% din numărul locuitorilor asigură și folosirea limbii minorităților naționale respective, în scris și oral, în relațiile cu petiționarii.

În situații motivate, Avocatul Poporului va putea stabili sediul biroului teritorial și în alt oraș decât orașul reședință de județ, din raza de competență a curții de apel.

 

Cap. V („Activitatea în Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție”)

 

Secț. 1 („Dispoziții generale”)

Art. 33 prevede că instituția Avocatul Poporului este singura structură națională desemnată să exercite atribuțiile prevăzute de Protocolul opțional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, ratificat prin Legea nr. 109/2009.

În sensul respectivei legi, prin Subcomitetul de prevenire se înțelege Subcomitetul de prevenire a torturii și a pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante, înființat prin Protocolul opțional.

Art. 34 dispune faptul că în înțelesul respectivei legi, prin loc de detenție se înțelege orice loc în care persoanele sunt private de libertate în baza unei decizii a unei autorități, la cererea acesteia sau cu acordul expres ori tacit al acesteia.

Privare de libertate înseamnă orice formă de detenție sau închisoare ori plasarea unei persoane într-un loc public sau privat de reținere pe care nu îl poate părăsi după voia sa, prin decizia oricărei autorități judiciare, administrative sau de altă natură.

În sensul respectivei legi, sunt locuri de detenție sau, după caz, locuri în care instituția Avocatul Poporului își exercită atribuțiile privind prevenirea torturii următoarele:

a) penitenciarele, inclusiv penitenciarele-spital;

b) centrele educative, centrele de detenție;

c) centrele de reținere și arestare preventivă;

d) serviciile de tip rezidențial pentru minorii care au săvârșit fapte penale și nu răspund penal;

e) spitalele de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță, spitalele de psihiatrie;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

f) centrele de tranzit;

g) centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică, aflate în subordinea și administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări;

h) centrele speciale de primire și cazare a solicitanților de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, având regimul juridic al zonei de tranzit;

i) centrele în care se acordă servicii de asistență pentru consumatorii de droguri, în regim închis;

j) orice alt loc care îndeplinește condițiile prevăzute în primul paragraf al acestui articol sau face parte din sistemul de sănătate sau sistemul de asistență socială.

Secț. 2 („Atribuțiile Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție”)

Art. 35 diapune că domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție monitorizează în mod regulat tratamentul aplicat persoanelor aflate în locuri de detenție în vederea consolidării protecției acestora împotriva torturii și a pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante și a exercitării fără discriminare a drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, prin:

a) vizitarea, anunțată sau inopinată, a locurilor de detenție în scopul verificării condițiilor de detenție și a tratamentului aplicat persoanelor private de libertate;

b) formularea de recomandări conducerilor locurilor de detenție vizitate în urma vizitelor efectuate;

c) formularea de propuneri de modificare și completare privind legislația în domeniu sau observații privind inițiativele legislative existente în domeniu, în condițiile art. 30;

d) întocmirea proiectului părții componente referitoare la prevenirea torturii a raportului anual de activitate al Avocatului Poporului;

e) formularea de propuneri și observații privind elaborarea, modificarea și completarea de strategii și politici publice în domeniul prevenirii torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, în condițiile legii;

f) menținerea legăturii cu Subcomitetul de prevenire;

g) analizarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea, sub conducerea Avocatului Poporului, a programelor internaționale de asistență tehnică și financiară pentru realizarea scopului Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție;

h) coordonarea organizării campaniilor de informare, de educare și instruire în scopul prevenirii torturii și a pedepselor sau tratamentelor aplicate cu cruzime, inumane sau degradante;

i) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de Avocatul Poporului, în limitele legii.

Secț. 3 („Organizarea activității de prevenire a torturii și tratamentelor cu cruzime, inumane și degradante în cadrul locurilor de detenție”)

Art. 36 dispune că domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție este organizat în structura centrală și structura teritorială.

Structura centrală cuprinde și Centrul zonal București. Structura teritorială este constituită din 3 centre zonale.

Avocatul Poporului stabilește prin ordin locurile în care sunt amplasate centrele zonale și județele care intră în aria de competență a acestora, precum și criteriile de selectare a personalului din cadrul Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție.

La desfășurarea activității de prevenire a torturii vor participa reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale active în domeniul protecției drepturilor omului, selectate pe baza activității, de către Avocatul Poporului.

Art. 37 prevede că pentru desfășurarea activităților Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție, la nivelul structurii centrale, sunt cooptați și colaboratori externi de alte specialități decât cei angajați permanent, în baza unor contracte de prestări de servicii. Colaboratorii externi sunt selectați de către Avocatul Poporului, pe baza propunerilor primite de la Colegiul Medicilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Societatea Sociologilor din România, Colegiul Național al Asistenților Sociali sau de la alte asociații profesionale din care fac parte.

Pe perioada îndeplinirii atribuțiilor, colaboratorii externi se supun îndatoririlor personalului instituției în ceea ce privește păstrarea confidențialității lucrărilor și a celorlalte reguli de disciplină internă ale instituției.

În desfășurarea activităților specifice Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție, membrii echipelor de vizitare sunt independenți.

Pe lângă adjunctul Avocatului Poporului, pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție, în cadrul structurii centrale a Domeniului, inclusiv a Centrului zonal București, își desfășoară activitatea un număr de 11 angajați, dintre care: 4 angajați personal de execuție de specialitate cu studii juridice, 3 specialiști – medici, psihologi, asistenți sociali, sociologi sau orice alte profesii necesare desfășurării activității specifice și 4 angajați personal financiar, salarizare, resurse umane și administrativ.

Art. 38 stabilește că pentru desfășurarea activităților Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție, la nivelul structurii teritoriale, sunt cooptați și colaboratori externi de alte specialități decât cei angajați permanent, în baza unor contracte de prestări de servicii. Colaboratorii externi de la nivel teritorial sunt selectați de către Avocatul Poporului, pe baza propunerilor primite de la Colegiul Medicilor din România, Colegiul Psihologilor din România, Societatea Sociologilor din România, Colegiul Național al Asistenților Sociali sau de la alte asociații profesionale din care fac parte.

Dispozițiile art. 37, cel de-al treilea alineat se aplică în mod corespunzător și colaboratorilor externi cooptați la nivelul structurii teritoriale.

În cadrul celor 3 centre zonale din structura teritorială a Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție își desfășoară activitatea un număr de 12 angajați. Fiecare centru zonal are în componență: un angajat personal de execuție de specialitate cu studii juridice, 2 specialiști – medici, psihologi, asistenți sociali, sociologi sau orice alte profesii necesare desfășurării activității specifice și un angajat – personal administrativ.

Secț. 4 („Desfășurarea vizitelor în locurile de detenție”)

Art. 39 dispune că echipele de vizitare desfășoară vizite anunțate sau inopinate în locurile de detenție care intră sub incidența respectivei legi.

Echipa de vizitare are în componența sa cel puțin un medic, în funcție de specializarea necesară, și un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale dintre cele prevăzute în al patrulea paragraf al art. 36.

Vizitele sunt desfășurate din oficiu, pe baza unui plan anual de vizitare, propus de adjunctul Avocatului Poporului pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție și aprobat de către Avocatul Poporului ori inopinat sau pe baza sesizării oricărei persoane sau a luării la cunoștință pe orice cale despre existența unei situații de tortură ori tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau degradante în cadrul unui loc de detenție.

În vederea elaborării planului anual de vizitare sunt avute în vedere cel puțin următoarele criterii:

a) tipurile locurilor de detenție existente;

b) repartizarea geografică a locurilor de detenție;

c) sesizările primite asupra existenței unei situații de tortură ori tratamentele cu cruzime, inumane sau degradante;

d) vulnerabilitatea cunoscută a anumitor tipuri de locuri de detenție;

e) rapoartele anterioare ale Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție și ale celorlalte domenii de activitate din cadrul instituției.

Art. 40 prevede că instituțiile vizitate sunt obligate să pună la dispoziția reprezentanților echipei de vizitare, în condițiile legii, înainte, în timpul sau după efectuarea vizitei, orice documente sau informații care se află la dispoziția lor sau pe care le pot procura, solicitate de aceștia în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale.

Conducerea locurilor de detenție vizitate este obligată să acorde asistență și să se întâlnească cu membrii echipei de vizitare, în vederea realizării scopului vizitei.

Art. 41 stabilește faptul că pentru îndeplinirea atribuțiilor legale, membrii echipei de vizitare pot avea întrevederi în condiții de confidențialitate cu orice persoană privată de libertate în cadrul instituției vizitate.

La solicitarea membrilor echipei de vizitare, instituția vizitată este obligată să pună la dispoziție un loc adecvat pentru desfășurarea întrevederii.

Întrevederile au loc doar cu acordul persoanei private de libertate sau al reprezentatului legal al acesteia și sunt confidențiale.

La întrevedere nu pot participa reprezentanți ai locului de detenție decât la solicitarea expresă a membrilor echipei de vizitare și doar în scopul asigurării protecției acestora. În acest caz, reprezentanții locului de detenție vor asigura numai supraveghere vizuală, cu respectarea confidențialității întrevederii.

Numele și alte date personale ale persoanei intervievate nu pot fi făcute publice decât cu acordul scris prealabil al acesteia sau al reprezentantului legal al acesteia.

Pentru desfășurarea întrevederilor cu persoane care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română se va asigura prezența unui interpret, costurile interpretării fiind suportate din fondurile alocate activității Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenție.

Membrii echipei de vizitare pot solicita întrevederi cu orice altă persoană despre care apreciază că poate furniza informații pertinente, cu acordul acesteia.

Art. 42 dispune că nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere pentru informațiile comunicate membrilor echipei de vizitare.

Potrivit art. 43 constatările rezultate în urma vizitelor sunt cuprinse într-un raport de vizită care, în cazurile în care sunt sesizate neregularități, este însoțit de recomandări motivate în vederea îmbunătățirii tratamentului și condițiilor persoanelor private de libertate și a prevenirii torturii și pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante.

Raportul de vizită se întocmește de către membrii echipei de vizitare în termen de maximum 30 de zile de la data finalizării acesteia și este aprobat de Avocatul Poporului.

Art. 44 prevede că instituția vizitată are obligația de a transmite în termen de 30 de zile un răspuns motivat privind propunerile și recomandările cuprinse în raportul de vizită, cu indicarea punctului de vedere față de cele constatate, a termenului motivat în care vor fi luate măsuri pentru conformarea cu conținutul acestora sau, dacă este cazul, a motivelor pentru care nu se poate conforma.

Pentru motive întemeiate, termenul de 30 de zile prevăzut mai sus poate fi prelungit cu încă 30 de zile, cu aprobarea adjunctului Avocatului Poporului pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție.

În cazul în care instituția vizată nu se conformează, Avocatul Poporului sau, după caz, adjunctul Avocatului Poporului pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție va informa asupra acestui aspect autoritatea ierarhic superioară ori autoritatea administrației publice locale sau centrale care a emis autorizația de funcționare, în cazul locurilor de detenție private, și poate acționa potrivit prevederilor respectivei legi și ale Regulamentului de organizare și funcționare al instituției Avocatului Poporului**.


** Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 5/2002, a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, cu modificările ulterioare.

Art. 45 dispune că raportul de vizită, precum și răspunsul motivat prevăzut la art. 44, atunci când acesta a fost transmis, sunt publice și se afișează pe pagina de internet a instituției vizate de către acesta, a autorității ierarhic superioare ori autorității administrației publice locale sau centrale care a emis autorizația de funcționare, precum și a Avocatului Poporului, cu excepția acelor părți care privesc date personale ori informații clasificate.

Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului – Republicare was last modified: martie 2nd, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.