Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (H.G. nr. 756/2016)

28 oct. 2016
Vizualizari: 2056
Actul normativ publicat în Monitorul OficialSumar
H.G. nr. 756/2016
(M. Of. nr. 849 din 26 octombrie 2016)
Cap. I („Dispoziții generale”)
Cap. II („Structura organizatorică”)
Cap. III („Unități subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor”)
Cap. IV („Dispoziții tranzitorii și finale”)

 

În M. Of. nr. 849 din 26 octombrie 2016, a fost publicată H.G. nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.

În continuare, vom prezenta structura respectivei hotărâri.

Cap. I („Dispoziții generale”)

Cap. II („Structura organizatorică”)

Cap. III („Unități subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor”)

Cap. IV („Dispoziții tranzitorii și finale”)

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivei horărâri.

Cap. I („Dispoziții generale”) din H.G. nr. 756/2016

Cap. I dispune faptul că administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiției, cu sediul în București, strada Maria Ghiculeasa nr. 47, sectorul 2.

Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională ale statului și constituie sistemul administrației penitenciare.

Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate pot fi furnizori de servicii sociale, în condițiile legii.

Personalul din sistemul administrației penitenciare este constituit din funcționari publici cu statut special, funcționari publici și din personal contractual.

De asemena, finanțarea sistemului administrației penitenciare se asigură din subvenții acordate de la bugetul de stat și din venituri proprii.

Cap. II („Structura organizatorică”) din H.G. nr. 756/2016

Cap. II dispune faptul că conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor se exercită de către directorul general.

De asemenea, directorul general conduce întreaga activitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor și o reprezintă în raporturile cu Ministerul Justiției și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte autorități, instituții publice și organizații centrale și locale, precum și cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate, în limita competențelor stabilite de ministrul justiției.

Directorul general are calitatea de ordonator secundar de credite, calitate care poate fi delegată în condițiile legii.

În exercitarea atribuțiilor sale, directorul general emite decizii și instrucțiuni și răspunde în fața ministrului justiției pentru întreaga activitate desfășurată de sistemul administrației penitenciare. Deciziile și instrucțiunile cu caracter normativ emise de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În activitatea de conducere, directorul general este ajutat de 3 directori generali adjuncți.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Directorul general și directorii generali adjuncți sunt numiți prin ordin al ministrului justiției, în condițiile legii.

Directorii generali adjuncți exercită atribuțiile delegate de directorul general.

De asemenea, directorii generali adjuncți angajează și reprezintă Administrația Națională a Penitenciarelor pe baza mandatului expres dat prin decizie a directorului general.

Cap. III („Unități subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor”) din H.G. nr. 756/2016

Cap. III prevede faptul că pentru îndeplinirea atribuțiilor, în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează, se organizează și funcționează penitenciare, penitenciare-spital, penitenciare pentru tineri, penitenciare pentru femei, centre educative, centre de detenție, centre de formare profesională, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, Baza de aprovizionare, gospodărire și reparații, Centrul de pregătire, odihnă și recuperare – Complex Sovata și Centrul de pregătire, odihnă și recuperare – Complex Flamingo Eforie Sud.

Unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează prin hotărâre a Guvernului și au personalitate juridică.

Prin excepție de la prevederile alin. (2), centrele de formare profesională nu au personalitate juridică și funcționează în cadrul penitenciarelor, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Cheltuielile de administrare și funcționare aferente centrelor de formare profesională se asigură din fondurile bugetului unităților în cadrul cărora funcționează.

Unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt prevăzute în anexă.

În structura organizatorică a unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor funcționează, conform statului de funcții și organigramei aprobate prin ordin al ministrului justiției, sectoare de activitate, servicii, secții de deținere interioare și exterioare, secții medicale, secții, cabinete medicale, birouri, compartimente, centre de pregătire și recuperare, precum și sectoare agrozootehnice și ateliere de producție.

De asemenea, activitatea sectoarelor agrozootehnice și a atelierelor de producție asigură reeducarea și resocializarea deținuților prin implicarea acestora în desfășurarea de activități lucrative.

Organizarea și funcționarea unităților din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc prin regulamente aprobate prin ordin al ministrului justiției.

Penitenciarele-spital sunt penitenciare speciale care furnizează, potrivit legii, servicii medicale în condițiile specifice sistemului penitenciar. Penitenciarele-spital sunt finanțate integral din venituri proprii prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate și alte venituri proprii; acestea pot primi și sume de la bugetul de stat, în condițiile legii.

Baza de aprovizionare, gospodărire și reparații este unitate de achiziții publice centralizate care realizează achizițiile centralizate pentru Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile din subordinea sa și asigură personal, bunuri, lucrări și servicii necesare îndeplinirii unor activități specifice Ministerului Justiției și sistemului administrației penitenciare.

Bunurile realizate în unitățile din sistemul administrației penitenciare pot fi preluate fără plată de Baza de aprovizionare, gospodărire și reparații. Bunurile și serviciile achiziționate centralizat, precum și cele preluate pot fi redistribuite fără plată în sistemul administrației penitenciare.

Normele privind achizițiile centralizate și transferul fără plată se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna este unitate de învățământ postliceal care asigură formarea inițială a agenților de penitenciare.

Centrul de pregătire, odihnă și recuperare – Complex Sovata și Centrul de pregătire, odihnă și recuperare – Complex Flamingo Eforie Sud asigură condițiile de odihnă, tratament și recuperare a stării de sănătate, cu prioritate pentru personalul din sistemul justiției.

Centrele de formare profesională desfășoară activități de formare profesională pentru întreg sistemul administrației penitenciare.

În fine, cazarea în centrele de formare profesională, pentru personalul din sistemul administrației penitenciare pe timpul cât desfășoară activități de formare profesională sau se află în interesul serviciului în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea ori își are domiciliul, se asigură gratuit, pe baza ordinului de serviciu/similar sau a unui alt document de serviciu.

Cap. IV („Dispoziții tranzitorii și finale”) din H.G. nr. 756/2016

Cap. IV dispune faptul că la data intrării în vigoare a respectivei hotărâri, Subunitatea de pază și escortare deținuți transferați se preia în structura organizatorică a Administrației Naționale a Penitenciarelor, împreună cu posturile și personalul aferent.

Personalul preluat conform alin. (1) este numit în condițiile legii în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu păstrarea tuturor drepturilor dobândite anterior.

Referirile la unitățile din sistemul administrației penitenciare din alte acte normative se consideră făcute la unitățile prevăzute în anexă.

În fine, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 16 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare.

Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în aplicarea respectivei hotărâri, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia.

Organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor (H.G. nr. 756/2016) was last modified: octombrie 27th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.