Ordonanța de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice și alte acte normative (adoptate de Guvern)

29 dec. 2015
Vizualizari: 1198

 

Ședința de GuvernActe adoptateSumar
23 decembrie 2015Legi– Legea pentru aderarea la Convenția privind înființarea Organizației Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptată la Paris la 1 iulie 1953, astfel cum a fost revizuită la 17 ianuarie 1971, la Protocolul financiar anexat Convenției privind înființarea Organizației Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptat la Paris la 1 iulie 1953, astfel cum a fost modificat, și la Protocolul privind privilegiile și imunitățile Organizației Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptat la Geneva la 18 martie 2004
Ordonanțe de urgență– Ordonanța de urgență pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice
– Ordonanța de urgență pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Hotărâri– Hotărârea privind modificarea H.G. nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar
– Hotărârea pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1312/1996 privind înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor-INCDFM București
– Hotărârea privind prelungirea termenului de aplicare a  prevederilor H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015
– Hotărârea privind transmiterea unor bunuri aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”, subordonat Ministerului Sănătății
– Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2015, pentru unele unități administrativ-teritoriale
– Hotărârea pentru modificarea și completarea anexei nr. 56 la H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova
– Hotărârea privind faptele pentru care se înscriu informații în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislației în vigoare
– Hotărârea privind suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului și Sportului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2015, pentru premierea sportivelor și a colectivului tehnic, care au obținut locul III la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, Senioare, desfășurat în Danemarca, în anul 2015
– Hotărârea privind suplimentarea bugetului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pe anul 2015 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale
– Hotărârea privind modificarea datelor de identificare a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției și transmiterea unei părți din acesta din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării
– Hotărârea privind aprobarea plății contribuției voluntare a României, în lei, la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), pentru punerea în aplicare a „Memorandumului de parteneriat cu privire la Inițiativa Francofonă Națională 2015-2018, în cadrul Programului OIF pentru limba franceză în relațiile internaționale”, pentru anul 2015
– Hotărârea privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Serviciului Român de Informații a unui imobil aflat în domeniul public al statului
– Hotărârea pentru modificarea H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
– Hotărârea pentru modificarea și completarea H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor
– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Societății Naționale „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța”- S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime”- S.A. Constanța aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime” S.A. Galați aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Regiei Autonome „Administrația Fluvială a Dunării de Jos” Galați aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea Națională Închideri Mine Valea Jiului S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
– Hotărârea pentru rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al Agenției Naționale pentru Locuințe
– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare al Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului pe anul 2015

 

Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Guvernului (www.gov.ro), în ședința din 23 decembrie 2015, au fost adoptate următoarele acte normative:

 

Legi

– Legea pentru aderarea la Convenția privind înființarea Organizației Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptată la Paris la 1 iulie 1953, astfel cum a fost revizuită la 17 ianuarie 1971, la Protocolul financiar anexat Convenției privind înființarea Organizației Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptat la Paris la 1 iulie 1953, astfel cum a fost modificat, și la Protocolul privind privilegiile și imunitățile Organizației Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptat la Geneva la 18 martie 2004.

 

Ordonanțe de urgență

– Ordonanța de urgență pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice (M. Of. nr. 464 din 26 iunie 2015);

– Ordonanța de urgență pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013), precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

 

Hotărâri

– Hotărârea privind modificarea H.G. nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar (M. Of. nr. 133 din 13 martie 2013);

– Hotărârea pentru modificarea și completarea H.G. nr. 1312/1996 privind înființarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor-INCDFM București (M. Of. nr. 330 din 9 decembrie 1996);

– Hotărârea privind prelungirea termenului de aplicare a  prevederilor H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 (M. Of. nr. 366 din 19 mai 2014);

– Hotărârea privind transmiterea unor bunuri aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”, subordonat Ministerului Sănătății;

– Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2015, pentru unele unități administrativ-teritoriale;

– Hotărârea pentru modificarea și completarea anexei nr. 56 la H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova (M. Of. nr. 128 din 18 februarie 2002; cu modif. ult.);

– Hotărârea privind faptele pentru care se înscriu informații în cazierul fiscal al contribuabililor, potrivit legislației în vigoare;

– Hotărârea privind suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului și Sportului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2015, pentru premierea sportivelor și a colectivului tehnic, care au obținut locul III la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, Senioare, desfășurat în Danemarca, în anul 2015;

– Hotărârea privind suplimentarea bugetului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pe anul 2015 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

– Hotărârea privind modificarea datelor de identificare a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Justiției și transmiterea unei părți din acesta din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării;

– Hotărârea privind aprobarea plății contribuției voluntare a României, în lei, la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), pentru punerea în aplicare a „Memorandumului de parteneriat cu privire la Inițiativa Francofonă Națională 2015-2018, în cadrul Programului OIF pentru limba franceză în relațiile internaționale”, pentru anul 2015;

– Hotărârea privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Serviciului Român de Informații a unui imobil aflat în domeniul public al statului;

– Hotărârea pentru modificarea H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar (M. Of. nr. 154 din 19 iulie 1995; cu modif. ult.);

– Hotărârea pentru modificarea și completarea H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor (M. Of. nr. 335 din 17 mai 2012);

– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Societății Naționale „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța”- S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime”- S.A. Constanța aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime” S.A. Galați aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Regiei Autonome „Administrația Fluvială a Dunării de Jos” Galați aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor;

– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2015 pentru Societatea Națională Închideri Mine Valea Jiului S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei;

– Hotărârea pentru rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2015 al Agenției Naționale pentru Locuințe;

– Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare al Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului pe anul 2015.

 

Pentru a vedea respectivul comunicat de presă vizitați site-ul Guvernului (www.gov.ro).

 

Ordonanța de urgență pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice și alte acte normative (adoptate de Guvern) was last modified: decembrie 28th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.