Ordinul superiorului. Percheziție domiciliară. Nerespectarea procedurii și lipsa măsurilor pentru conservarea bunurilor ridicate. Revizuire (CP, CPP, NCPP)

28 feb. 2018
Vizualizari: 2897
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 250/A/2017

CP: art. 249 alin. (1); NCP: art. 249 alin. (1); NCPP: art. 170, art. 275 alin. (2), art. 421 pct. 1 lit. b), art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3)

Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Referitor la cazul de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză), Înalta Curte constată că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Susținerile revizuenților au fost în sensul că la pronunțarea soluției de condamnare instanțele nu au avut în vedere o depoziție esențială a unuia dintre martori (respectiv a martorului F. audiat într-o cauză civilă), din care reieșea că au îndeplinit ordinul superiorului și nici informațiile survenite în urma declasificării Instrucțiunilor nr. 830/1998 privind răspunderea materială a militarilor. De altfel, s-a arătat că modalitatea în care se desfășurau actele de cercetare penală era cunoscută de persoane aflate la un nivel ierarhic superior din cadrul poliției din Cluj-Napoca.

Înalta Curte reține că instanța de fond a examinat împrejurările invocate de către revizuenți în susținerea cererii de revizuire și a apreciat în mod corect că acestea nu au caracter de noutate, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituind apărări care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.

Astfel, se constată că revizuenții au fost condamnați prin Sentința penală nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov pronunțată în Dosarul y./64/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. anterior, reținându-se că, în cursul anului 2001, în perioada martie-septembrie, având de investigat mai multe dosare privind furturi din locuințe, din cauza modului defectuos în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în ce privește percheziția domiciliară, conservarea, manipularea în condiții improprii a bunurilor ridicate, au creat condițiile favorabile dispariției unei părți a bunurilor ridicate, cauzând prin aceasta o vătămare importantă a intereselor părții vătămate care nu și-a mai putut recupera bunurile personale care nu făceau obiectul dosarelor penale.

În speță, s-a reținut că la momentul efectuării percheziției domiciliare au fost ridicate un număr de 151 bunuri (bijuterii, ceasuri, parfumuri, articole de îmbrăcăminte, aparatură electronică) despre care se bănuia că provin din infracțiunile cercetate. S-a constatat că în procesul-verbal întocmit cu această ocazie bunurile ridicate au fost descrise sumar și nu s-au respectat dispozițiile prevăzute de art. 170 C. proc. pen. potrivit cărora acestea trebuiau împachetate, etichetate, sigilate. Tot la percheziție nu au fost efectuate fotografii judiciare, invocându-se de către inculpații A. și B. faptul că aparatul foto prezenta o defecțiune. Împrejurarea invocată de condamnați în sensul că nu au efectuat fotografii din cauza defecțiunii aparatului foto nu poate întări, însă, apărarea acestora atâta vreme cât aceștia aveau obligația legală să descrie în mod detaliat bunurile ridicate pentru a exista posibilitatea să fie identificate ulterior.

De asemenea, s-a reținut că depozitarea bunurilor s-a făcut în biroul ofițerilor de poliție deoarece nu exista un birou de corpuri delicte, instanțele de fond și apel au reținut că, deși la nivelul secției nu exista o cameră de corpuri delicte, depozitarea și păstrarea bunurilor a fost improprie, în niciun caz în condițiile legii, bijuteriile fiind depuse într-o cutie de ness-cafe aflată într-un fișet metalic din biroul nr. 11 în care își desfășurau activitatea inculpații, fișet la care aveau acces și alte persoane din cadrul instituției. Tot în această încăpere, într-o zonă, pe jos, erau depozitate, alte bunuri, de mărime mare, care nu încăpeau în fișet (aparatură electronică, articole de îmbrăcăminte), parte dintre acestea fiind ridicate tot de la partea vătămată.

De altfel, și în activitatea de restituire a bunurilor către persoanele păgubite, ca urmare unor fapte de furt, coordonată de cei doi condamnați, au apărut neconcordanțe între modul de descriere al bunurilor din procesul-verbal de percheziție și dovada de restituire a bunurilor, nu s-a putut stabili dacă unele dintre bunuri restituite către partea vătămată au fost aceleași cu cele ridicate la percheziție din cauza modului diferit de descriere al acestora în documentele de predare comparativ cu procesul-verbal de percheziție.

Așadar, în urma examinării situației de fapt și administrării probatoriului, s-a constatat că faptele inculpaților A. și B. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., aceștia îndeplinindu-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu.

Înalta Curte constată că pentru a fi declarată admisibilă o cerere bazată pe cazul invocat de condamnați, elementele noi despre care se face vorbire (respectiv, depoziția martorului F. audiat în Dosarul civil nr. z/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca din care ar rezulta că au acționat la ordinul superiorului) trebuie să conducă la o soluție diametral opusă celei a cărei revizuire se cere. Nu pot fi însă considerate probe noi, în sensul cerut de lege, dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială. Expresia „fapte sau împrejurări”, stipulată în cuprinsul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se referă la probe efective, respectiv orice întâmplare, situație sau stare care poate să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Se constată că prima instanță a analizat totuși depoziția martorului F., care este esență cereri de revizuire de față, în opinia condamnaților, fiind depusă în copie la dosar, dar a apreciat că acesta nu aduce un element de noutate în ansamblul materialului probator administrat în cauză, împrejurările despre care face vorbire fiind cunoscute de instanțe la momentul pronunțării soluției de condamnare.

Înalta Curte apreciază, însă, că și în condițiile această declarație ar reprezenta o împrejurarea nouă nu ar fi de natură să conducă la incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În cauză, pe de o parte declarația respectivului martor vine să suplimenteze și să detalieze probatoriul administrat în cursul judecății din care rezultă că procedura era cunoscută și tolerată de superiori, iar pe de altă parte această probă nu conduce la soluție de achitare (diametral opusă celei pronunțate în speță) pentru că în sarcina inculpaților A. și B. s-au reținut o serie de alte încălcări ale procedurilor de urmat în activitatea de cercetare penală, începând cu modul de desfășurare a percheziției, procesul-verbal întocmit cu această ocazie fiind laconic, fără a fi detaliate bunurile ridicate astfel încât să fie identificate cu ușurință, depozitarea incorectă a acestora în sensul că nu au fost împachetate, etichetate și sigilate conform dispozițiilor legale, fiind afectată și activitatea de restituire către persoanele păgubite întrucât au existat neconcordanțe în documentele de predare și procesul-verbal de percheziție cu privire descrierea bunurilor, din cauza modului defectuos în care au acționat inculpații, neputându-se stabili dacă a existat identitate între obiectele ridicate la percheziție și cele restituite către partea vătămată.

Astfel cum s-a reținut și în primul ciclu procesual, chiar dacă inculpații au susținut că la nivelul întregului județ Cluj exista o singură cameră de corpuri delicte, așa cum rezultă din adresa emisă de M.I.R.A. Cluj, aflată la dosarul cauzei, aceste elemente de fapt nu pot conduce la concluzia că este exclusă culpa acestora. Inculpații au acționat fără respectarea procedurilor legale în ceea ce privește percheziționarea locuinței părții vătămate, întocmirea procesului-verbal de percheziție și nu au luat măsurile necesare cu privire la conservarea bunurilor ridicate, creând, astfel, condițiile favorabile dispariției unei părți importante a bunurilor ridicate cu acea ocazie.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnații A. și B.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnații B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 10/F/CC din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x1/64/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanții revizuenți la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Ordinul superiorului. Percheziție domiciliară. Nerespectarea procedurii și lipsa măsurilor pentru conservarea bunurilor ridicate. Revizuire (CP, CPP, NCPP) was last modified: februarie 25th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.