Story Highlights
- M. Of. nr. 233 din 6 aprilie 2015
- OANFP nr. 762/2015
- Stabilirea domeniilor prioritare de formare profesională pentru administraţia publică
Actul normativ | Sumar |
OANFP nr. 762/2015 (M. Of. nr. 233 din 6 aprilie 2015) |
Art. 1-3 |
În M. Of. nr. 233 din 6 aprilie 2015, s-a publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) nr. 762/2015 pentru stabilirea domeniilor prioritare de formare profesională pentru administrația publică.
Ordinul a fost emis având în vedere:
– prevederile art. 5 lit. a) și art. 6 alin. (1) lit. b1) din H.G. nr. 1.000/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (rep. M. Of. nr. 620 din 2 septembrie 2010; cu modif. și compl. ult.);
– H.G. nr. 909/2014 privind aprobarea Strategiei pentru consolidarea administrației publice 2014-2020 și constituirea Comitetului național pentru coordonarea implementării Strategiei pentru consolidarea administrației publice 2014-2020 (M.Of. nr. 834 din 17.11.2014).
De asemenea, Ordinul a fost emis în temeiul
– art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– art. 12 alin. (6) din H.G. nr. 1.000/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 1 OANFP nr. nr. 762/2015Potrivit art. 1 alin. (1), domeniile prioritare de formare profesională pentru administrația publică, pe baza rezultatelor analizei nevoilor de instruire identificate la nivelul autorităților și instituțiilor publice și a priorităților strategice ale administrației publice, rezultate din documente programatice adoptate de Guvernul României, sunt:
a) managementul serviciilor publice și de utilitate publică;
b) politici publice și planificare strategică;
c) sistemul de control intern/managerial în entitățile publice;
d) managementul resurselor umane;
e) management financiar-bugetar și al patrimoniului;
f) drepturile și libertățile fundamentale ale omului;
g) dreptul integrității publice și politici anticorupție;
h) legislația Uniunii Europene;
i) comunicare, relații publice, transparență decizională, informații – date publice/clasificate/cu caracter personal;
j) procedură civilă și contencios administrativ”.
Conform art. 1 alin. (2), autoritățile și instituțiile publice asigură pentru personalul din cadrul acestora participarea la programe de formare profesională în vederea perfecționării de abilități și competențe în domeniile prioritare prevăzute la alin. (1)”.
Art. 2 OANFP nr. nr. 762/2015De asemenea la art. 2 se prevede faptul că la data intrării în vigoare a respectivului ordin se abrogă OANFP nr. 2.323/2013 pentru stabilirea domeniilor prioritare în care se organizează programe de formare pentru funcționarii publici care ocupă funcții publice generale de conducere și execuție, precum și funcții publice specifice asimilate acestora (M. Of. nr. 431 din 16 iulie 2013).
Art. 3 OANFP nr. nr. 762/2015Potrivit art. 3, respectivul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.