Procedura de reducere a normei de venit, în cazul activităţilor agricole (OPANAF nr. 2204/2015)

11 sept. 2015
Vizualizari: 1515

Despre

  • M. Of. nr. 684 din 9 septembrie 2015
  • OPANAF nr. 2204/2015
  • Procedura de reducere a normei de venit, în cazul activităţilor agricole

Actul de aprobareActul aprobatSumar
OPANAF nr. 2204/2015
(M. Of. nr. 684 din 9 septembrie 2015)
Procedura de reducere a normei de venit, în cazul activităților agricolePct. 1-14

 

În M. Of. nr. 684 din 9 septembrie 2015, s-a publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (OPANAF) nr. 2204/2015 privind aprobarea Procedurii de reducere a normei de venit, în cazul activităților agricole, și pentru aprobarea unor formulare.

 

Procedura de reducere a normei de venit, în cazul activităților agricole

Vă prezentăm, în continuare, prevederile respectivei proceduri:

Potrivit pct. 1, persoanele fizice care desfășoară activități agricole, individual sau într-o formă de asociere, beneficiază de reducerea normei de venit, proporțional cu pierderea înregistrată, în cadrul anului fiscal curent, ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale, precum înghețul, grindina, poleiul, inundațiile, ploaia abundentă, seceta, precum și a celor produse de animalele sălbatice, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

a) venitul net se stabilește pe bază de norme de venit;

b) pierderea afectează peste 30% din suprafețele destinate producției agricole vegetale sau din animalele deținute, pe fiecare categorie de produse vegetale sau categorie de animale, prevăzută la art. 72 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările șt completările ulterioare, din cadrul unei unități administrativ-teritoriale;

c) persoana fizică/asocierea fără personalitate juridică a depus formularul 221 „Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit”. În declarație contribuabilii înscriu suprafețele destinate producției agricole vegetale și efectivele de animale, fără a se lua în considerare pierderea înregistrată, ca urmare a evenimentelor prevăzute la art. 73 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Conform pct. 2, constatarea pagubelor și evaluarea pierderilor se fac, la cererea persoanelor fizice/asocierilor fără personalitate juridică, de o comisie numită prin ordin al prefectului județului/municipiului București, în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Pct. 3 prevede la primul alineat faptul că formularul „Cerere pentru constatarea pagubelor și evaluarea pierderilor produse de calamitățile naturale în cazul culturilor agricole/efectivelor de animale”, prevăzut în anexa nr. 2 la ordin, se depune de persoana fizică/asocierea fără personalitate juridică la unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a întâmplat evenimentul, în cel mai scurt timp de la data producerii acestuia, în cazul distrugerii ori vătămării culturilor agricole, plantațiilor ori a rodului viilor, plantațiilor pomicole, de hamei și de arbuști fructiferi, pieirii animalelor, păsărilor și familiilor de albine. În cazul pagubelor care privesc efective de animale, păsări sau familii de albine, la cerere se anexează și certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit, în care se precizează că pieirea s-a datorat efectelor produse de evenimentele prevăzute la art. 73 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit alineatului următor, cererea se depune pentru toate suprafețele afectate și animalele pierite, deținute pe raza unei unități administrativ-teritoriale.

Pct. 4 dispune la primul alineat faptul că după constatarea pagubelor și evaluarea pierderilor, comisia constituită conform art. 73 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, întocmește formularul „Proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor”, prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.

Potrivit alineatului următor, procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor se întocmește în 3 exemplare, din care două exemplare se comunică persoanei fizice/asocierii fără personalitate juridică.

Pct. 5 stabilește faptul că pentru a solicita reducerea venitului anual, persoana fizică/asocierea fără personalitate juridică depune la organul fiscal competent formularul „Cerere privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit”, prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.

Pct. 6 la primul alineat prevede faptul că cererea privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, se depune pe perioada de prescripție a dreptului de stabilire a impozitului pe veniturile agricole, aferent anului pentru care s-au înregistrat pierderile.

Potrivit alineatului următor, la depunerea cererii privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, se vor avea în vedere condițiile prevăzute la pct. 1.

În continuare, dispune faptul că la cerere se anexează procesul-verbal/procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor, din care rezultă pierderea înregistrată, pe categorii de produse vegetale/categorii de animale și pe localități.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

În sfârșit, la ultimul alineat prevede faptul că prin organ fiscal competent se înțelege:

a) organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul contribuabilul, potrivit legii, sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;

b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru contribuabilii persoane fizice fără domiciliu fiscal în România.

Pct. 7 la primul alineat prevede faptul că în situația în care activitatea agricolă se desfășoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, cererea privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, însoțită de documentele justificative, se depune la organul fiscal la care asocierea este înregistrată în evidența fiscală.

Potrivit alineatului următor, în termen de 5 zile de la primire, organul fiscal transmite procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, precum și informațiile necesare reducerii venitului anual organului fiscal competent în administrarea asociaților, persoane fizice, prevăzut la pct. 6 alin. (4).

Pct. 8 la primul alineat prevede faptul că după primirea cererii privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, organul fiscal verifică, pe baza documentelor depuse de persoana fizică/asocierea fără personalitate juridică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 1.

Potrivit alineatului următor, în cazul în care persoana fizică sau asocierea fără personalitate juridică nu a depus declarația privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit, în vederea soluționării cererii privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, organul fiscal va notifica persoana fizică/asocierea fără personalitate juridică privind îndeplinirea condiției prevăzute la pct. 1 lit. c).

La ultimul alineat se prevede faptul că în formularul 221 „Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit” se înscriu suprafețele destinate producției agricole vegetale și efectivele de animale deținute, fără a se lua în considerare pierderea înregistrată ca urmare a evenimentelor prevăzute la art. 73 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Pct. 9 la primul alineat stabilește faptul că în urma analizei documentelor prezentate, organul fiscal întocmește formularul „Referat privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit”, prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.

Conform alineatului următor, referatul se întocmește într-un singur exemplar și se avizează de șeful compartimentului cu atribuții în gestionarea declarațiilor fiscale – persoane fizice.

Pct. 10 la primul alineat prevede faptul că în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 1, organul fiscal competent procedează la reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit.

Conform alineatului următor, venitul anual se reduce utilizând norma de venit diminuată cu procentul de pierdere înregistrată, înscris în col. 5 din formularul „Proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor” pentru fiecare categorie de produse vegetale și/sau categorie de animale din cadrul unității administrativ-teritoriale afectată de evenimentele prevăzute la art. 73 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

În continuare, prevede faptul că organul fiscal stabilește veniturile corespunzătoare fiecărei activități agricole pentru care s-a înregistrat pierdere și care se încadrează în condiția prevăzută la pct. 1 lit. b).

La alineatul următor, dispune faptul că la stabilirea veniturilor corespunzătoare fiecărei activități se vor avea în vedere informațiile înscrise în declarația privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit: suprafețele destinate producției agricole vegetale/animalele deținute, opțiunea contribuabilului privind încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile, potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit alineatului următor, organul fiscal calculează/recalculează venitul net anual, impozitul pe venitul din activități agricole și emite formularul 260 „Decizie de impunere privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și privind obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale”.

În sfârșit, la ultimul alineat prevede faptul că în situația recalculării impozitului pe venitul din activități agricole, organul fiscal modifică decizia anterioară. În această situație, decizia de impunere cuprinde atât sumele stabilite anterior, cât și sumele rezultate în urma reducerii venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit.

Pct. 11 prevede faptul că decizia de impunere se comunică contribuabilului, potrivit art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pct. 12 stabilește faptul că în termen de 24 de ore de la comunicarea deciziei de impunere, compartimentul cu atribuții privind gestionarea declarațiilor fiscale – persoane fizice procedează la înregistrarea în evidența fiscală a datei comunicării, precum și la transferul debitelor către compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori.

Pct. 13 dispune faptul că cererea privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, se soluționează în termenul prevăzut la art. 70 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit alineatului următor, în cazul în care organul fiscal competent constată că documentele justificative depuse de persoana fizică/asocierea fără personalitate juridică nu conțin toate elementele necesare reducerii venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, acesta solicită informații suplimentare de la organul emitent al procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, prevăzut la pct. 2, și/sau de la persoana fizică/asocierea fără personalitate juridică.

În sfârșit, la ultimul alineat prevede faptul că termenul de soluționare a cererii privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării informațiilor suplimentare și data prezentării acestora.

Pct. 14 la primul alineat prevede faptul că în situația în care, pe baza documentelor prezentate, organul fiscal constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 1, cererea privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, se respinge.

Conform alineatului următor, cererea se respinge pentru neîndeplinirea condiției prevăzute la pct. 1 lit. b) numai dacă această condiție nu este îndeplinită pentru niciuna dintre categoriile de produse vegetale sau categoriile de animale pentru care s-a solicitat reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit.

În continuare, se prevede faptul că organul fiscal emite formularul „Decizie de respingere a cererii privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit”, cod 14.13.02.13/r.c. prevăzut în anexa nr. 2, în două exemplare.

În sfârșit, la ultimul alineat se prevede faptul că decizia de respingere a cererii privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit, se comunică contribuabilului, potrivit art. 44 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Alte prevederi ale OPANAF nr. 2204/2015
Potrivit art. 2, se aprobă modelul și conținutul următoarelor formulare, prevăzute în anexa nr. 2.

a) „Cerere pentru constatarea pagubelor și evaluarea pierderilor produse de calamitățile naturale în cazul culturilor agricole/efectivelor de animale”;

b) „Proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor”;

c) „Cerere privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit”;

d) „Referat privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit”;

e) „Decizie de respingere a cererii privind reducerea venitului anual din activități agricole, stabilit pe bază de norme de venit”, cod 14.13.02.13/r.c.

Conform art. 3, caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularelor prevăzute la art. 2 sunt stabilite în anexa nr. 3.

Art. 4 prevede faptul că anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din respectivul ordin.

Art. 5 stabilește faptul că dispozițiile respectivului ordin se aplică pentru veniturile realizate începând cu 1 ianuarie 2015.

Potrivit art. 6, următoarele direcții vor duce la îndeplinire prevederile respectivului ordin:

– Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor;

 – Direcția generală de tehnologia informației;

– Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice.

Procedura de reducere a normei de venit, în cazul activităților agricole (OPANAF nr. 2204/2015) was last modified: septembrie 11th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.