Opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia cu privire la modificările aduse Legilor justiţiei

16 iul. 2018
Vizualizari: 1185

Comisia de la Veneția (organ consultativ al Consiliului Europei, format din experți independenți în domeniul dreptului constituțional) a publicat vineri o opinie preliminară cu privire la Legea privind organizarea judiciară, Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.

„Comisia de la Veneția recomandă autorităților din România să reexamineze, în proiectele de lege din domeniul justiției, modul de numire și revocare a magistraților, în sensul asigurării unor proceduri neutre, prin menținerea rolului președintelui țării și al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)”, scrie Mediafax.

Potrivit raportului, citat de Mediafax, Comisia de la Veneția formulează următoarele recomandări adresate autorităților din România: „să reexamineze sistemul de numire/revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor corespunzătoare din Constituție, în perspectiva oferirii condițiilor pentru un proces de numire/revocare neutru și obiectiv, prin menținerea rolului instituțiilor, precum președintele țării și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influența ministrului justiției, să elimine ori să definească mai bine prevederile care le permit procurorilor de rang superior să invalideze soluțiile procurorilor pentru situațiile de nefundamentare, să elimine restricțiile propuse asupra libertății de exprimare a judecătorilor și procurorilor”.

Ministrul Tudorel Toader a avut sâmbătă o primă reacție, după publicarea opiniei Comisiei de la Veneția.

„Simple precizări referitoare la elaborarea legilor justiției! Ministerul justiției a elaborat un proiect de lege pentru modificarea celor trei legi ale justiției. Concomitent, pe un număr de 18 pagini, Ministerul Justiției a elaborat și proiectul de solicitare a opiniei Comisiei de la Veneția. Pe data de 25 octombrie 2017, în cadrul Comisiei speciale a Parlamentului am prezentat cele două documente. Ulterior, au fost promovate trei inițiative parlamentare de modificare a legilor justiției, care au fost dezbătute și adoptate”, a notat ministrul Toader, într-un mesaj postat pe Facebook, relatează Cotidianul.

Și tot ministrul justiției, Tudorel Toader, a afirmat, sâmbătă, că abuzul în serviciu nu este incriminat în mod distinct în Codul penal din Germania, dar calitatea de funcționar public sau european apare ca element de agravare în cazul mai multor infracțiuni.

„Toader susține că și în Codul penal din România sunt incriminate fapte concrete prin care funcționarul public abuzează de poziția pe care o are și enumeră cercetarea abuzivă, purtarea abuzivă și falsul intelectual. Reacția ministrului vine după precizările Ambasadei Germaniei care a anunțat vineri că abuzul în serviciu este reglementat în Germania prin mai multe legi fiscale, din dreptul disciplinar și din Codul penal”, arată News.ro.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) anunță că a finalizat analiza privind modificările aduse Codului penal, fiind identificate 21 de articole care ar fi neconstituționale și asupra cărora trebuie sesizată Curtea Constituțională.

„Printre articolele contestate se află cele privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, condițiile eliberării condiționate în cazul pedepsei închisorii, confiscarea extinsă, termenele de prescripție a răspunderii penale, traficul de influență, abuzul în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat. În ceea ce privește modificările aduse articolului privind abuzul în serviciu, Parchetul General consideră că acestea încalcă Convenția Națiunilor Unite, iar actuala formă restrânge nepermis de mult domeniul de aplicabilitate a infracțiunii”, notează News.ro.

„Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că săptămâna viitoare va lua o decizie în privința conducerii DIICOT, pentru care ministrul justiției l-a propus pe Felix Bănilă. În ceea ce privește viitorul procuror-șef al DNA, președintele Iohannis a declarat că ministrul justiției ar trebui să vină cu o propunere care să fie acceptată și de el, și de coaliția majoritară”, mai scrie News.ro.

Legea pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale va intra în dezbaterea CCR.

„Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale, vineri, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și pentru abrogarea art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică”, scrie Mediafax.

Dacă vineri anunțam că Executivul a prelungit, prin ordonanță de urgență până pe 31 iulie, termenul de depunere a declarației unice de către contribuabili, azi anunțăm o nouă facilitate pusă la dispoziția contribuabililor.

„ANAF a creat un portal special pentru Declarația Unică. Contribuabilii pot depune, de acum înainte, declarația și online, prin accesarea https://declunica.anaf.ro/ – anunță, într-un comunicat transmis vineri, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Declarația Unică se poate completa și depune de la adresa https://declunica.anaf.ro/ dacă se utilizează numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual”, menționează ANAF”, scrie Cotidianul.

Seară frumoasă!

Opinia preliminară a Comisiei de la Veneția cu privire la modificările aduse Legilor justiției was last modified: iulie 16th, 2018 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: