Opinia Consiliului Fiscal privind propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată

25 ian. 2022
Vizualizari: 204

Consiliul Fiscal al României a publicat opinia sa privind propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii republicată (b524/2021).

Astfel, în data de 3 decembrie 2021, Consiliului Fiscal i-a fost remisă adresa Senatului României nr. XXXV/5602 din 15.11.2021, prin care i se solicită, în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (2) lit. e) al Legii nr. 69/2010 a responsabilității fiscal bugetare republicate (LRFB), opinia cu privire la o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii republicată (b524/2021).

În acest sens, propunerea legislativă are în vedere modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii prin dublarea alocației pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, în cazul familiilor ce au în creștere și întreținere 2 sau mai mulți copii minori. Astfel, se propune ca începând cu luna ianuarie 2022 nivelul alocației de stat pentru copii să fie stabilit la:

a) 600 lei:

− pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și în cazul copiilor cu handicap până la 18 ani;

− pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, în cazul familiilor ce au în creștere și întreținere 2 sau mai mulți copii minori.

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani.

Consiliul fiscal a punctat următoarele aspecte:

„1. În ceea ce privește oportunitatea proiectului legislativ, Consiliul Fiscal nu are atribuții în a se pronunța, în condițiile în care stabilirea alocațiilor pentru copii reprezintă apanajul Parlamentului, Guvernului sau al altor instituții abilitate în acest sens.

2. Propunerea legislativă nu este însoțită de fișa financiară în care să fie prezentat impactul acesteia asupra bugetului general consolidat. Efortul bugetar suplimentar aferent modificării legislative este semnificativ (6,9 mld. lei pentru anul 2022) și, în opinia Consiliului Fiscal, afectează semnificativ țintele bugetare pe anul în curs și pe termen mediu”.

Pentru a vizualiza Opinia Consiliului Fiscal în integralitate, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Opinia Consiliului Fiscal privind Legea bugetului de stat, Legea bugetului de asigurări sociale pentru anul 2022 și Strategia fiscal-bugetară 2022-2024

Opinia Consiliului Fiscal privind propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată was last modified: ianuarie 25th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: