Operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, activitatea desfăşurată de către inculpat. Elementele constitutive ale unei infracţiuni unice (NCPP, L. nr. 78/2000, L. nr. 360/2002)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 334/RC/2018

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 438 alin. (1) pct. 7; L. nr. 78/2000: art. 12 alin. (1) lit. a); L. nr. 360/2002: art. 45 alin. (1) lit. g)

Prin recursul în casație declarat, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

În susținerea recursului în casație inculpatul a invocat, în esență, faptul că a fost condamnat de către instanța de apel pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, condamnare care a fost dispusă în mod nelegal, deoarece fapta de care este acuzat nu întrunește condițiile necesare angrenării răspunderii penale.

De altfel, modalitatea de reglementare a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu îndeplinește cerințele de claritate și previzibilitate cerute de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 7 paragraful 1 din CEDO, cu referire la Decizia CCR nr. 243 din 6 aprilie 2017 în care s-a indicat în mod expres că legea cere ca operațiunea financiară să fie efectuată ca act de comerț, deci să constituie un act de speculă sau o acțiune de intermediere în circulația bunurilor, făcute în mod organizat.

Pe baza acestei interpretări a apreciat că activitățile de administrare curentă a societății comerciale de către inculpat nu antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar, de credit.

În acest sens, faptele, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, nu sunt prevăzute de legea penală, soluția justă fiind aceea de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000.

Din analiza actelor dosarului se constată că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Instanța de apel a reținut că inculpatului i s-au imputat doar acele acte efectuate pentru și în numele S.C. B. S.R.L. ce reprezintă efectiv operațiuni financiare, acte ce au fost descrise în starea de fapt de către judecătorul cauzei; s-au încadrat astfel în această categorie doar actele ce implică o mișcare de capital, precum semnarea de ordine de plată și efectuarea operațiunilor financiare înscrise în acestea, depunerile și ridicările de numerar în și din conturile societății, dar și operațiunile financiare efectuate în aceste conturi de către inculpat, precum viramente bancare și vânzare cumpărare de valută.

S-a mai reținut de către instanța de apel că inculpatul a acționat pentru și în numele unei societăți comerciale, iar natura actelor care a determinat desfășurarea operațiunilor financiare a fost una comercială, obiectul de activitate principal al societății fiind transportul rutier de mărfuri.

Toate operațiunile financiare desfășurate de către inculpat au avut drept scop atingerea obiectivului societății comerciale, deci este evident că fiecare operațiune financiară reprezenta un act de comerț, iar totalitatea acestora întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni unice, fiind irelevantă apărarea inculpatului referitoare la neîntrunirea unității de loc și timp a activității desfășurate de către inculpat, din moment ce toate operațiunile financiare au fost realizate în activitatea curentă de atingere a obiectivului statutar al societății comerciale.

Potrivit art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului: polițistului îi este interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar.

Norma precitată interzice polițiștilor efectuarea oricăror activități de comerț. Interdicția se raportează la calitatea de polițist, iar nu la atribuțiile acestuia deduse din fișa postului.

Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, din actele dosarului rezultând că inculpatul semna ordine de plată, depunând și ridicând numerar în și din conturile societății, dar și realiza viramente bancare ori operațiuni de vânzare cumpărare de valută.

Or, actele săvârșite de inculpatul A., astfel cum au fost reținute de instanța de apel, constituie operațiuni comerciale incompatibile cu funcția, astfel cum au fost definite în doctrină și jurisprudență, precum și prin Decizia Curții Constituționale nr. 243/2017 publicată în M. Of. nr. 527 din 6 iulie 2017 care a statuat că efectuarea de operațiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacții referitoare la bani și credite și vizează desfășurarea oricărei activități care presupune o plată, o circulație a banilor sau a creditelor.

În egală măsură, Înalta Curte constată că apărarea inculpatului conform căreia operațiunile financiare desfășurate ca acte de comerț trebuie să fie incompatibile cu funcția sa de dispecer 112 în cadrul IPJ Sălaj nu este întemeiată.

Susținerea apărării în sensul că operațiunile la care face referire art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 vizează atribuțiile de serviciu efectiv realizate de funcționar, excede dispoziției legale și limitează în mod nejustificat sfera elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

În acest sens, Înalta Curte, din analiza situației de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, în acord cu aceasta, constată că operațiunile efectuate de către inculpat (astfel cum au fost reținute în mod definitiv de către instanța de apel) se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în sensul că sunt operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, activitatea desfășurată de către inculpat subsumându-se acestei noțiuni.

Conchizând, Înalta Curte constată că, pe de o parte, mijloacele de probă de la dosarul cauzei relevă săvârșirea faptei de către inculpat, iar pe de altă parte, interdicția vizează calitatea de polițist în funcție fără distincții legate de atribuțiile deduse din fișa postului.

Față de cele anterior evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 28/A din 10 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins recursul, precum și protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

Sursa informației: www.scj.ro.