Operaţiuni de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială și brevetele de invenţie. Respingerea recursurilor declarate ca fiind nefondate și inadmisibile

• art. 335
• Legea nr. 64/1991: art. 31 alin. (1)
• Legea nr. 64/1991: art. 73
• NCPC: art. 457
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 64 alin. (4)
• O.U.G. nr. 100/2005: art. 13
• O.U.G. nr. 100/2005: art. 14
• O.U.G. nr. 100/2005: art. 3

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 12.12.2014, sub nr. dosar x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC F. SA – Sucursala Rovinari, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a folosirii de către aceasta a Realizării tehnice denumită „Branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW” al cărei coautor este, pe perioada decembrie 2011 – 26 iunie 2014, corespunzător cotei de contribuție la realizarea acesteia, respectiv de 50%, suma actualizată cu indicele de inflație de la data datorării și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 323 din 15 februarie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor.

a) Analizând recursul declarat de reclamantul A. prin prisma dispozițiilor legale și a celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:

Recurentul reclamant invocă nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul aplicării prevederilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, a dispozițiilor art. 3, 13 și 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, și a dispozițiilor Directivei 2004/48/CE, motivele indicate putând fi încadrate în cazul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ipoteza de la pct. 5 fiind indicată în mod formal.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea atacată să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, a dispozițiilor art. 3,13 și 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, instanța de apel a obligat în mod legal pe pârâtă să achite reclamantului suma de 59.167,50 RON, cu titlu de despăgubiri, raportat la procentul de 10% din cuantumul eficienței economice, nefiind justificată critica recurentului în sensul că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale în ceea ce privește acest cuantum.

Instanța a reținut în mod just că prin Sentința civilă nr. 128/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2009 s-a recunoscut reclamantului A. calitatea de coautor al realizării tehnice denumită „branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW” cu o contribuție de 50%. Nefiind încheiat un contract privind utilizarea acestei soluții tehnice, s-a apreciat că se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

Nu poate fi primit motivul de casare indicat de recurentul reclamant în sensul că instanța de apel a considerat în mod nereal că eficiența economică cuantificată prin expertiza efectuată în cauză este rezultatul cumulat al realizării tehnice, pe de o parte, și al exploatării dotărilor și utilajelor pârâtei, pe de altă parte.

Susține recurentul că prejudiciul ar fi reprezentat doar de suma pe care unitatea ar fi fost dispusă să o achite autorului realizării tehnice, dar care nu a fost efectiv achitată, susținere ce este, de asemenea, nefondată.

Dispozițiile art. 73 din Legea 64/1991 prevăd că o realizare tehnică va fi considerată ca fiind nouă, dacă nu este conținută în stadiul tehnicii. Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului înainte de data depunerii cererii de constatare a realizării tehnice.

Drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care îndeplinește condiția noutății la nivelul unei unități și a utilității, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate. Unitatea care aplică această realizare tehnică are obligația să ateste calitatea de autor. Încălcarea prevederilor art, 73 alin. (1) și (2) din lege atrage obligația unității de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice obținute de unitate.

Rațiunea acordării despăgubirilor este aceea de a acoperi un prejudiciu existent în patrimoniul autorului realizării tehnice respective, utilizată fără a exista un contract de către pârâtă, care obține prin folosire unele rezultate economice.

Stabilirea despăgubirilor în cuantumul de 50%, din echivalentul integral al acestei eficiențe economice, a fost considerată ca nejustificată, Curtea de apel considerând în mod legal că nu poate subzista în mod rezonabil teza că beneficiul de care a fost lipsit reclamantul prin utilizarea fără temei contractual, a realizării tehnice, poate fi echivalată integral cu eficiența economică obținută de către pârâtă.

Instanța de apel a considerat în mod just că prejudiciul pe care îl suportă autorul unei realizări tehnice constă în echivalentul sumei de bani, al drepturilor bănești ce s-ar fi putut obține prin încheierea contractului dintre autor și unitate, deci drepturile de care a fost lipsit dacă nu ar fi încheiat acordul de voință pentru utilizarea realizării tehnice.

Drept urmare, repararea prejudiciului prin acordarea procentului de 10% are caracter efectiv, asigură raportul de proporționalitate cu dreptul încălcat în sensul prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială invocată de recurentul reclamant, de transpunere a Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

De altfel, pentru perioada 2008 – 2011, anterioară celei din speța supusă judecății, prin Sentința civilă nr. 291/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. x/2011, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC F. SA prin Sucursala Rovinari și a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 60.424 RON despăgubiri civile pe perioada noiembrie 2008- noiembrie 2011 reprezentând 10% din eficiența economică înregistrată de societatea pârâtă ca urmare a folosirii realizării tehnice al cărei coautor este reclamantul.

Drept urmare, Curtea de apel a considerat în mod just că despăgubirea trebuie să fie egală cu suma care ar fi putut fi încasată de la pârâtă dacă aceasta și-ar fi respectat obligația de a încheia contractul cu reclamantul, critica susținută sub acest aspect neputând conduce la reținerea nelegalității deciziei atacate. Ca atare, nu poate fi reținută opinia reclamantului în sensul că ambele argumente ale instanței de apel sunt greșite, întrucât, pe de o parte, baza tehnico-materială a pârâtei ar fi irelevantă ca aport la eficiența economică generată de implementarea realizării tehnice inovatoare, iar, pe de altă parte, despăgubirea nu ar trebui limitată la contravaloarea remunerației care ar fi fost acordată de pârâtă în mod voluntar, prin încheierea unui contract.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 820 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

b) Recursul declarat de pârâta Societatea F. SA este nefondat.

Motivele de nelegalitate invocate de pârâta Societatea F. SA se concentrează, pe de o parte, pe încălcarea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de Decizia nr. 1167 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2012, față de dezlegările date de instanța supremă asupra aspectelor ce țin de cauza dedusă judecății privind noutatea realizării tehnice raportat la stadiul tehnicii actuale aplicat în unitate, și pe de altă parte, pe aplicarea greșită a legii de către instanța de apel în privința aprecierii caracterului de noutate și utilitate a realizării tehnice a reclamantului.

Critica întemeiată pe prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. nu subzistă. Deși recurenta invocă încălcarea autorității de lucru judecat, în speță este vorba de puterea lucrului judecat a deciziei indicate, pe care Curtea de apel nu a încălcat-o.

De altfel, între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat, există o distincție clară. Condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Curtea de apel nu a încălcat această prezumție, argumentându-se în mod just că litigiul anterior s-a purtat în contradictoriu cu pârâta SC F. SA – Sucursala Turceni, iar nu cu pârâta SC F. SA – Sucursala Rovinari ca în speța supusă judecății, cererea fiind respinsă cu motivarea că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale și că nu mai există o identitate propriu zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanți și cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă. De altfel, în acel dosar nu s-a stabilit dacă au intervenit sau nu modificări ale realizării tehnice folosite de Sucursala Rovinari, ci s-a statuat cu privire la realizarea tehnică folosită de Sucursala Turceni.

Prin urmare, considerentele reținute în litigiul anterior în Dosarul nr. x/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție vizând Sucursala Turceni, (litigiu în cadrul căruia cererea a fost respinsă cu motivarea că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale și că nu mai există o identitate propriu zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanți și cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă) nu se constituie în argumente de reținere în prezentul litigiu a efectului puterii lucrului judecat, în speța anterioară nefiind analizate aspecte supuse verificării în prezentul litigiu.

Criticile recurentei pârâte în privința aprecierii caracterului de noutate și utilitate a realizării tehnice a reclamantului despre care se afirmă că practic a intrat în stadiul tehnicii cunoscute, nu pot conduce la reținerea nelegalității prin prisma motivului indicat de recurent, de la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Se afirmă că prin cele două expertize efectuate de experții desemnați în cauză, s-a demonstrat că soluția tehnică a suferit modificări și că aceasta nu mai este utilizată conform proiectului propus de autori.

În cauză nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 335 C. proc. civ. și nici a altor prevederi din Legea 64 1991(pe care, de altfel, recurenta pârâtă nici nu le indică), instanța reținând în mod corect că pârâta nu a făcut dovada susținerii că realizarea tehnică nu s-a mai aplicat în forma inițială, existând modificări, respectiv modernizări în perioada în litigiu la Sucursala Rovinari, la blocurile energetice 4 și 5. Drept urmare, apărarea pârâtei potrivit căreia nu i se cuvin despăgubiri reclamantului, coautor al realizării tehnice, a fost apreciată în mod just de instanța de apel ca neîntemeiată, ca de altfel, și susținerea pârâtei privind expirarea perioadei de protecție de 20 ani a realizării tehnice, prevăzut de art. 31 alin. (1) din Legea 64/1991 pentru brevetul de invenție.

Drept urmare, se va respinge recursul declarat de pârâta Societatea F. SA.

c) Cu privire la recursul declarat de titularul cererii de intervenție principală B., se constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., „încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel”.

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Raportând dispozițiile legale invocate mai sus la situația din speță, prezentată anterior, recursul declarat de titularul cererii de intervenție principală B. apare ca inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri care putea fi supusă numai căii de atac a apelului.

Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Societatea F. SA împotriva Deciziei nr. 820 din 14 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, ca nefondate, și ca inadmisibil recursul declarat de titularul cererii de intervenție principală B. împotriva aceleiași decizii.

Sursa informației: www.scj.ro.