OPANAF nr. 112/2017 pentru stabilirea competenţei privind preluarea şi valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului – modificări (OANAF nr. 2703/2017)

26 sept. 2017
Vizualizari: 753
Actul modificatActul modificatorSumar
OPANAF nr. 112/2017 

(M. Of. nr. 70 din 27 ianuarie 2017)

OANAF nr. 2703/2017 (M. Of. nr. 761 din 25 septembrie 2017)– modifică: art. 11 alin. (2)

În M. Of. nr. 761 din 25 septembrie 2017, a fost publicat OANAF nr. 2703/2017 privind modificarea OPANAF nr. 112/2017 pentru stabilirea competenței privind preluarea și valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a procedurilor de valorificare a acestora. 

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivului ordin.

 

Art. I din OANAF nr. 2703/2017

Conform art. I, Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 112/2017 pentru stabilirea competenței privind preluarea și valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a procedurilor de valorificare a acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

 

Art. 11 alin. (2) din OPANAF nr. 112/2017 (modificat prin OANAF nr. 2703/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 11 alin. (2) prevedea faptul că:

„(2) Bunurile intrate în proprietatea privată a statului prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală prin care s-a dispus confiscarea, în termen de 180 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, vor fi predate compartimentelor de valorificare a bunurilor confiscate și Serviciului valorificări sentințe penale București din cadrul Direcției operative de valorificare bunuri confiscate, după caz, pe baza listelor de inventariere întocmite cu ocazia inventarierii efectuate la data predării”.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 11 alin (2) dispune următoarele:

(2) Bunurile intrate în proprietatea privată a statului prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală prin care s-a dispus confiscarea vor fi predate compartimentelor de valorificare a bunurilor confiscate și Serviciului valorificări sentințe penale București din cadrul Direcției operative de valorificare bunuri confiscate, după caz, până la data de 31.12.2018, pe baza listelor de inventariere întocmite cu ocazia inventarierii efectuate la data predării”.

 

Art. II din OANAF nr. 2703/2017

Art. II stabilește că Agenția Națională de Administrare Fiscală și structurile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile respectivului ordin.

 

Art. III din OANAF nr. 2703/2017

În art. III se prevede că respectivul ordin se publică în M. Of. al României, Partea I.

OPANAF nr. 112/2017 pentru stabilirea competenței privind preluarea și valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului – modificări (OANAF nr. 2703/2017) was last modified: septembrie 26th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.