[UPDATE: Abrogarea OMS nr. 506/2021] OMS nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 – modificări (OMS nr. 506/2021)

15 apr. 2021
Vizualizari: 286

În M. Of. nr. 391 din 14 aprilie 2021 s-a publicat Ordinul ministrului sănătății, interimar, nr. 514/2021 privind abrogarea Ordinului ministrului sănătății nr. 506/2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Astfel, conform art. 1 al Ordinului nr. 514/2021, Ordinul  nr. 506/2021 pentru modificarea și completarea Ordinului  nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 13 aprilie 2021, se abrogă.

  


 

Actul modificat

Actul modificatorSumar
 

Ordinul ministrului sănătății (OMS) nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2

(M. Of. nr. 642 din 22 iulie 2020)

 

Ordinul ministrului sănătății (OMS) nr. 506/ 2021 pentru modificarea și completarea OMS nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2

(M. Of. nr. 382 din 13 aprilie 2021)

– modifică: art. 3 alin. (2), art. 9;

– introduce: Anexa nr. 3.

 

În M. Of. nr. 382 din 13 aprilie 2021 s-a publicat Ordinul ministrului sănătății (OMS) nr. 506/ 2021 pentru modificarea și completarea OMS nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Redăm, în cele ce urmează, modificările și completările aduse respectivului act normativ.

 

Art. 3 alin. (2)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 3 alin. (2) se prezenta sub următoarea formă:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„(2) Criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale sunt:

a) Criterii pentru declanșarea analizei amănunțite în vederea propunerii deciziei de carantinare zonală:

1. trend crescător pentru ultimele 14 zile;

2. rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri/1.000 de locuitori);

3. ponderea majoritară a cazurilor în cadrul comunității față de focarele înregistrate în comunități închise (centre rezidențiale, unități sanitare);

4. ponderea populației în vârstă de 65 de ani și peste, atât în localitate, cât și în zonele rurale ale județului;

5. personal insuficient pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu numărul de cazuri confirmate;

6. personal sanitar in/suficient în spitalele care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare insuficientă cu echipamente personale de protecție;

7. gradul de ocupare a paturilor, atât pe secțiile COVID, cât și pe secțiile ATI o90%, cu pacienți din zona respectivă;

8. populația din zona afectată nu este compliantă la regimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat sau cazuri confirmate izolate la domiciliu.

b) Criterii adiționale pentru luarea deciziei de carantinare:

1. existența unui/unor medici de familie pe raza localității care să fie responsabilizat/responsabilizați cu contactarea și monitorizarea din punct de vedere medical a contacților izolați la domiciliu și acordarea asistenței medicale a populației din zona respectivă;

2. existența unei unități comerciale pentru asigurarea nevoilor esențiale;

3. existența unei farmacii pentru asigurarea medicamentelor necesare tratamentului uzual al populației;

4. dacă localitatea este traversată de un drum județean/național;

5. dacă la nivelul localității sunt suficiente resurse umane din cadrul poliției locale sau pot fi mobilizate alte resurse umane pentru asigurarea monitorizării zilnice a respectării regimului de izolare la domiciliu;

6. în cazul localităților mai mari (orașe, municipii) evaluarea spitalului care asigură asistența medicală pacienților suspecți/confirmați COVID-19, din punct de vedere al gradului de ocupare, a situației stocurilor de echipamente, a numărului de personal medical;”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 3 alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

(2) Criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale sunt prevăzute în anexa nr. 3 la prezentul ordin.

 

 

Art. 9

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 9 se prezenta sub următoarea formă:

„Art. 9 – Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 9 se modifică și va avea următorul conținut:

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

 

 

Anexa nr. 3

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după anexa nr. 2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3, având următorul cuprins:

ANEXĂ: CRITERII utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale

(- Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1.309/2020)

1. Criterii pentru instituirea carantinei zonale pentru municipii/zone metropolitane cu peste 100.000 de locuitori: minimum 60 de puncte

CriteriuInterval de referințăPunctaj
1. Număr de teste efectuate în ultimele 7 zile> 10/1.000 de locuitori

< 10/1.000 de locuitori

0 puncte

10 puncte

2. Rata de pozitivitate în ultimele 14 zile> 5%

< 5%

10 puncte

0 puncte

3. Rata de incidență cumulată în 14 zile> 3 cazuri la 1.000 de locuitori

< 3 cazuri la 1.000 de locuitori

30 puncte

0 puncte

4. Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zilecrescător

staționar

descrescător

20 puncte

10 puncte

0 puncte

5. Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100> 50%

< 50%

0 puncte

10 puncte

6. Grad de ocupare a paturilor ATI în județ> 90%

< 90%

10 puncte

0 puncte

7. Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ> 90%

< 90%

10 puncte

0 puncte

PUNCTAJ TOTAL100 puncte

2. Criterii pentru instituirea carantinei zonale pentru restul zonelor: minimum 70 de puncte

CriteriuInterval de referințăPunctaj
1. Rata de incidență cumulată în 14 zile> 3 cazuri la 1.000 de locuitori

< 3 cazuri la 1.000 de locuitori

30 puncte

0 puncte

2. Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zilecrescător

staționar

descrescător

30 puncte

10 puncte

0 puncte

3. Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100peste 50%

sub 50%

0 puncte

10 puncte

4. Grad de ocupare a paturilor ATI în județ> 90%

< 90%

20 puncte

0 puncte

5. Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ> 90%

< 90%

10 puncte

0 puncte

PUNCTAJ TOTAL100 puncte

3. Criterii de încetare a măsurii de carantină zonală – rata de incidență sub 3 cazuri la 1.000 de locuitori.

[UPDATE: Abrogarea OMS nr. 506/2021] OMS nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 – modificări (OMS nr. 506/2021) was last modified: aprilie 15th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.