Omisiunea pârâților de a formula un răspuns la solicitarea reclamanţilor în vederea emiterii ordinelor de salarizare pentru sumele stabilite prin hotărâre judecătorească. Respingerea recursurilor formulate ca fiind nefondate

• Legea nr. 304/2004: art. 131 alin. (3)
• Legea nr. 304/2004: art. 430
• Legea nr. 304/2004: art. 431
• Legea nr. 304/2004: art. 488 alin. (1)
• Legea nr. 304/2004: art. 496 alin. (1)
• Legea nr. 304/2004: art. 70 alin. (1)
• Legea nr. 304/2004: art. 93
• Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (2)
• Legea nr. 554/2004: art. 20 alin. (3)
• NCPC: art. 36
• VCC: art. 1531 alin. (1)
• VCC: art. 1535 alin. (1)

Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2021, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul de dosar x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, au solicitat instanței să se constate că Ministerul Public – Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, până în prezent, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege a omis a formula un răspuns la solicitarea reclamanților de a emite ordinele de salarizare pentru sumele stabilite prin hotărâre judecătorească nr. 1322 pronunțată la data de 20.11.2020, în dosar nr. x/2019 de către Curtea de Apel Cluj, obligarea emiterii de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fiecare dintre reclamanți a unui nou ordin de încadrare, salarizare, cu respectarea deciziei judecătorești nr. 1322 pronunțată la data de 20.11.2020, în dosar nr. x/2019 de către Curtea de Apel Cluj, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 28.11.2016 (după caz raportat la data numirii în funcție) și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT – O.U.G. nr. 27/2006) existent la momentul 11 noiembrie 2009 respectiv la nivelul cuvenit procurorilor DNA/DIICOT prin hotărârile judecătorești pronunțate în perioada 2007-2009 (astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei nr. 1322 pronunțată la data de 20.11.2020, în dosar nr. x/2019 de către Curtea de Apel Cluj), obligarea pârâților ca pentru viitor, obligațiile salariale astfel stabilite, să fie achitate lunar, în conformitate cu prevederile art. 166 din Codul Muncii, obligarea pârâților la luarea măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin respectarea hotărârii judecătorești pronunțată la data de 20.11.2020, în dosar nr. x/2019 de către Curtea de Apel Cluj, decât pentru trecut și nu pentru viitor, prin plata către reclamanți a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform ordinelor de salarizare ce trebuiau a fi emise, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă, obligarea la plata de daune morale, în cuantum de 10.000 de euro pentru fiecare dintre reclamanți.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5106 din 2 noiembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea excepției nulității recursului recurentului-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepție invocată de intimații-reclamanți, constatând că în cererea de recurs sunt detaliate atât motivele de nelegalitate cât și temeiul de drept al criticilor formulate.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea înregistrată la data de 2 decembrie 2020 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au solicitat pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonator principal de credite, punerea în executare a deciziei civile nr. 1322/A/20.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, respectiv recalcularea indemnizației și plata diferențelor salariale rezultate, atât pentru trecut, cât și pentru viitor, prin emiterea ordinelor de salarizare corespunzătoare, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a răspuns solicitării formulate și nu e emis ordine de salarizare având ca obiect indemnizația stabilită prin decizia civilă nr. 1322/A/20.11.2020 a Curții de Apel Cluj. De asemenea, nu a procedat la ordonarea plății, iar pârâții ordonatori secundari și terțiari de credite nu au procedat la plata către reclamanți a sumelor stabilite ca datorate prin hotărârea judecătorească menționată.

În acest context instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș cu acțiunea având ca obiect:

– obligarea pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin de încadrare, salarizare, cu respectarea deciziei judecătorești nr. 1322 pronunțată la data de 20.11.2020, în dosar nr. x/2019 de către Curtea de Apel Cluj;

– obligarea pârâților ca pentru viitor, obligațiile salariale astfel stabilite, să fie achitate lunar, precum și obligarea acestora la luarea măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat, prin respectarea hotărârii judecătorești pronunțată la data de 20.11.2020, în dosar nr. x/2019 de către Curtea de Apel Cluj, decât pentru trecut și nu pentru viitor, prin plata către reclamanți a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform ordinelor de salarizare ce trebuiau a fi emise, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă;

– obligarea la plata de daune morale, în cuantum de 10.000 euro pentru fiecare dintre reclamanți;

Acțiunea reclamanților a fost admisă în parte, refuzul pârâtului fiind apreciat de prima instanță ca nejustificat.

Recurenții-pârâți Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare au formulat critici de nelegalitate împotriva acestei sentințe, susținând în esență că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția prescripției extinctive (PICCJ), excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale pasive și că hotărârea recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a legislației incidente în materia salarizării magistraților, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar având în vedere similitudinea argumentelor și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În primul rând, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite agumentele expuse de recurenții-pârâți în susținerea greșitei soluționări a excepțiilor invocate de aceștia în fața primei instanțe, care de altfel sunt similare cu cele formulate prin întâmpinările din dosarul de fond.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, constatând caracterul neântemeiat al acestei excepții.

Prin decizia civilă nr. 1322/A/20.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, definitivă, s-a recunoscut cu autoritate de lucru judecat îndreptățirea reclamanților la reclalcularea cuantumului indemnizației de bază brute lunare cuvenită, ținând seama de perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea în cadrul pârâților, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00, prin egalizare cu indemnizațiile procurorilor DNA-DIICOT calculate potrivit O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 28.11.2016 și în continuare, egalizare care operează și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Astfel, de la data rămânerii definitive a acestei sentințe (20.11.2020) curge termenul de prescripție de 3 ani în interiorul căruie reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată de față.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, se observă că în speță reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin de încadrare, care să dea conținut deciziei civile nr. 1322/A/20.11.2020 a Curții de Apel Cluj, fiind invocat în susținerea acțiunii un refuz nejustificat.

În condițiile în care pârâtul nu a răspuns solicitării reclamanților, devin incidente dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care „se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, astfel că și această soluție este corectă.

În ceea ce privește criticile legate de greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive se constată că și acestea sunt nefondate.

Recurenții au întemeiat aceste susțineri pe ideea că ordinele de salarizare ale procurorilor sunt emise de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar petitele acțiunii sunt astfel formulate încât nu pot fi opuse parchetelor de pe lângă curțile de apel sau tribunale.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că petitul acțiunii din prezenta cauză cuprinde atât solicitarea de emitere a unui nou ordin de încadrare cât și solicitarea de obligare la plată ca atare.

Potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății…”.

Potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 „(1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public, iar potrivit alin. (4) „(4) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite”.

Totodată, conform art. 93 din același act normativ „Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au calitatea de ordonatori terțiari de credite”.

Cum calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între titularul obligației subiective și persoana chemată în judecată, reprezentând o condiție de exercitare a acțiunii civile iar în conformitate cu art. 131 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, bugetul pentru parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii este gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că este justificată calitatea procesuală pasivă a recurenților din prezenta cauză din perspectiva obligației de a plăti drepturile salariale solicitate de reclamanți.

Distinct de aceste aspecte, Înalta Curte constată că deși recurenții-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare și-au întemeiat cererea de recurs pe pct. 6 și 7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceste motive de casare nu sunt incidente în speța de față.

Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește pe deplin sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurenților neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la respingerea autorității de lucru judecat se constată că o asemenea susținere este în mod evident eronată, în condițiile în care, instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, dând eficiență acestei sentințe, dispunând obligarea emiterii ordinelor de salarizare. Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019 nu a fost învestită cu un capăt de cerere privind obligarea emiterii unui ordin de salarizare, motiv pentru care critica recurenților potrivit căreia instanța de contencios administrativ a înfrânt autoritatea de lucru judecat printr-o nouă soluționare a fondului nu poate fi reținută de instanța de control judiciar, fiind nefondată.

Pe fondul recursurilor, Înalta Curte constată că în mod judicios a constatat prima instanță caracterul nejustificat al refuzului pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a emite noi ordine de salarizare pentru reclamanți.

S-a invocat greșita interpretare și aplicare a legislației incidente în materia salarizării magistraților prin raportare la faptul că procurorii care funcționează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracțiunile la care se referă art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19,00.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs ignoră motivația esențială ce a stat la baza admiterii acțiunii de către prima instanță, care nu a analizat fondul dreptului dedus judecății, ci a avut în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârii judecătorești definitive prin care Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare au fost obligați să recalculeze cuantumul indemnizației de bază brute lunare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2006, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00, prin egalizare cu indemnizația procurorilor DNA-DIICOT calculate potrivit O.U.G. nr. 27/2006 începând cu data de 28.11.2016 și în continuare, egalizare care operează și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Exclusiv în raport de aceste considerente, prima instanță a constatat că apărările formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză se bucură de autoritate de lucru judecat, prin decizia nr. 1322/A/2020, Curtea de Apel Cluj analizând în ce măsură acțiunea formulată de reclamanți este fondată, devenind aplicabile prevederile art. 430 și ale art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, în raport de aceste dispoziții legale, prima instanță a recunoscut autoritatea de lucru judecat a motivelor cu valoare decizionala, adică a acelor motive care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa maniera încât doar felul în care au fost aduse în fata judecății (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului), face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv. Așadar, trebuie recunoscut că intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția, precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora.

Ca urmare a acestui argument, prima instanță a reținut ca fiind nejustificat refuzul de emitere a ordinelor de salarizare pentru reclamanți, motivele invocate de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare trebuind să fie înlăturate ca efect al autorității de lucru judecat.

Or, în recursul de față recurentul-pârât reiterează aceste argumente de fond, argumente în mod legal înlăturate de prima instanță ca efect al prevederilor art. 430 și 431 C. proc. civ.

Față de recunoașterea prin hotărâre judecătorească definitivă a drepturilor salariale la nivelul coeficientul de multiplicare 19,000 existent la momentul 11.11.2009, la nivelul stabilit pentru procurorii DNA/DIICOT, în mod corect prima instanță a obligat pârâții la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și cele recalculate conform ordinelor de salarizare care era necesar a fi emise, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, de la scadență și până la plata efectivă.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâților la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție – Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului recurentului-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și va respinge recursurile pârâților ca nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.