Obligativitatea motivării hotărârii instanțelor judecătorești. Condiţie a procesului echitabil. Examinarea susţinerilor părţilor în mod real şi efectiv de instanţă

• Legea nr. 76/2012: art. 3 alin. (1) şi (2)
• NCPC: art. 25 alin. (1)
• NCPC: art. 425
• NCPC: art. 488 pct. 8
• VCPC: art. 261 alin. (1) pct. 5
• VCPC: art. 302^1 lit. c)
• VCPC: art. 304
• VCPC: art. 305 alin. (1)
• VCPC: art. 306
• VCPC: art. 312

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, la data de 21.09.2011, sub nr. x/2011, reclamanta Administrația Finanțelor Publice Bacău a chemat în judecată pe pârâții A., B., C. Violeta și C. Sergiu, solicitând instanței desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.05.2011 și restabilirea situației anterioare încheierii contractului, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că s-a început executarea silită împotriva pârâtului A., în baza Deciziei de impunere nr. x/10.12.2012, pentru suma de 2.462.729 RON, reprezentând TVA, dobânzi și penalități, cu termen scadent la 5.02.2011, înființându-se popriri și făcându-se demersuri pentru identificarea bunurilor imobile. Prin adresa nr. x/22.03.2011, reclamanta a înaintat către AFP Mangalia actele de executare silită, pentru a se institui sechestru asigurător asupra imobilului Hotel Sibiu, aflat în proprietatea debitorului, iar prin adresa nr. x/26.07.2011, AFP Mangalia a restituit dosarul de executare, pe motiv că imobilul sechestrat a fost înstrăinat către pârâții C. Violeta și C. Sergiu.

Reclamanta a menționat că nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare este determinată de prejudiciul creat bugetului general consolidat, prin înstrăinarea bunului imobil, iar interesul său în desființarea contractului este major, întrucât obligațiile fiscale ale debitorului urmărit pot fi achitate din prețul obținut în urma unei vânzări silite a bunului ce face obiectul contractului; astfel, reclamanta a arătat că există raport de cauzalitate între prejudiciul creat și înstrăinarea cu rea-credință a bunului imobil în cauză.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 948, art. 949, art. 953-961, art. 974 și art. 1021 C. civ., art. 1 și art. 3 din Legea nr. 31/1954, art. 112 C. proc. civ. și O.G. nr. 92/2003.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2483 din 17 noiembrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se impune a se preciza că, deși recurenta-reclamantă și-a fundamentat criticile pe dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, litigiul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. din 1865.

Concluzia se impune în raport de dispozițiile art. 25 alin. (1) din noul C. proc. civ. și de cele ale art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., întrucât cererea de chemare în judecată prin care s-a declanșat procesul a fost introdusă pe rolul Tribunalului Bacău la data de 21 septembrie 2011, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. (15 februarie 2013).

Conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, rezultând astfel că, în cauză, relativ la normele de drept procesual, astfel cum au reținut și instanțele de fond, sunt incidente prevederile vechiul C. proc. civ., care era în vigoare la data înregistrării inițiale a dosarului.

Examinând excepția nulității recursului declarat în cauză, invocată de intimații-pârâți C. Sergiu și C. Violeta, Înalta Curte urmează a o respinge având în vedere următoarele:

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimații-pârâți au invocat excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 389/2021 din 02 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, arătând că aceasta nu a prezentat critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, încălcând prevederile art. 302^1 lit. c) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 304 și art. 305 alin. (1) din același cod, ci a invocat aspecte legate de netemeinicia hotărârii, relatând situația de fapt a litigiului dedus judecății.

Potrivit art. 306 C. proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2).

Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304”.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chiar dacă partea nu a indicat niciunul dintre acestea, iar numai în ipoteza în care criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, se va putea aplica sancțiunea nulității recursului.

Or, în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., susținând că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și nu cuprinde toate apărările sale și motivele invocate prin întâmpinare și prin notele scrise depuse la dosar.

Prin urmare, asupra excepției nulității recursului, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută, recursul urmând a fi analizat din prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în privința căruia cererea cuprinde argumentele necesare soluționării pe fond.

Asupra recursului formulat, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

În ceea ce privește critica formulată de recurenta-reclamantă din perspectiva motivării contradictorii a deciziei recurate, deși se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. din 1865 (echivalentul art. 488 pct. 6 din noul C. proc. civ.), este nefondată.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, ­scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile și apărările esențiale ale părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii constituie raționamentul judiciar ce întemeiază soluția adoptată în cauza dedusă judecății și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate, în mod real și efectiv de instanță.

Raportând principiile enunțate la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentei legate de incidența dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel se încadrează în exigențele prevăzute de art. 261 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 al Convenției Europene, în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat, în mod riguros, atât în fapt, cât și în drept, soluția adoptată, față de obiectul dedus judecății, de limitele învestirii instanței, de apărările și susținerile părților, precum și de motivarea lapidară a apelului.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, considerentele criticate nu sunt contradictorii, iar decizia recurată este motivată și respectă exigențele art. 261 C. proc. civ. (echivalentul art. 425 din noul C. proc. civ.).

Astfel, în argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că, deși miza procesului este una apreciabilă, motivarea apelului a fost extrem de lapidară, cererea de apel vizând, în cea mai mare parte, situația factuală, dar, cu toate acestea, întrucât apelul este o cale de atac devolutivă, instanța a analizat susținerile reclamantei, prin raportare la probatoriul analizat în cauză, și a constatat că nu reise intenția de fraudare a intereselor sale la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deoarece, la acel moment, asupra imobilului în litigiu nu exista niciun act de executare, astfel că nu rezultă că părțile au încheiat contractul cu rea-credință, ci au executat o obligație asumată printr-un antecontract încheiat în urmă cu aproximativ 7 ani.

Nefondată este și critica că instanța de apel a apreciat greșit în favoarea intimaților, fără a menționa motivele pe care se întemeiată soluția pronunțată.

Se constată că, în considerentele deciziei recurate, instanța a expus raționamentul juridic al soluției adoptate, arătând de ce nu poate achiesa la unele apărări ale C. și justificând excluderea intenției pârâților de fraudare a intereselor reclamantei, cu precizarea că debitorul a executat o obligație legal asumată anterior nașterii debitului, iar în cauză nu s-a invocat sau probat nulitatea antecontractului.

Prin urmare, hotărârea recurată respectă exigențele motivării expuse anterior, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Referitor la criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține, că în primul rând, în faza procesuală a recursului se analizează doar corecta aplicare a legii de către instanța de apel raportat la starea de fapt reținută în urma probatoriului administrat în cauză, neputându-se proceda la o reevaluare a stării de fapt, având în vedere natura juridică a recursului de cale de atac care privește doar legalitatea hotărârii recurate, nu și temeinicia acesteia.

Având în vedere această stare de drept, instanța de recurs nu poate reține critica recurentei privind greșita interpretare de către instanța de apel a probatoriului administrat din care rezultă intenția de fraudare a intereselor sale, astfel de critici neputând fi primite în faza procesuală a recursului.

Astfel, se constată că recurenta a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (echivalentul art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ.), întrucât nu a prezentat argumente cu privire la normele de drept material greșit aplicate în cauză, de natură să circumstanțieze nelegalitatea deciziei recurate.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, apreciind ca motivele de recurs invocate sunt nefondate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău împotriva deciziei nr. 389/2021 din 02 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.