Obligaţiile fiscale accesorii stabilite în urma corecţiilor evidențelor fiscale. Respingerea recursurilor ca nefondate

5 ian. 2023
Vizualizari: 1163
  • C. proc. fisc.: art. 119
  • C. proc. fisc.: art. 120
  • C. proc. fisc.: art. 120^1
  • C. proc. fisc: art. 110
  • C. proc. fisc: art. 114
  • C. proc. fisc: art. 115
  • C. proc. fisc: art. 134 alin. (1)
  • C. proc. fisc: art. 205
  • C. proc. fisc: art. 47 alin. (2)
  • Legea nr. 554/2004: art. 20 alin. (3)
  • NCPC: art. 134 alin. (1)
  • NCPC: art. 218 alin. (2)
  • NCPC: art. 451 alin. (2)
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 01.08.2013, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor:

– anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/22.06.2012, a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. y/25.06.2012 și a Deciziilor de impunere privind obligațiile fiscale stabilite in urma corecțiilor evidențelor fiscale nr. x din 3.07.2012 decizii prin care s-au stabilit în mod eronat obligații accesorii în sarcina reclamantei deși debitele la care au fost calculate accesorii au fost achitate la scadență.

– anularea deciziei nr. 24/31.01.2013 reprezentând decizia emisă în urma soluționării contestației formulate de societatea reclamantă în baza dispozițiilor art. 205 Codul de procedură fiscală împotriva titlurilor de creanță mai sus arătate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de judecarea prezentei cauze.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 380 din 5 februarie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

II. Soluția instanței de recurs

1. Analiza recursurilor

1.1. Cu referire la recursul principal formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ decizia nr. 24/31.01.2013, emisă de recurenta pârâtă în vederea soluționării contestației administrative formulate în baza dispozițiilor art. 205 din Codul de procedură fiscală, împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/22.06.2012, a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. y/25.06.2012 și a Deciziilor de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidențelor fiscale nr. x din 3.07.2012, susținând că prin aceste decizii s-au stabilit în mod eronat obligații accesorii în sarcina sa, având în vedere faptul că debitele la care au fost acestea au fost calculate au fost achitate la scadență.

Prima instanță a constatat că deciziile contestate în cauză au fost emise nelegal, întrucât organele fiscale au imputat plățile efectuate de reclamantă în vederea stingerii unor obligații fiscale curente asupra creanței în suma de 30.777.354 RON, reprezentând accesorii, stabilite prin decizia de impunere 357/2008, aferente impozitului pe profit în suma de 16.915.650 RON – aspect ce rezultă atât din constatările raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză cât și din concluziile scrie ale pârâtei, aflate la dosarul de fond – creanțe care nu mai puteau fi executate silit și nu mai puteau face obiectul imputației plăților.

Prima instanță a reținut că această imposibilitate constituie efectul sentinței nr. 7030/2009 a Judecătoriei sectorului 1 București, în aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 134 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, menționând totodată și faptul că imputația plății nu se putea face asupra unor creanțe în privința cărora a fost dispusă suspendarea executării silite, dată fiind lipsa caracterului exigibil al acestor obligații.

Recurenta pârâtă, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat hotărârea primei instanțe pe motiv că aceasta omite să răspundă la argumentele sale, considerând eronată concluzia acesteia, formulată în sensul că deciziile de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii sunt nelegale în virtutea faptului că reclamanta a plătit debitul principal la scadență, respectiv că nu se putea imputa plata efectuată pentru stingerea unor obligații fiscale principale asupra unor obligații fiscale în privința cărora fusese dispusă suspendarea executării silite.

În acest context, recurenta pârâtă arată că organul fiscal a distribuit în mod corect plățile efectuate de intimata reclamantă în contul unor obligații fiscale curente în vederea stingerii creanței de 30.777.354 RON, reprezentând dobânzi și penalități stabilite prin Decizia de impunere nr. 357/24.09.2008, emisă ca urmare a reverificării dispuse prin Decizia de soluționare a contestației nr. 118/2008 și constatările Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.09.2008, având în vedere următoarele hotărâri judecătorești:

– decizia civilă nr. 3127/15.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis recursul ANAF și s-a respins cererea de suspendarea executării formulată de reclamanta S.C. A. S.A. privind Decizia de impunere nr. 357/24.09.2008, a Deciziei de impunere nr. 3/2008, a Deciziei de soluționare a contestației nr. 118/22.04.2008 și a Deciziei de impunere nr. 357/2008, admisă anterior în primă instanță.

– decizia pronunțată pe fondul cauzei de Curtea de Apel București, în data de 13.07.2010, în dosarul nr. x/2008, definitivă prin Decizia nr. 3049/26.05.2011, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei S.C. A. S.A., având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 3/2008, a RIF nr. 11240/2008 și a Deciziei privind soluționarea contestației nr. 118/2008, precum și respingerea ca inadmisibilă a capătului de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 357/2008.

În drept, recurenta pârâtă invocă dispozițiile art. 110, 114, 115, 119, 120 și 120^1 din Codul de procedură fiscală, arătând că potrivit acestora calcularea de accesorii are efectul unei sancțiuni fiscale aplicată acelor contribuabili care nu își onorează obligațiile fiscale în cuantumul și la termenele prevăzute în legislația fiscală.

Intimata reclamantă, prin apărările formulate, subliniază că efectul principal al sentinței nr. 7030/26.05.2009 a Judecătoriei sectorului 1 București, irevocabilă prin constatarea perimării recursului, constă în constatarea împlinirii termenului de prescripție a executării silite pentru debitului principal reprezentând impozit pe profit în suma de 16.915.650 RON și, implicit, pentru suma de 30.777.354 RON, reprezentând accesorii ale acestei sume, stabilite prin decizia de impunere 357/2008.

Cu titlu de constatare prealabilă, instanța de control judiciar observă că recurenta pârâtă, deși a arătat în motivarea recursului că a distribuit sumele achitate conform procedurii de stingere a debitelor reglementate de Codul de procedură fiscală, nu indică care este ipoteza aplicabilă reglementată de art. 115 din Codul de procedură fiscală cu referire la imputația plăților efectuate.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Conform dispozițiilor art. 115 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, dacă contribuabilul datorează mai multe creanțe fiscale de natura celor prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru stingerea tuturor datoriilor, atunci se stinge tipul creanță fiscală indicat de contribuabil, mai întâi creanțele fiscale principale, în ordinea vechimii, apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii.

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzute la alin. (1), cu cel puțin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligațiilor fiscale.

În raport de aceste reglementări, instanța de control judiciar apreciază că operațiunea descrisă de recurenta pârâtă, în sensul că „după ce organul de administrare fiscală a scos dobânzile în suma de 30.777.354 RON din modulul SASE, procedând la stingerea acestora prin distribuirea plăților curente efectuate de intimată în contul unic al bugetului de stat, conform procedurii de stingere a debitelor față de buget reglementate de codul de procedură fiscală” este lipsită de fundament legal.

De asemenea, instanța de control judiciar observă că recurenta pârâtă nu oferă nicio explicație în legătură cu efectele sentinței nr. 7030/26.05.2009 a Judecătoriei Sector 1 București, irevocabilă prin perimarea recursului, prin care s-a constatat prescripția dreptului ANAF – DGAC de a cere executarea silită pentru suma de 16.916.650 RON. Astfel, recurenta intimată nu abordează cel mai important aspect litigios, și anume modul în care s-ar fi impus să respecte dispozițiile art. 134 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora, dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanței fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare și la scăderea acestora din evidența analitică de plătitori.

Constituie un fapt necontestat de recurenta pârâtă faptul că suma de 30.777.354 RON, stinsă prin distribuirea sumelor plătite de intimata reclamantă în contul unor creanțe curente, constituie accesoriile creanței fiscale reprezentând impozit pe profit în suma de 16.915.650 RON, în privința căreia, prin sentința nr. 7030/26.05.2009 a Judecătoriei sectorului 1 București, irevocabilă prin constatarea perimării recursului, s-a constatat împlinirea termenului de prescripție a executării silite.

În această situație, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, recurenta pârâtă trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (1) din Codul de procedură fiscală atât în privința creanței principale cât și a creanțelor accesorii, fiind lipsit de relevanță faptul că cererea de suspendare a executării a fost respinsă sau că actele administrativ fiscale prin care aceste creanțe accesorii au fost stabilite au rămas definitive în sistemul căilor administratve sau judiciare de atac.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei pârâte și cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prima instanță a diminuat cheltuielile reprezentând onorariu de avocat puse în sarcina pârâtei de la suma de 28.910,70 RON, sumă solicitată de reclamantă și dovedită conform înscrisurilor aflate de dosar de fond, la suma de 15.000 RON, apreciată drept suficientă în raport de complexitatea cauzei.

În acord cu prima instanță, instanța de control judiciar apreciază că valoarea stabilită de primă instanță este rezonabilă, ținând seama de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele concrete ale cauzei.

Pentru aceste considerente, instanța de control judiciar apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză.

1.2. Cu referire la recursul incident formulat de Societatea Energetică „A.” SA.

Prin recursul incident formulat, reclamanta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, afirmând că în mod eronat s-a reținut că obiect al acțiunii și al deciziei de soluționare a contestației administrative l-a constituit doar o parte a sumelor înscrise în deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat este neîntemeiat.

Prima instanță a reținut, în motivarea soluției de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, că va dispune anularea deciziei de soluționare a contestației și anularea în parte a deciziilor de impunere contestate în limita sumelor care au făcut obiectul contestației administrative, menționând totodată că, potrivit art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, obiectul acțiunii îl constituie decizia de soluționare a contestației și nu deciziile de impunere emise.

În același context, prima instanță a arătat că nu există nici un motiv de anulare, întrucât nu sunt stabilite obligații fiscale în sarcina reclamantei, în ceea ce privește deciziile de impunere x.

Recurenta reclamantă în mod eronat a susținut că admiterea în parte ar fi fost consecința exclusivă a efectuării unui calcul estimativ, anexat contestației administrative, calcul rămas lipsit de relevanță în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat, prima instanță neavând în vedere un astfel de considerent, ci a examinat acțiunea prin prisma legalității deciziei de soluționare a contestației,care potrivit art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală constituie obiectul principal al acțiunii în contencios, analizând în concret actele administrativ fiscale prin care au fost stabilit obligații fiscale în sarcina reclamantei.

În lipsa unor critici concludente de nelegalitate față de motivele care au fundamentat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, instanța de control judicar apreciază că nu poate reține motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursurile formulate în cauză.

Sursa informației: www.scj.ro.

Obligațiile fiscale accesorii stabilite în urma corecțiilor evidențelor fiscale. Respingerea recursurilor ca nefondate was last modified: ianuarie 5th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.