Obligațiile entităților raportoare prevăzute în Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului

30 aug. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1.721

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

3.5. Obligația de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei (art. 10-17)

București: Conferința GDPR în relațiile de muncă

A. Reguli comune

Potrivit art. 10 alin. (1)-(6) din lege, instituțiile de credit și cele financiare:

– au interdicție de a furniza conturi sau carnete de economii anonime, pentru care identitatea titularului sau a beneficiarului real nu este cunoscută și evidențiată în mod corespunzător.

– sunt obligate să aplice cât mai curând posibil măsurile de cunoaștere a clientelei tuturor titularilor și beneficiarilor conturilor și carnetelor de economii anonime existente;

– au obligația de a nu permite utilizarea în orice fel a conturilor și a carnetelor de economii anonime existente decât după aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei prevăzute la art. 13, 16 sau, după caz, art. 17;

– nu pot stabili sau continua relații de corespondent cu o bancă fictivă;

– au obligația luării de măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că nu intră în relații de corespondent sau nu continuă astfel de relații cu o instituție de credit sau o instituție financiară despre care se știe că permite unei bănci fictive să îi utilizeze conturile.

– au obligația aplicării unor proceduri de cunoaștere a clientelei și de păstrare a evidențelor referitoare la aceasta cel puțin echivalente cu cele prevăzute în prezenta lege în toate sucursalele și filialele acestora situate în state terțe;

– în cazul în care entitățile raportoare au sucursale sau filiale deținute în proporție majoritară situate în țări terțe în care cerințele minime privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului sunt mai puțin stricte decât cele prevăzute în prezenta lege, sucursalele și filialele deținute în proporție majoritară situate în țara terță respectivă pun în aplicare prevederile prezentei legi, inclusiv pe cele privind protecția datelor, în măsura în care dreptul țării terțe permite acest lucru.

Art. 11 alin. (1) statuează obligația aplicării unor măsuri standard de cunoaștere a clientelei, care să permită: identificarea clientului și verificarea identității acestuia; identificarea beneficiarului real și adoptarea unor măsuri rezonabile pentru verificarea identității acestuia; evaluarea privind scopul și natura relației de afaceri și, dacă este necesar, obținerea de informații suplimentare despre acestea; realizarea monitorizării continue a relației de afaceri.

Potrivit art. 11 alin. (2), măsurile standard de cunoaștere a clientelei nu sunt obligatorii pentru clienții în privința cărora riscul de spălare de bani și de finanțare a terorismului este redus. În acest caz, entitățile raportoare pot aplica procedura simplificată.

Entitățile raportoare trebuie să dispună de sisteme adecvate de gestionare a riscurilor, inclusiv de proceduri bazate pe evaluarea riscurilor, pentru a stabili dacă un client sau beneficiarul real al unui client este o persoană expusă public. Sistemul adecvat de gestionare a riscurilor trebuie să cuprindă proceduri privind evaluarea riscurilor, proceduri de cunoaștere a clientelei și orice alte norme interne prin care se asigură transpunerea în practică a Legii nr. 129/2019, cu luarea în considerare a specificului activității entității raportoare și a particularităților persoanelor cu care aceasta interacționează în derularea activității.

Conform art. 11 alin. (4), în aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), entitățile raportoare verifică, de asemenea, dacă o persoană care pretinde că acționează în numele clientului este autorizată în acest sens, caz în care identifică și verifică identitatea persoanei respective. Este vorba despre identificarea clientului sau a beneficiarului real.

Când Legea nr. 129/2019 și reglementările sau instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4) cuprind mențiuni referitoare la aplicarea unei anumite categorii de măsuri de cunoaștere a clientelei, entitatea raportoare este obligată să aplice cel puțin respectiva categorie, însă aceasta poate decide, în baza evaluării proprii a riscului, să aplice o categorie de măsuri mai stricte decât cele obligatorii.

La evaluarea riscului de spălare a banilor și finanțare a terorismului, entitățile raportoare sunt obligate să ia în considerare cel puțin următoarele: scopul inițierii unei relații sau efectuării unei tranzacții ocazionale (scopul poate fi unul clar licit sau unul care ridică semne de întrebare); nivelul activelor care urmează a fi tranzacționate de un client sau dimensiunea tranzițiilor deja efectuate (poate fi vorba despre o tranzacție care nu se integrează în tiparul activității clientului ori, dimpotrivă, despre o tranzacție care poate fi încadrată în activitatea obișnuită a acestuia); regularitatea sau durata relației de afaceri (aici putem discuta despre relații de lungă durată care s-au derulat fără probleme ori despre relații ocazionale sau cu probleme); reglementările și instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4).

Entitățile raportoare au responsabilitatea de a demonstra autorităților cu atribuții de supraveghere și control sau organismelor de autoreglementare că măsurile de cunoaștere a clientelei aplicate sunt corespunzătoare din punctul de vedere al riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului care au fost identificate. Această obligație este una care trebuie interpretată restrictiv, în sensul că dacă o entitate raportoare a implementat toate măsurile legale ce-i sunt aplicabile, cu luarea în considerare a tuturor obligațiilor ce decurg din lege. În caz contrar, s-ar putea ajunge la abuzuri, întrucât măsurile transpuse în practică de către entitatea raportoare ar putea fi considerate insuficiente de către autoritățile cu atribuții de supraveghere și control sau organismele de autoreglementare.

Art. 11 alin. (8) statuează că entitățile raportoare au obligația verificării identității clientului și a beneficiarului real înainte de stabilirea unei relații de afaceri sau de desfășurarea tranzacției ocazionale.

În art. 11 alin. (9) este stabilită și soluția legală, în ipotezele în care măsurile de cunoaștere a clientelei nu pot fi aplicate. Potrivit noii legi, atunci când entitatea raportoare nu este în măsură să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei, aceasta nu trebuie să deschidă contul, să inițieze ori să continue relația de afaceri sau să efectueze tranzacția ocazională și trebuie să întocmească un raport de tranzacție suspectă în legătură cu clientul respectiv, ori de câte ori există motive de suspiciune, care va fi transmis Oficiului.

Dispozițiile art. 12 statuează o regulă firească, având în vedere că unele dintre autoritățile competente, din punct de vedere sectorial, pot emite instrucțiuni specifice sectorului în care au atribuții menționate de lege în acest sens.

 

B. Măsuri standard de cunoaștere a clientelei

Art. 13 alin. (1) stabilește cazurile și condițiile comune în care entitățile raportoare sunt obligate să aplice măsurile standard de cunoaștere a clientelei.

Potrivit art. 13 alin. (2), furnizorii de jocuri de noroc au obligația de a aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei în momentul colectării câștigurilor, la cumpărarea sau schimbarea de jetoane atunci când se efectuează tranzacții a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 euro, printr-o singură operațiune.

Dacă entitatea raportoare nu cunoaște în momentul acceptării tranzacției suma, aceasta va aplica măsurile standard de cunoaștere a clientelei atunci când este informată despre valoarea tranzacției și când a stabilit că a fost atinsă limita minimă aplicabilă.

Conform art. 13 alin. (4), în cazul asigurărilor de viață sau al altor tipuri de asigurări care includ o componentă investițională, instituțiile de credit și instituțiile financiare aplică, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei impuse în ceea ce privește clientul și beneficiarul real, următoarele măsuri de cunoaștere, de îndată ce beneficiarii acestor tipuri de asigurări sunt identificați sau desemnați:

a) în cazul beneficiarilor identificați după nume, instituția de credit sau instituția financiară va aplica măsurile de cunoaștere a clientelei în raport cu aceștia;

b) în cazul beneficiarilor desemnați după caracteristici sau categorie ori prin alte mijloace, instituția de credit sau instituția financiară va solicita obținerea unor informații suficiente privind beneficiarii respectivi, astfel încât să se asigure că, la momentul plății, va fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului acestor tipuri de asigurări. Aceste măsuri se adoptă cel mai târziu la momentul plății sau la momentul atribuirii, totale sau parțiale, a poliței.

Potrivit art. 13 alin. (6), în caz de atribuire, totală sau parțială, a unei asigurări de viață sau a unui alt tip de asigurare legată de investiții către un terț, instituțiile de credit și instituțiile financiare care au cunoștință de atribuirea respectivă identifică beneficiarul real la momentul atribuirii către persoana fizică sau juridică sau către construcția juridică care primește, pentru beneficiul propriu, valoarea poliței cedate.

Conform art. 13 alin. (7), în cazul beneficiarilor de fiducii sau de construcții juridice similare care sunt desemnați în funcție de caracteristici particulare sau de categorie, entitățile raportoare sunt obligate să obțină informații suficiente cu privire la beneficiar, astfel încât să se asigure că vor fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului la momentul plății sau al exercitării de către beneficiar a drepturilor sale dobândite.

În art. 13 alin. (8) este prevăzută o derogare de la obligația aplicării măsurilor standard de cunoaștere a clientelei, dacă este vorba de monedă electronică, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare de atenuare a riscurilor:

– instrumentul de plată nu este reîncărcabil sau are o limită maximă de 150 euro pentru tranzacțiile de plăți lunare, care poate fi utilizată numai în statul membru respectiv;

– suma maximă depozitată electronic nu depășește 150 euro;

– instrumentul de plată este utilizat exclusiv pentru a achiziționa bunuri sau servicii;

– instrumentul de plată nu poate fi finanțat cu monedă electronică anonimă;

– emitentul efectuează o monitorizare suficientă a tranzacțiilor sau a relației de afaceri pentru a permite depistarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte.

Derogarea de mai sus nu este, însă, valabilă în cazul răscumpărării în numerar sau al retragerii în numerar a valorii monetare a monedei electronice în cazul în care suma răscumpărată depășește 150 euro.

Art. 14 din lege instituie obligația aplicării măsurilor de cunoaștere a clientelei tuturor clienților noi, dar impune, totodată, obligația actualizării acestora în ceea ce-i privește pe clienții existenți, în funcție de risc, inclusiv atunci când circumstanțele relevante privind clientul se schimbă.

În fine, art. 15 stabilește condițiile în care se face identificarea clienților și a beneficiarilor reali. În plus față de reglementarea veche, art. 15 din noua lege include, printre datele avute în vedere la identificarea clienților sau beneficiarilor reali, informațiile prevăzute în reglementările sectoriale aplicabile, iar în cazul persoanelor străine este necesară solicitarea unei traduceri în limba română a documentelor.

 

C. Măsuri simplificate de cunoaștere a clientelei

Potrivit art. 16 din lege, măsurile simplificate de cunoaștere a clientelei pot fi aplicate exclusiv pentru clienții încadrați la un grad de risc redus, evaluați în funcție de criteriile legale, stabilite în art. 16 alin. (1)-(4). Aplicarea măsurilor simplificate de cunoaștere a clientelei trebuie să fie, așadar, precedată de evaluarea riscului. De asemenea, în toate cazurile, este necesară monitorizarea adecvată, documentată și formalizată a tranzacțiilor și relațiilor de afaceri pentru a permite depistarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte.

 

D. Măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei

Obligația entităților raportoare de a aplica, în plus față de măsurile standard de cunoaștere a clientelei, măsurile suplimentare de cunoaștere a clientelei subzistă în toate situațiile care, prin natura lor, acestea pot prezenta un risc sporit de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, în condițiile menționate în art. 17 din lege.

 

3.6. Obligații decurgând din utilizarea unor terțe părți (art. 18)

Potrivit art. 18 alin. (1), în sensul Secțiunii 4, prin terțe părți se înțeleg entitățile situate într-un stat membru sau într-o altă țară care:

– aplică măsuri de cunoaștere a clientelei și cerințe de păstrare a documentelor care sunt similare cu cele prevăzute în prezenta lege; și

– sunt supravegheate referitor la aplicarea acestora într-un mod similar cu cel prevăzut în prezenta lege.

Potrivit art. 18 alin. (2), execuția prin terțe părți nu este permisă dacă acestea sunt situate în state terțe cu grad înalt de risc.

În categoria statelor terțe nu intră statele membre ale UE. Autoritățile și organismele prevăzute de lege pot stabili prin reglementări sectoriale și alte entități care nu pot fi utilizate ca terți. Forma documentelor poate fi diferită față de cea folosită pe plan intern, dar responsabilitatea este a persoanelor care utilizează informații rezultate din aceste documente. Dacă entitatea raportoare face parte dintr-un grup de entități și sunt îndeplinite condițiile art. 18 alin. (7) din lege, autoritățile și organismele menționate în art. 26 alin. (1) pot considera că entitatea respectă cerințele referitoare la cunoașterea clientelei. În fine, măsurile de cunoaștere a clientelei pot fi aplicate prin intermediul unor entități către care acestea au fost externalizate.

 

3.7. Obligația de a ține evidența documentată a măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali (art. 19)

Art. 19 alin. (1), instituie, în sarcina persoanelor juridice de drept privat și a fiduciilor înregistrate pe teritoriul României, obligația obținerii și deținerii de informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv cu privire la modalitatea prin care se concretizează această calitate, și să le pună la dispoziția organelor de control și a autorităților de supraveghere, la solicitarea acestora.

Potrivit art. 19 alin. (2), persoanele juridice și fiduciile sunt obligate să dezvăluie statutul pe care îl au și furnizează în timp util entităților raportoare informațiile prevăzute la alin. (1) și art. 4 alin. (2) atunci când, în calitatea lor de fiduciari, aceștia stabilesc o relație de afaceri sau efectuează o tranzacție ocazională cu o valoare care depășește pragurile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (2). Este vorba despre pragul de 15.000 euro, stabilit în cazul tranzacțiilor ocazionale, și de cel de 2.000 euro, valabil în ipoteza cumpărării sau schimbării de jetoane.

Conform art. 19 alin. (3), persoanele juridice și fiduciarii înregistrați pe teritoriul României au obligația de a furniza entităților raportoare, în timp util, pe lângă informațiile privind proprietarul lor de drept, informații privind beneficiarul real, atunci când entitățile raportoare aplică măsurile de cunoaștere a clientelei.

Legea prevede că entitățile raportoare țin evidența documentată a măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali în conformitate cu prevederile legii. Potrivit art. 19 alin. (5), obligațiile persoanelor juridice de drept privat și ale fiduciilor înregistrate pe teritoriul României de a obține și a deține informații adecvate sunt înregistrate:

a) într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru persoanele juridice care au obligația de înmatriculare în registrul comerțului, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

b) într-un registru central organizat la nivelul Ministerului Justiției pentru asociații și fundații;

c) într-un registru central organizat la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în cazul fiduciilor.

Conform art. 19 alin. (8), accesul la registrele prevăzute la alin. (5) este asigurat, în conformitate cu normele privind protecția datelor cu caracter personal, cu titlu gratuit:

a) autorităților care au competențe de supraveghere și control, organelor judiciare, în condițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și Oficiului, în timp util, fără nicio restricție și fără a alerta persoana în cauză;

b) entităților raportoare atunci când aplică măsurile de cunoaștere a clientelei;

c) oricăror persoane sau organizații care pot demonstra un interes legitim.

Persoanele sau organizațiile prevăzute la alin. (8) lit. c) au acces la numele, luna și anul nașterii, cetățenia și țara de reședință ale beneficiarului real, precum și la informațiile privind modalitatea în care se concretizează această calitate.

În vederea îndeplinirii obligației de identificare a beneficiarului real, entitățile raportoare se vor baza pe registrul central prevăzut la alin. (5).

În cazul beneficiarilor de fiducii sau de construcții juridice similare care sunt desemnați în funcție de caracteristici particulare sau de categorie, entitățile raportoare au obligația să obțină informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiar, astfel încât să se asigure că vor fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului la momentul plății sau al exercitării de către beneficiar a drepturilor sale dobândite.

În fine, art. 19 alin. (13), precizează că măsurile prevăzute în prezentul articol se aplică tuturor tipurilor de construcții juridice cu o structură sau funcții similare fiduciilor.

 

3.8. Obligația păstrării documentelor care atestă aplicarea procedurilor de cunoaștere a clientelei (art. 21)

La fel ca legea veche, Legea nr. 129/2019 instituie în sarcina entităților raportoare obligația păstrării documentelor care fac dovada aplicării măsurilor de cunoaștere a clientelei, într-o formă admisă în procedurile judiciare, pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea relației sau de la data efectuării tranzacției ocazionale.

Entitățile raportoare au, totodată, obligația păstrării documentelor justificative și a evidențelor tranzacțiilor, constând în fișe de cont sau corespondență comercială, necesare pentru identificarea tranzacțiilor, inclusiv rezultatele oricărei analize efectuate în legătură cu clientul, de exemplu solicitările pentru a stabili istoricul și scopul tranzacțiilor complexe, neobișnuit de mari. Aceste documente pot fi originale sau copii admise în procedurile judiciare și trebuie păstrate pentru o perioadă de 5 ani de la data încetării relației de afaceri cu clientul ori de la data efectuării tranzacției ocazionale.

Art. 21 alin. (3) statuează că, atunci când se impune extinderea perioadei de păstrare a documentelor, în scopul de a preveni, depista sau investiga activitățile de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, entitățile raportoare sunt obligate să prelungească termenele prevăzute la alin. (1) și (2) cu perioada indicată de autoritățile competente, fără ca această prelungire să poată depăși 5 ani.

Legea instituie în sarcina entităților raportoare obligația ștergerii datelor cu caracter personal, la expirarea perioadei de păstrare, cu excepția situațiilor în care alte dispoziții legale impun păstrarea acestor date.

 

3.9. Obligația desemnării persoanelor cu responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019 (art. 23)

Potrivit art. 23 alin. (1), entitățile raportoare au obligația de a desemna una sau mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea prezentei legi, cu precizarea naturii și limitelor responsabilităților încredințate, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului, exclusiv în format electronic, prin canalele puse la dispoziție de către acesta.

În cazul instituțiilor de credit și a celor financiare, legea cuprinde dispoziții speciale. Astfel, conform art. 23 alin. (1), instituțiile de credit și instituțiile financiare au obligația de a desemna un ofițer de conformitate la nivelul conducerii, care coordonează implementarea politicilor și procedurilor interne pentru aplicarea Legii nr. 129/2019. În cazul rețelelor cooperatiste, în semnificația prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ofițerul de conformitate poate fi desemnat la nivelul casei centrale pentru coordonarea implementării politicilor și procedurilor la nivelul întregii rețele.

Persoanele desemnate conform prevederilor alin. (1) și (2) au acces direct și în timp util la datele și informațiile relevante, deținute de entitățile raportoare, necesare îndeplinirii obligațiilor prevăzute de prezenta lege.

Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile persoanelor fizice ce au calitatea de entitate raportoare, precum și entităților raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. i).

Având în vedere natura responsabilităților încredințate persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2), autoritățile de supraveghere și control și entitățile raportoare au obligația de a crea mecanisme de protejare a acestora, inclusiv prin acordarea dreptului de a se adresa în nume propriu pentru a semnala autorităților statului încălcări de orice natură ale prezentei legi în cadrul entității raportoare, caz în care identitatea acestor persoane va fi protejată corespunzător.

Mecanismele prevăzute la alin. (5) includ, după caz, cel puțin:

a) proceduri specifice pentru primirea rapoartelor privind încălcările de orice natură ale prezentei legi și luarea de măsuri ulterioare;

b) o protecție corespunzătoare a angajaților sau a persoanelor aflate într-o poziție similară în cadrul entităților raportoare, care raportează încălcări de orice natură ale prezentei legi, comise în cadrul acestora;

c) protecția adecvată a persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2);

d) protecția datelor cu caracter personal ale persoanei care raportează încălcarea de orice natură a prezentei legi, precum și ale persoanei fizice suspectate că este responsabilă de încălcare, în conformitate cu principiile stabilite în Regulamentul (UE) 2016/679;

e) norme clare care să asigure faptul că este garantată confidențialitatea în toate cazurile în ceea ce privește identitatea persoanei care raportează încălcările de orice natură ale prezentei legi, comise în cadrul entității raportoare, cu excepția cazului în care divulgarea este impusă de alte prevederi legale.

 

3.10. Obligația privind pachetul de politici și norme interne, mecanisme de control intern și proceduri de administrare a riscurilor (art. 24)

Potrivit art. 24 alin. (1) din lege, entitățile raportoare stabilesc politici și norme interne, mecanisme de control intern și proceduri de administrare a riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului. Această obligație a entităților raportoare trebuie va avea configurația concretă corespunzător naturii și volumului activității desfășurate de entități și având în vedere reglementările, cerințele prudențiale și instrucțiunile sectoriale emise de autoritățile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4).

Obligația privind pachetul de politici și norme interne, mecanisme de control intern și proceduri de administrare a riscurilor include cel puțin următoarele elemente:

– măsuri aplicabile în materie de cunoaștere a clientelei;

– măsuri aplicabile în materie de raportare, păstrare a evidențelor și a tuturor documentelor conform cerințelor din prezenta lege și de furnizare promptă a datelor la solicitarea autorităților competente;

– măsuri aplicabile în materie de control intern, evaluare și gestionare a riscurilor, managementul de conformitate și comunicare;

– măsuri aplicabile în materie de protecție a personalului propriu implicat în procesul de aplicare a acestor politici, împotriva oricăror amenințări ori acțiuni ostile sau discriminatorii;

– instruirea și evaluarea periodică a angajaților;

– în funcție de dimensiunea și natura activității, entitățile raportoare au obligația de a asigura o funcție de audit independent în scopul testării politicilor, normelor interne, mecanismelor și procedurilor de administrare a riscurilor.

 

3.11. Obligația identificării și evaluării riscurilor (art. 25)

Art. 25 alin. (1) din lege instituie, în sarcina entităților raportoare, obligația de a identifica și evalua riscurile activității desfășurate referitoare la expunerea la spălarea banilor și la finanțarea terorismului, luând în considerare factorii de risc, inclusiv cei referitori la clienți, țări sau zone geografice, produse, servicii, tranzacții sau canale de distribuție.

Evaluările riscurilor activității desfășurate referitoare la expunerea la spălarea banilor și la finanțarea terorismului se vor efectua în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (2)-(4) din lege.

 

3.12. Obligația de a comunica Oficiului datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege (art. 26)

Art. 26 din lege instituie în sarcina entităților raportoare obligația de a comunica Oficiului datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege.

 

Obligațiile entităților raportoare prevăzute în Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului was last modified: septembrie 4th, 2019 by Mihai Adrian Hotca
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Mihai Adrian Hotca

Mihai Adrian Hotca

Este doctor în drept din 2007 cu specializarea în Științele penale, profesor universitar și membru al Baroului București.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter