Obligaţiile de mediu în faliment

11 dec. 2018
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 410

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

3.3. Legea nr. 85/2014[32]: obligațiile de mediu nu intră în procedura colectivă

Contenciosul administrativ roman Rarincescu

În toate cele câteva zeci de lucrări autohtone ce tratează dreptul mediului[33], coliziunea cu procedura insolvenței pare să fie un subiect ocolit. Un singur autor de dreptul mediului a dedicat 9 pagini fugare încăierării[34], în timp ce niciuna nu a fost scrisă în dreptul insolvenței. Situația pare explicabilă, dat fiind că cele două materii nu par a avea filon comun.

Procedura colectivă nu reunește sub același standard toate obligațiile falitei, ci doar pe cele care se traduc într‑o datorie monetară[35]. Obligațiile de mediu sunt obligații de a face altele decât a plăti o sumă de bani, astfel că ele nu se înscriu la masa credală, fiindcă legea n‑a fost concepută cu o arhitectură globală, ci de nișă. Particularitatea ridică probleme serioase în practică: obligațiile de mediu nu sunt cuprinse în pasivul debitoarei notat pe tabel, deși de nenumărate ori valoarea lucrărilor de ecologizare ce se impun a fi realizate depășește cu mult valoarea pasivului monetar înscris în tabelul de creanțe. Spre exemplu, o debitoare nu poate intra în insolvență datorită obligațiilor de mediu nerealizate, deși acestea pot însuma milioane de lei (evaluarea lucrărilor de ecologizare), iar în contrapartidă, o debitoare se poate reorganiza cu succes și ieși din insolvență cu obligații de mediu superioare între­gului pasiv acoperit.

Legea nr. 85/2014 face abstracție cu totul de obligațiile de mediu, nerostind niciun cuvânt despre acestea. Nici înainte, când debitorul se gândește să‑și ceară deschiderea procedurii, printre sume­denia de acte pe care e obligat să le atașeze acțiunii introductive, nu se găsește vreun formular de tipul „bifați dacă dețineți obligații de mediu nerealizate”. Nici după deschiderea pro­cedurii, când poate trece mult timp până când administratorul judiciar/lichidatorul își poate pune mâinile în cap[36], siderat, de apariția peste noapte a unui întreg pasiv de obligații propter rem, neevaluat în bani. Pasiv care nu doar există, ci trebuie acoperit cu prioritate, deși nici măcar nu poate fi înscris în tabel.

Cazul fericit reglementat de O.U.G. nr. 68/2007, când Agenția a realizat lucrările de mediu pe chel­tuiala proprie, astfel încât a dobândit o creanță monetară față de debitoare, este doar o proiecție fantezistă. Fără bani, fără vise. Chiar acceptând ire­a­lul, ar fi necesare mari artificii de interpretare, astfel încât creanța să fie achitată cu prioritate pe actuala reglementare. Garantații, salariații, bugetarii, chiar creanțele chirografare născute din continuarea activității vor avea prioritate[37]. Dacă ecologizarea ar fi realizată înainte de deschi­derea procedurii și Agenția nu instituie o ipotecă de rang I, fiindcă nu există bunuri libere de sarcini, creanța își va întări postura de faimoasă chirografară[38]. Dacă ecologizarea se reali­zează după deschiderea procedurii, ar fi necesară o inter­pretare extensivă a dispozițiilor cu privire la finanțarea cu­rentă a debitoarei[39], pentru a prioritiza creanța.

Pe de altă parte, dacă lucrarea se dorește a fi făcută de debi­toare, operațiunea ar fi încadrată la activități extraordinare, pentru care este necesar acordul creditorilor. Înde­plinirea unei obligații legale este condiționată de exprimarea unei opțiuni. Creditorii sunt chemați să‑și exprime consim­țământul ca propriul procent de îndestulare a creanței să le fie diminuat. Sunteți de acord să plătim pe altcineva înaintea voastră, deși, conform Legii nr. 85/2014, voi aveți prioritate? Unanimitatea s‑ar putea să răstoarne socoteala de acasă.

Menghina formată din imperativul O.U.G. nr. 195/2005 de îndeplinire cu întâietate a obligațiilor de mediu și lipsa pre­vederilor exprese în Legea nr. 85/2014 care să regleze o super­prioritate îl fixează pe lichidator într‑un paradox: legea interzice plata, dar sancționează neplata. Până la demonstrarea bunei‑credințe și expunerea conflictului de legi, situl conta­minat nu se urnește din loc. Dezbaterea este înflăcărată: polua­torul plătește, dar lichidatorul nu e poluatorul, în timp ce adevăratul poluator nu poate fi tras la răspundere de lichidator prin pârghiile legii insolvenței. Agenția ar trebui să aleagă calea anevoioasă, dar n‑o face: identificarea persoanelor fizice care au creat prejudiciul de mediu înainte de deschiderea fali­mentului și angajarea răspunderii. În tot acest timp, pro­blemele de mediu rămân. Acestea reprezintă fondul, un spec­tator care asistă la zgomotul încăierării legislațiilor. Calea de ieșire? Lichidatorul este pus cu spatele la zid: creditorii nu vor accepta să dea și așa puținii bani cuveniți pentru plata unor obligații de mediu de care ei nu sunt responsabili și generate chiar de debitoarea (organele de conducere) care le‑a cauzat o pagubă.

Avansarea banilor de la centru prin accesarea fondului comun de lichidare al practicienilor[40] este o soluție recent introdusă (2017), dar insuficientă. Astfel, la art. 117 alin. (2) din Statutul practicienilor se arată: „cheltuielile de procedură admise la plata din fondul de lichidare pot fi cele necesare îndeplinirii obligațiilor de mediu urgente stabilite de autori­tatea competentă în conformitate cu O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu mo­dificările și completările ulterioare (cum ar fi lichidarea sto­curilor de materiale radioactive, condensatorii cu PCB, substan­țele chimice periculoase etc., pentru care nu poate fi asigu­rată păstrarea în condițiile legii), precum și cheltuieli legate de elaborarea documentației tehnice/studii de fezabilitate/rapoarte de mediu/proiecte necesare identificării soluțiilor fezabile pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu și a costurilor aferente acestor soluții. Se va evidenția costul obligațiilor de mediu aferente închiderii depozitelor necon­forme”. Problema este că UNPIR avansează banii doar dacă lichidatorul își asumă personal că‑i va returna cu prioritate la valorificarea bunului[41], însă mecanismul nu acoperă și majo­ritatea situațiilor când cuantumul obligațiilor de mediu nere­a­lizate este superior valorii de piață a bunului. Astfel, nu este de mirare că niciun lichidator nu se înghesuie să‑și iscălească benevol titlul de garant al debitoarei pentru restanțele de ecologizare.

Descâlcirea dilemei prin implicarea asociaților sau acțio­narilor falitei poate să atragă asemenea unei fete morgana, dar nodul legislativ tot și‑ar spune ultimul cuvânt. Dacă aceștia sunt răspunzători de neexecutarea obligațiilor de mediu, atunci firesc ar fi să răspundă, însă acțiunea pusă la dispoziția lichidatorului privind antrenarea răspunderii îi permite acestuia să ceară socoteală doar pentru obligațiile neachitate înscrise în tabelul creditorilor[42]. Însă obligațiile de mediu nu figurează aici. Mai apoi, abandonarea bunului cu probleme în mâinile asociaților nu este în sine o soluție pentru obligațiile de mediu și, chiar dacă ar fi, închiderea forțată a procedurii de insolvență pentru motivul insuficienței banilor pentru acope­rirea cheltuielilor de procedură[43] nu ar determina transferul proprietății către aceștia. În drept, mutarea dreptului real în patri­moniul asociaților ar putea să opereze doar dacă proce­dura se închide ca urmare a achitării tuturor creanțelor credito­rilor înscriși la masa credală și desigur a cheltuielilor generate de lichidare[44]. Regula nu reprezintă decât o aplicare a principiului înscris în Legea nr. 31/1990[45]: „Lichidatorii nu pot plăti asociaților nici o sumă în contul părților ce li s‑ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății”.

Paleta de opțiuni este drastic îngustată la una singură: iden­tificarea unui investitor dornic să achiziționeze bunul. În fond, acesta este însuși scopul lichidării: valorificarea averii. Activul va fi achiziționat contra unui preț diminuat, chiar modic, care reflectă costurile necesare de ecologizare. Iar cumpărătorul își va asuma îndeplinirea obligațiilor restante. Dar odată închisă procedura, debitoarea vânzătoare este radiată, iar lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri cu privire la procedură și bunurile debitorului. Contractul de vânzare nu mai poate fi rezoluționat pentru neîndeplinirea obligațiilor de mediu de către cumpărător. Problema obliga­țiilor de mediu nu a fost soluționată prin intermediul procedurii de insolvență, ci doar a fost perpetuată.

4. Epilog

Când scriu aceste rânduri[46], toc­mai se anunță că banchiza polară a ajuns la o întindere minimă istorică[47], iar în România, la sfârșit de martie 2018, avem viscol și furtuni de ză­padă[48]. Temperaturile de ‑20˚C de azi vor fi repede uitate săptămâna vii­toare, când vor fi +20˚C. Obligațiile de mediu sunt în faliment cât timp sunt ignorate.

Analiza tratamentului lor în pro­cedura de faliment nu este decât o meta­foră. Viața noastră e într‑o pro­cedură de insol­vență, declanșată de neachitarea obligațiilor de mediu. Sigur că problematica tratamentului acestora în Legea nr. 85/2014 ridică numeroase dureri de cap în practică, mai ales în etapa lichidării, dar chesti­unea reprezintă doar 0,01% din nenoro­cirea globală. O afacere se poate închide, dar viața noastră nu. Decât dramatic. Avem doar șansa reorganizării, care în esență înseamnă schimbare. Iar politica de mediu, la nivel statal, se schimbă doar prin modificarea culturii unui popor. Și poporul se schimbă pornind de la cărămizile sale: noi. Iar noi nu ne putem schimba dacă nu știm că există o problemă fundamen­tală îndelung ignorată.

Pot doar să sper că am contribuit cu o fărâmă de lumină la inventarierea pasivului. Și că împreună putem finanța un plan de reorganizare a obligațiilor de mediu, rescriind doctrina și arătând că pentru prima dată în istorie putem acorda a doua șansă chiar și celor ce se găsesc azi în faliment.


[32] Nici reglementările anterioare, respectiv Legea nr. 85/2006 și Legea nr. 64/1995, nu tratau subiectul.

[33] G.G. Mihuț, Dreptul mediului, Ed. Pro Universitaria, București, 2010; D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ediția a 4‑a, Ed. Universul Juridic, București, 2010; C. Marin, Dreptul mediului – Arii naturale protejate, Ed. MondoRo, București, 2005; V. Negruț, Dreptul mediului, Ed. Universitară Danubius, Galați, 2016; E. Popescu, Dreptul mediului, Ed. Mapamond, Târgu‑Jiu, 2003; M. Uliescu, Dreptul mediului încon­jurător, Ed. Fundației „România de Mâine”, București, 1998; O. Popovici, Dreptul mediului înconjurător, Ed. Lux Libris, Brașov, 1997; G.C. Popescu, Dreptul mediului și politici de mediu, Ed. Semne, București, 2012; A.M. Trușcă, Dreptul mediului: caiet de seminar, ediția a 3‑a, Ed. Pro Universitaria, București, 2010; S.‑M. Teodoroiu, Dreptul mediului și dezvoltării durabile: curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2009; Gh. I. Ioniță, Protecția mediului, ediția a 2‑a, Ed. Universul Juridic, București, 2007; A.M. Trușcă, Particularitățile răspunderii juridice în dreptul mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2012; H. Dorobanțu, Dreptul mediului, Ed. Proxima, București, 2004; I.C. Chebelu, Dreptul mediului: caiet de seminarii, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2008; M. Pătrăuș, Dreptul mediului, Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2007; Gh. Durac, Dreptul mediului (suport de curs), Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2005; R. Oprea, Dreptul mediului înconjurător, Ed. Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2006; M. Staicu, Dreptul mediului înconjurător, Ed. Fundației „România de Mâine”, București, 2004; A. Burcu, Dreptul mediului și managementul dezvoltării durabile, Ed. Argonaut, Cluj‑Napoca, 2003; I.M. Anghel, D. Rotaru, Dreptul mediului încon­jurător, Ed. Europolis, Constanța, 2004; E. Lupan, Dreptul mediului, Ed. Argonaut, Cluj‑Napoca, 1998; C. Florian, Dreptul mediului înconjurător, volumul I: dreptul internațional al mediului, Ed. Era, București, 2000; Gh. Bunea, Dreptul mediului, Ed. Risoprint, Cluj‑Napoca, 2012; A. Cornescu, Dreptul mediului, Ed. Academică Brâncuși, Târgu‑Jiu, 2007; L. Dogaru, Dreptul mediului – curs universitar, Ed. Universității „Petru Maior”, Târgu Mureș, 2008; A. Duțu, Patrimoniul în dreptul civil și în dreptul mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2013; Gh. Diaconu, Dreptul mediului: ediție revizuită și adăugită, Ed. Universității din Pitești, Pitești, 2011; D.I. Ardelean, G. Leș, Știința mediului și dezvoltarea durabilă (cu elemente de management ecologic și de dreptul mediului), Ed. Daya, Satu Mare, 2006; A. Cobzaru, Dreptul mediului, ediția a 2‑a, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2007; V.‑S. Bădescu, Dreptul mediului. Sisteme de management de mediu, Ed. C.H. Beck, București, 2011; A. Rășcanu, I. Nicolau, I.M. Anghel, Elemente de dreptul mediului, Ed. Punct Ochit, Constanța, 2010; C. Ene, Dreptul mediului: noțiuni, Ed. C.H. Beck, București, 2011; I. Trofimov, Răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului, autoreferat al tezei de doctorat, Chișinău, 2006; I.A. Dușcă, Dreptul mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2014; L.‑E. Pîrvu, Dreptul mediului, Ed. Sitech, Craiova, 2014; A. Duțu, M. Duțu, Dreptul mediului, Ed. C.H. Beck, București, 2014; F. Brașoveanu, Dreptul mediului, Ed. Pro Universitaria, București, 2014; D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. Universitară, București, 2014; M. Bud, Dreptul mediului, Ed. Anastasis, Sibiu, 2010; I.V. Ivanoff, Dreptul mediului, Valahia University Press, Târgoviște, 2011; Ș. Țarcă, Dreptul mediului: curs universitar, ediția a 3‑a, Ed. Sitech, Craiova 2012; I. Ștefu, Dreptul mediului: caiet de seminar, ediția a 2‑a, Ed. Psihomedia, Sibiu, 2012; F. Făiniși, Dreptul mediului, Ed. Pro Universitaria, București, 2014; R. Ionescu, Dreptul mediului, Ed. Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova, 2012; R. Duminică, Intro­ducere în dreptul mediului, Ed. Universitară, București, 2015.

[34] A se vedea M. Duțu, Răspunderea în dreptul mediului, Ed. Academiei Române, București, 2015, pp. 200‑208.

[35] Pentru detalieri, a se vedea A.Ș. Clopotari, Momentul nașterii creanței, publicat pe juridice.ro, 19 iunie 2017.

[36] De obicei, la inventarul bunurilor, realizat în cele 60 de zile de la deschiderea procedurii.

[37] A se vedea art. 159 și art. 161 din Legea nr. 85/2014.

[38] Chiar dacă ar fi instituită o ipotecă de rang II, după aplicarea art. 103 din Legea 85/2014, creanța ar pierde categoria garantaților în tabel. Pentru detalieri, a se vedea A.Ș. Clopotari, Jurisprudență inedită CITR (18): creanța garantată de rang II e chirografară?, publicat pe juridice.ro, 3 februarie 2017.

[39] Art. 87 alin. (4) din Legea nr. 85/2014: „Finanțările acordate debito­rului în perioada de observație în vederea desfășurării activităților curente, cu aprobarea adunării creditorilor, beneficiază de prioritate la restituire, potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 2 sau, după caz, potrivit prevederilor art. 161 pct. 2. Aceste finanțări se vor garanta, în principal, prin afectarea unor bunuri sau drepturi care nu formează obiectul unor cauze de preferință, iar în subsidiar, dacă nu există astfel de bunuri sau drepturi disponibile, cu acordul creditorilor beneficiari ai respectivelor cauze de preferință. În ipoteza în care acordul acestor creditori nu va fi obținut, prioritatea la restituire a acestor creanțe, prevăzută de art. 159 alin. (1) pct. 2, va diminua regimul de îndestulare al creditorilor beneficiari ai cauzelor de preferință, proporțional, prin rapor­tare la întreaga valoare a bunurilor sau drepturilor care formează obiectul acestor cauze de preferință. În cazul inexistenței sau al insuficienței bunurilor care să fie grevate de cauze de preferință în favoarea credi­torilor ce acordă finanțare în perioada de observație în vederea desfă­șurării activităților curente, pentru partea negarantată a creanței, aceștia vor beneficia de prioritate potrivit prevederilor art. 161 pct. 2”.

[40] Art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014: „În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile urmând a fi făcute potrivit prevederilor O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat”.

[41] Art. 116 alin. (4) din Statutul practicienilor: în situația avansării unor sume din fondul de lichidare, în cazul în care în sentință/încheiere nu se prevede în mod expres că suma urmează a fi returnată, solicitantul, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), va da și o declarație pe propria răspundere prin care se obligă să restituie avansul, în termen de 10 zile lucrătoare de la valorificarea activului debitoarei.

[42] Condiția nu este expres prevăzută de Legea nr. 85/2014, însă ea se desprinde din cerința ca acțiunea să fie promovată doar pentru faptele care au cauzat starea de insolvență, or, starea de insolvență nu poate fi declanșată de obligații de a face neîndeplinite, ci doar de obligații de plată restante. A se vedea art. 169 alin. (1): „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul‑sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauza­litate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de condu­cere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului (…)”.

[43] Art. 174 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „În orice stadiu al pro­cedurii prevăzute de prezentul titlu, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul‑sindic va audia de urgență creditorii într‑o ședință, iar în cazul refuzului exprimat de aceștia de a avansa sumele necesare sau în cazul neprezentării acestora, deși s‑a îndeplinit procedura citării prin BPI, va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”.

[44] Art. 176 din Legea nr. 85/2014: „Dacă creanțele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul‑sindic va pronunța o sentință de închidere a procedurii falimentului și de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat: a) chiar înainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate în întregime, în cazul în care toți asociații persoanei juridice sau persoana fizică, după caz, solicită acest lucru în termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului judiciar făcută administratorului special, urmând ca bunurile să treacă în coproprietatea asociaților/acționarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social; b) în toate celelalte cazuri, procedura se închide numai după lichidarea completă a activului, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmând a fi depuse într‑un cont la dispoziția asociaților sau persoanei fizice, după caz; c) dacă după acoperirea tuturor creanțelor, închiderea procedurii și radierea debitorului din registrele în care acesta a fost înmatriculat, au fost identificate bunuri în patrimoniu care nu au fost cunoscute în timpul procedurii de insolvență, acestea vor intra de drept în patrimoniul asociaților”.

[45] Art. 256 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

[46] 24 martie 2017.

[47] https://www.digi24.ro/stiri/sci‑tech/natura‑si‑mediu/sfarsit‑de‑iarna-in‑zona‑arctica‑cu‑un‑nou‑minim‑al‑intinderii‑banchizei‑polare‑901151.

[48] https://observator.tv/eveniment/romania‑furtuna‑de‑zapada‑ger‑mar tie‑246113.html.

Obligațiile de mediu în faliment was last modified: decembrie 11th, 2018 by Adrian Ștefan Clopotari
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Adrian Ștefan Clopotari

Adrian Ștefan Clopotari

Este avocat în cadrul Baroului Cluj și membru UNPIR, filiala Cluj.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter