Obligaţiile de mediu în faliment

11 dec. 2018
Articol UJ Premium
Vizualizari: 4158
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

3.1. O.U.G. nr. 195/2005: obligația de constituire a garanțiilor există, dar nu funcționează

Cea mai importantă reglementare nu este atât de prie­tenoasă cum ne‑am aștepta. Stufărișul prevederilor umbrește accesabilitatea regulilor, fiind în măsură să descurajeze atât specialiștii, cât și laicii, cărora le este adresată în primul rând. Pe bună dreptate ne putem întreba cum ar putea cineva să descoasă ce are de făcut pentru a respecta legislația mediului, în condițiile în care este scufundat într‑o junglă de noțiuni sino­nimice, ca acordul de mediu, autorizația de mediu, auto­rizația integrată de mediu, raportul de mediu, raportul privind impactul asupra mediului, bilanțul de mediu, audit de mediu, raportul de amplasament, raportul de securitate, studiul de evaluare adecvată?

La altă activitate, alte acte. Nu există un act universal care este cerut de autorități indiferent de activitatea derulată de operator, nici un ghid care să facă prietenoasă legislația pentru antreprenorul obișnuit. Să spunem că mâine un corporatist îmbătat cu poveștile despre dacii liberi decide să pună capăt supliciului cauzat de tirania multinaționalei, prin deschiderea unei afaceri de exploatare a aurului ascuns în Munții Apuseni. După înaintarea eroică a demisiei, va constata că rezerva de bani atent drămuită pentru debutul antreprenorial va trebui cheltuită nu pe un hârleț, ci pe serviciile unui avocat care să‑i traducă legislația pe care statul prezumă că o cunoaște deja.

Ordonanța stabilește principiul de căpătâi al obligațiilor de mediu: poluatorul plătește[23]. Acesta nu reia doar clasica răspun­­dere delictuală, potrivit căreia cine contaminează me­diul este obligat să acopere prejudiciile cauzate. Potențialul poluator este obligat să ia toate măsurile și să garanteze în primul rând, că tehnica aleasă în desfășurarea activității nu va polua, iar în al doilea rând că dacă dezastrul se va produce, va fi în măsură să‑l remedieze.

Dezideratul sună bine, dar punerea în practică și‑a arătat limitele. Operatorul nu are o obligație de a constitui o garanție înainte de debutul oricărei activități, ci doar pentru cele mai periculoase. Depozitul de deșeuri[24] sau activitățile de minerit[25] sunt printre singurele. Operatorul trebuie să facă dovada consti­­tuirii unei garanții financiare înainte de debutul acti­vității, aceasta fiind sub forma unor bani depuși într‑un depo­zit bancar, scrisoare de garanție bancară sau poliță de asigu­rare. În timp ce putem doar să speculăm motivul pentru care sistemul actual de garantare a îndeplinirii obligațiilor de mediu nu funcționează (au un cuantum prea redus, nu sunt actualizate raportat la realitatea din teren, neîndeplinirea lor nu este sancționată eficient, societățile care administrează în prezent locațiile le‑au preluat la pachet cu obligațiile de mediu, instituțiile responsabile nu‑și fac treaba), procedurile de infringement[26] deschise de Comisia Europeană împotriva României sunt realități cât se poate de certe. În esență, Uniunea Europeană trage de mânecă România pentru neîndeplinirea obligațiilor de mediu asumate. Acțiunea ce are ca obiect încălcarea jurământului de către un stat membru poate părea o chestiune plicticoasă, dar ea nu face decât să constate că există surse de poluare pentru care, deși există opțiuni de remediere, acestea nu sunt accesate. Până la ecologizare, servim apa, aerul și mâncarea zilnică la un nivel calitativ direct proporțional cu tergiversarea ridicării acestor acțiuni anoste.

O.U.G. nr. 195/2005 anticipează problema dispariției su­biec­­tului de drept stăpân al terenului contaminat și arată că înde­plinirea obligațiilor de mediu este prioritară în cazul proce­durilor de: dizolvare urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activității[27]. Evident, chiar dacă persoana juridică dispare, terenul rămâne în același loc, cu aceleași probleme. Se încearcă descurajarea pasării cartofului fierbinte la alți subiecți de drept, prin transferul perfect legal a pro­prietății terenului. Totuși prevederea nu este corelată cu legislația insolvenței, care privește năucă regula priorității obligațiilor de mediu și, fără să știe ce să facă cu ea, încurajează pe lichi­dator să apeleze la singura soluție aflată pe masă: vânzarea bunului la pachet cu făgăduiala solemnă a cumpărătorului că va realiza obligațiile de mediu restante. Adică exact deznodă­mântul descurajat de O.U.G. nr. 195/2005 (continuarea la pct. 3.3).

3.2. O.U.G. nr. 68/2007: operatorul este obligat să repare, dar dacă nu o face, statul are doar opțiunea de a repara

Clădită pe principiul poluatorul plătește, O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului[28] transpune Directiva 2004/35/CE și reglementează proceduri pentru ipoteza exis­tenței unei amenințări iminente cu un prejudiciu asupra me­diului sau unui prejudiciu deja realizat.

Poluatorul plătește, însă doar dacă are bani și vrea. Prin­cipul nu este ranforsat cu un mecanism elvețian efectiv de garantare a îndeplinirii obligațiilor de prevenție sau reparație de către operator. Dezideratul este lăsat pe seama unei hotărâri de guvern viitoare[29]. Intenția este salutară, legiuitorul anti­cipând deja problemele generate de o societate în insolvență, făcând referire expres la acestea, însă fariseismul este degrabă descoperit când se constată că promisa reglementare din 2007 a fost întârziată doar cu 10 ani și timpul se adună.

Apertura este schimbată și focusul este mutat rapid de la partea de prevenție la partea de reparație. Ordonanța detaliază ce face statul și ce face operatorul în cazul apariției pericolului sau prejudiciului. Agenția de Mediu este actorul principal al statului, fiind învestită cu funcții executive. Este ajutată în demersuri de Garda de Mediu, care are rolul unui organ constatator[30].

În esență, operatorul confruntat cu o amenințare capabilă să genereze un prejudiciu de mediu sau cu un prejudiciu deja realizat are trei obligații principale: a) este dator a înștiința în câteva ore Agenția județeană și Garda de Mediu cu privire orice sursă de pericol pentru mediu; b) ia măsurile preventive necesare; și c) ia măsurile reparatorii. Neîndeplinirea obliga­țiilor de către operator este sancționată contravențional cu amenzi de până la 100.000 lei (jumătate în caz de plată în 48 h). Pedeapsa nu înlătură angajarea răspunderii delictuale.

Dacă operatorul nu se conformează obligațiilor, Agenția poate efectua măsurile preventive sau reparatorii pe cheltuiala proprie, urmând ca operatorul să fie obligat să le deconteze, inclusiv forțat prin mijlocirea unei ipoteci imobiliare[31]. Reți­nem că statul intervine doar subsidiar. Agenția nu are o obligație de a lua măsurile concrete de reparație, în cazul în care operatorul nu și le execută, neexistând un mecanism automat de readucere a mediului în starea sa inițială în caz de pericol.

Agenția nu are la dispoziție un fond special de bani, pe care‑i poate accesa în caz de nevoie. Costurile măsurilor preven­tive sau reparatorii se alocă punctual, prin hotărâre a Guvernului, dintr‑un fond de intervenție pentru finanțarea acțiu­nilor de strictă urgență. Astfel, Agenția nu este un înger salvator, care intervine oricum în caz de primejdie la adresa mediului, ci execută lucrările doar dacă i se plătește în avans nota de plată. Iar aceasta nu se achită preventiv, ci când faptul este deja consumat și este necesară o intervenție urgentă. Așadar, tocmai lipsa finanțării explică de ce există numeroase situri unde poluarea se agravează de la an la an și Agenția de Mediu privește neputincioasă.


[23] Art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2005.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

[24] Hotărârea nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor: „Art. 11. (1) Solicitantul unei autorizații de mediu pentru un depozit de deșeuri trebuie să facă dovada existenței unei garanții financiare, conform legisla­ției în vigoare, înainte de începerea operațiilor de eliminare, pentru a asigura că sunt îndeplinite obligațiile privind siguranța depozitului pentru respectarea cerințelor de protecție a mediului și a sănătății popu­lației, care decurg din autorizație. Această garanție va fi menținută pe toată perioada de operare, închidere și urmărire postînchidere a depo­zitului. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică depozitelor de deșeuri inerte.

Art. 12. (1) Operatorul depozitului este obligat să își constituie un fond pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului, denumit Fond pentru închiderea depozitului de deșeuri și urmărirea acestuia postînchidere. (2) Fondul prevăzut la alin. (1) se păstrează într‑un cont purtător de dobândă deschis la o bancă comercială, cu excepția cazului în care operatorul depozitului are calitatea de instituție publică și fondul se păstrează într‑un cont deschis la unitatea de trezorerie și contabilitate publică în a cărei rază acesta își are sediul fiscal. Dobânda obținută constituie sursă suplimentară de alimentare a fondului. (3) Fondul se constituie în limita sumei stabilite prin proiectul depozitului pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului și se realizează prin eșalonarea anuală a acestei sume, astfel: a) din cota‑parte din tarifele de depozitare percepute de operator din prima zi a intrării în funcțiune a depozitului unde se realizează depozitarea deșeurilor pentru terța per­soană; b) cota‑parte anuală din suma stabilită prin proiectul depozitului la depozitele unde operatorii realizează eliminarea propriilor deșeuri. (4) Cota‑parte din tarifele de depozitare care alimentează fondul se stabilește inițial prin proiect și se recalculează la cel mult 3 ani în vederea asigu­rării sumei stabilite la alin. (3). (5) Fondul se alimentează tri­mestrial, după finalizarea încasărilor contravalorii operațiunilor de depo­zitare pe perioada acelui trimestru, iar controlul depunerii sumelor previ­zionate se face anual pe toată perioada exploatării depozitului; aceste sume sunt previzionate. (6) Consumul fondului se face pe baza situațiilor de lucrări care se întocmesc o dată cu realizarea lucrărilor, la închiderea depozitului sau a unei părți a depozitului. Operatorul utilizează fondurile previ­zionate constituite în acest scop pe baza situațiilor de lucrări justifi­cative. (7) Fondul prevăzut la alin. (1) nu se include la masa credală în caz de lichidare judiciară, el urmând să fie folosit numai în scopul pentru care a fost constituit. (8) Controlul alimentării și utilizării fondului se realizează de către autoritățile competente ale administrației publice locale pentru finanțe publice, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. (9) Autoritățile administrației publice locale asigură transparența infor­mației privind costul depozitării deșeurilor și al implicațiilor reali­zării depozitului de deșeuri”.

[25] Ordinul nr. 2881/2013 pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind aplicarea și urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deșeurilor extractive și în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum și modul de operare cu garanția financiară pentru refacerea mediului afectat de activitățile miniere – art. 3 și art. 4 din Instrucțiuni: „Art. 3. Garanția financiară trebuie să înde­plinească următoarele condiții, cumulativ: a) valoarea totală a garanției financiare pentru refacerea mediului trebuie să reprezinte valoarea totală a devizului general al lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului și monitorizare postînchidere; b) valoarea garanției financiare pentru refacerea mediului constituite trebuie să acopere toate lucrările de refacere a mediului, ecologizare și monitorizare postînchidere în oricare fază de dezvoltare a proiectului minier, inclusiv după încetarea activității, în perioada de monitorizare postînchidere; c) devizul general al acestor lucrări va face parte integrantă din proiectul tehnic de refacere a mediului și va avea conținutul prevăzut în anexă; d) cuantumul inițial al garanției financiare pentru refacerea mediului constituite în baza proiectului tehnic de refacere a mediului variază pe durata de viață a proiectului minier, progresiv, ținând cont și de prevederile art. 8 alin. (5), pentru a fi con­form cu stadiul de dezvoltare al acestuia, așa cum reiese din programul lucrărilor de prospecțiune, programul lucrărilor de explorare, permisul de exploatare, studiul de fezabilitate și planul de dezvoltare a exploatării, astfel încât valoarea garanției financiare pentru refacerea mediului exis­tente la o dată de referință să asigure execuția integrală a lucrărilor de ecolo­gizare și reabilitare a mediului, precum și monitorizarea postîn­chidere, care ar trebui efectuate dacă proiectul minier ar înceta definitiv și total la un moment dat; e) garanția financiară se realizează ținând cont de elementele principale ale planului de gestionare a deșeurilor, elaborat conform art. 8 și 9 din H.G. nr. 856/2008; f) garanția financiară trebuie să fie disponibilă imediat pentru a permite acoperirea oricăror costuri de ecologizare și reabilitarea mediului; g) sumele afe­rente monitorizării postînchidere ale unor activități miniere în care sunt implicate instalații de gestionare a deșeurilor extractive de categoria A, așa cum sunt acestea definite în Anexa nr. 3 la H.G. nr. 856/2008, se stabilesc pentru o perioada de 30 de ani. Pentru astfel de instalații, aceste sume trebuie să acopere și un fond suplimentar pentru accidente sau incidente neprevăzute, în conformitate cu prevederile art. 44.

Art. 4. Calcularea garanției financiare pentru refacerea mediului se face de către titular și este avizată de APM și aprobată de ANRM, având în vedere: a) impactul potențial al activităților miniere, inclusiv al insta­lației pentru gestionarea deșeurilor miniere, asupra mediului, ținând cont în special de categoria căreia îi aparțin activitățile miniere generatoare de deșeuri, caracteristicile deșeurilor și de viitoarea utilizare a terenului reabilitat; b) ipoteza că terțe părți independente și cu calificare corespun­zătoare evaluează și realizează lucrările de reabilitare necesare; c) costu­rile lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului și monito­rizare postînchidere din devizul general care se vor calcula, ținând seamă de prețurile utilizate la acea dată pe piață ale fiecărei categorii de lucrări conținute în devizul general, de către persoane fizice sau juridice atestate, cu calificarea și experiența adecvate nivelului de complexitate al respectivei lucrări”.

[26] A se vedea http://www.ecologic.rec.ro/articol/read/actualitate/14892/ și http://www.economica.net/ministrul‑mediului‑romania‑trebuie‑sa‑rezolve‑10‑masuri‑de‑infringement‑pe‑mediu‑majoritatea‑pe‑deseuri_136111.html.

[27] Art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2005.

[28] Numită în cele ce urmează Ordonanța.

[29] Art. 33 din O.U.G. nr. 68/2007: „Definirea formelor de garanție financiară, inclusiv pentru cazurile de insolvență, și măsurile pentru dezvoltarea ofertei de instrumente financiare privind răspunderea în dome­niul mediului, care să permită operatorilor utilizarea acestora în scopul garantării obligațiilor ce le revin conform prezentei ordonanțe de urgență, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea auto­rităților publice centrale pentru protecția mediului și pentru finanțe publice, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordo­nanțe de urgență”.

[30] Art. 9 din O.U.G. nr. 68/2007 arată că: „Autoritatea competentă pentru constatarea prejudiciului asupra mediului, a unei amenințări iminente cu un astfel de prejudiciu, precum și pentru identificarea opera­torului responsabil este Garda Națională de Mediu, prin comisariatele județene”.

[31] Art. 29 alin. (2): „În scopul garantării recuperării costurilor supor­tate, agenția județeană pentru protecția mediului instituie o ipotecă asupra bunurilor imobile ale operatorului și o poprire asiguratorie, conform normelor legale în vigoare”.

Obligațiile de mediu în faliment was last modified: decembrie 11th, 2018 by Adrian Ștefan Clopotari

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice