Obligaţia procedurală pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii. Ideea de risc a măsurilor asigurătorii care se pot modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal

• Constituţia României: art. 23 alin. (11)
• Legea nr. 241/2005: art. 9 alin. (1) lit. a)
• NCP: art. 244 alin. (1)
• NCP: art. 249 alin. (1)
• NCP: art. 326
• NCP: art. 35 alin. (1)
• NCP: art. 48 alin. (1)
• NCPP: art. 397 alin. (5)
• NCPP: art. 4

Prin încheierea penală nr. 15 din data de 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018 s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpaților A., B., C., D., SC E. SRL, astfel cum au fost instituite prin încheierea nr. 15/25 februarie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Craiova.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reținut că măsurile asigurătorii dispuse corespund, și la momentul actual, unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care aceste măsuri au fost dispuse, respectiv în vederea reparării presupusului prejudiciu adus bugetului consolidat al statului, constituind o modalitate de asigurare a interesului general, avându-se în vedere, în egală măsură, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi, temporar, de bunurile sale, fără a se impune o sarcină individuală excesivă.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 193 din 29 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând contestația formulată de inculpatul D., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 250^2 din C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 6/2021 în tot cursul procesului penal instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit obligația procedurală pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, rațiunea acestei modificări, evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecere timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligații procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 – 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103).

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză Înalta Curte apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestor măsuri procesuale pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Înalta Curte precizează că această concluzie nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, având în vedere și regimul măsurilor asigurătorii care se mențin, chiar și în caz de achitare, în condițiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., a trei infracțiuni de complicitate la înșelăciune prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., a cinci infracțiuni de fals în declarații prevăzute de art. 326 din C. pen., cu respectarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO și art. 23 alin. (11) din Constituția României.

În ceea ce privește cererea de ridicare a măsurilor asiguratorii, în opinia Înaltei Curți aceasta nu se justifică în momentul de față, fiind o garanție pentru o posibilă plată a prejudiciului în contul ANAF, cu atât mai mult cu cât în cazul infracțiunii de evaziune fiscală pentru care este cercetat inculpatul, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie și o garanția plății cheltuielilor judiciare către stat.

De asemenea, se constată că standardul pentru luarea măsurii asigurătorii nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații complete încă din momentul dispunerii acestora, fiind suficientă existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpatului privind săvârșirea infracțiunilor pentru care este cercetat, în acest sens fiind avute în vedere probele din dosarul de urmărire penală.

Instituirea unei măsuri asigurătorii nu presupune automat dispunerea confiscării speciale sau extinse, ci urmărește asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sub aspectul evitării ascunderii, distrugerii înstrăinării sau sustragerii bunurilor prevăzute de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte amintește că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta repararea eventualelor pagube produse prin infracțiune și sunt luate asupra bunurilor inculpatului, până la concurența valorii probabile a presupuselor pagube. Având în vedere că presupusele prejudicii nu au fost recuperate și nu s-a depășit un termen rezonabil de desfășurare a procedurilor judiciare, Înalta Curte, apreciază că, în cauză, nu au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din CEDO.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională a României în Decizia nr. 146/2018 „măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, producându-și efectele până la momentul pronunțării hotărârii definitive, când instanța decide situația juridică a bunurilor indisponibilizate, dispunând fie confiscarea acestora, fie ridicarea sechestrului. Totodată, pentru a avea eficiență – în sensul împiedicării suspectului/inculpatului să zădărnicească recuperarea prejudiciului și restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei penale – măsurile asigurătorii trebuie dispuse cât mai devreme în cursul urmăririi penale, cu mult înainte de a fi stabilită valoarea finală a prejudiciului. Pentru acest motiv, organele judiciare au posibilitatea de a institui sechestrul asigurător pe bunurile suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a prejudiciului și a cheltuielilor judiciare, astfel cum este aceasta apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii”. Așadar, luarea și menținerea măsurilor asigurătorii nu constituie o restrângere excesivă a dreptului de proprietate, având în vedere că aceasta este justificată de interesul bunei înfăptuiri a justiției.

Efectuând și o analiză a testului de proporționalitate al măsurilor asigurătorii prin raportare la Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, unde instanța supremă a reținut că:

„instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)”, se constată că, în speță, este satisfăcută cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Cu privire la pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a ordonanței procurorului nr. x/2015 din data de 29.03.2017, desființată în parte prin încheierea nr. 6 din data de 26.04.2017 a Curții de Apel Craiova, invocată de inculpat, Înalta Curte reține că, în cauză, la data de 08.10.2020 partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a solicitat, printre altele, cu privire la inculpatul D. instituirea măsurilor asiguratorii până la concurența valorii pagubei de 482.949 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, calculate potrivit dispozițiilor art. 173, 174 și 176 din Legea nr. 7/2015 privind C. proc. fisc. de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, pagubă adusă bugetului de stat, reprezentând: 40.376 RON impozit pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, nedeclarat; 357.943 RON TVA de plată; 16.779 RON impozit pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, nedeclarat; 67.850 RON TVA de plată, iar prin încheierea penală nr. 15 din data de 25 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului D. până la concurența sumelor de:

– 40.376 RON impozit pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, nedeclarat, (sumă aferentă transferurilor imobiliare efectuate în perioada 2010 – 2016 cu numiții: F.; G. și H.; I.; J.; K.; L. și M.; N.; O.; P. și Q.; R.; S.; T.; U.; V. și W.);

– 356.345 RON TVA de plată reprezentând impozit pe venit (sumă aferentă celor 20 de tranzacții imobiliare efectuate în perioada 2013 – 2015 cu numiții: K.; V. și W.; X.; R.; Y., N.; Z.; AA.; T.; BB.; J.; S.; U.; CC.; O.; DD.; EE.; L. și M.; FF.; GG.);

– 16.780 RON impozit pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, nedeclarat; (sumă aferentă transferurilor imobiliare efectuate în perioada 2013 – 2015 cu numiții: HH. și II.; JJ. și KK.; LL.; MM.; și NN.);

– 65.343 RON TVA de plata, reprezentând impozit pe venit (sumă aferentă celor 5 tranzacții imobiliare efectuate în perioada 2013 – 2015 cu numiții: HH. și II.; JJ. și KK.; LL.; MM.; și NN.).

Au fost instituite popriri asigurătorii asupra sumelor de bani din conturile bancare ale inculpatului D., până la concurența sumei de 478.844 RON, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile de întârziere, calculate potrivit dispozițiilor art. 173, 174 și 176 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate.

Au fost instituite popriri asigurătorii asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului D., până la concurența sumei de 478.844 RON, la s-au adăugat dobânzile și penalitățile de întârziere, calculate potrivit dispozițiilor art. 173, 174 și 176 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate.

A fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului D., până la concurența sumei de 478.844 RON, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile de întârziere, calculate potrivit dispozițiilor art. 173, 174 și 176 din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc. de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de apel a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, adică aflate în proprietatea inculpatului la data de 25.02.2021 ori care se vor afla în proprietatea acestuia pe viitor, respectiv după data de 25.02.2021. Or, prin ordonanța nr. x/2015 din data de 29.03.2017, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra:

– imobilului – teren intravilan, categoria de folosință curți – construcții, în suprafață de 3.799 mp, situat în intravilanul localității Șimnicu de Sus, str. x, jud. Dolj, și clădirii, cu destinația de locuință, construită pe acest teren, cu suprafața ocupată la sol de 113 mp, P+1, pentru ca ulterior să se constate că acest imobil nu se mai află în proprietatea inculpatului, fiind dezmembrat în două suprafețe, una de 650 mp, care a fost înstrăinată cumpărătorului OO. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04.11.2016 la Societatea Profesională Notarială B.N.P. PP., iar cea de-a doua, de 3150 mp, care a intrat în proprietatea exclusivă a numitei QQ., prin contractul de donație autentificat sub nr. x/24.08.2016 la Societatea Profesională Notarială RR. și SS., prin același contract de donație, devenind și proprietara exclusivă a casei construite pe acest teren, aspect valorificat prin încheierea nr. 6 din 26.04.2017 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului asupra acestui imobilul;

– cotei de 1/3 din imobilul teren intravilan, categoria de folosință curți – construcții, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localității Șimnicu de Sus, în baza actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/10.02.2014, de notarul public TT., și certificatului de moștenitor nr. 45/11 iunie 2013, în suprafață de 923 mp din măsurători, situat în intravilanul satului Albești, și cotei de 1/3 din construcțiile aflate pe acest teren, și anume: locuință cu o suprafață construită de 92,97 mp, bucătărie cu o suprafață construită de 10,47 mp, și anexă cu o suprafață construită de 48,70 mp.

Prin urmare, la momentul instituirii măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului, prin încheierea nr. 15 din data de 25.02.2021, instanța a reevaluat măsurile asiguratorii, apreciind că se impune extinderea acestora și asupra altor bunuri care există sau vor exista pe viitor în patrimoniul inculpatului, pe lângă cele identificate de procuror prin ordonanța nr. x/2015 modificată prin încheierea penală nr. 6 din 26.04.2017 a Curții de Apel Craiova, astfel că nu putem vorbi de o încălcare a autorității de lucru judecat, care de altfel nu putea fi decât una provizorie.

Argumentele invocate de către inculpat prin motivele scrise ale contestației, referitoare la faptul că nu s-a ținut cont de infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și nici de prejudiciul reținut în sarcina sa, că nu s-a analizat constituirea de parte civilă a ANAF împotriva sa, ci s-au evaluat măsurilor asigurătorii cu referire la întregul prejudiciu, nu pot fi primite în această procedură prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciind că aceste aspecte invocate de către inculpat constituie apărări pe fondul cauzei, ce urmează a fi materializate de judecătorii fondului cu ocazia analizării și coroborării tuturor probelor. Mai mult, se observă că cercetarea judecătorească nu este încheiată, urmează a fi administrate noi probe și numai după ce toate probele vor fi administrate, instanța de fond va putea stabili prejudiciul ce urmează a fi recuperat de la inculpat. Prin urmare, aspectele invocate de către inculpat în susținerea contestației nu vizează chestiuni de legalitate ori de temeinicie a măsurilor asigurătorii.

În concluzie, Înalta Curte reține că au fost respectate standardele ce impun și justifică luarea și menținerea măsurilor asiguratorii, criticile aduse de inculpat fiind nefondate.

Față de considerentele expuse anterior, va respinge excepția tardivității contestației invocată de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat D. împotriva încheierii nr. 15 din data de 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.