Obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor legii. Impunerea casării sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 5399/2020

NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6, art. 497

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Agenția Națională pentru Zootehnie Prof. dr. A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea măsurilor prezentate la punctul II.2 si II.3 din decizia nr. 31 din 29.04.2015 emisă de Curtea de Conturi – Departamentul III, în dosarul nr. x/2015.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 8 octombrie 2020, au fost invocate din oficiu și motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva motivării hotărârii recurate cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acestea nefiind invocate în mod expres de către recurenta-reclamantă, deși aspectele învederate prin cererea de recurs se subsumau și acestor motive de nelegalitate, instanța de recurs apreciind că acest aspect primează față de celelalte critici invocate în fața instanței de recurs.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestor motive de casare, Înalta Curte constată că, în speță, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a unor paragrafe din întâmpinarea depusă de către pârâta Curtea de Conturi în fața instanței de fond, concluziile raportului de expertiză, răspunsul expertului la obiecțiuni și obiecțiunile la raportul de expertiză.

Exemplificând aceste aspect, se constată că; primul paragraf din motivarea instanței de fond a fost preluat din întâmpinarea pârâtei, de la fila x din vol. III al dosarului de fond, ultimul paragraf; paragrafele 3-9 de la pagina 10 a hotărârii recurate au fost preluate de la fila x a vol. III, respectiv din aceeași întâmpinare; paragrafele 10-11 de la pagina 10 a hotărârii recurate au fost preluate de la fila x a întâmpinării Curții de Conturi; ultimul paragraf al paginii 10 și primele patru paragrafe din pagina 11 a sentinței reprezintă o redare fidelă a unor paragrafe de la fila x din întâmpinarea pârâtei; paragrafele 5 și 6 ale paginii 11 din hotărâre sunt preluate de la fila x; paragrafele 7 și 8 de la pagina 11 din hotărâre sunt preluate din răspunsul expertului la obiecțiuni; ultimul paragral de pe pagina 11 a hotărârii este redat din obiecțiunile la raportul de expertiză; paragraful 3 din pagina 12 a hotărârii este redat din întâmpinarea de la fila x din vol. III al dosarului de fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinței recurate nu se regăsesc argumente proprii care să susțină soluția pronunțată.

Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanța la soluția pronunțată și care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

„b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că „dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat”, iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

Or, preluarea aproape integrală în considerentele hotărârii recurate a argumentelor din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, raportul de expertiză, obiecțiunile la raport și răspunsul expertului la aceste obiecțiuni, fără prezentarea considerentelor logice și juridice ce au fundamentat soluția din dispozitivul hotărârii, nu poate fi considerată că răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, în condițiile în care aceasta nu poate răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenția Națională pentru Zootehnie Prof. Dr. G. K. Constantinescu împotriva sentinței civile nr. 2947 din 14 iulie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sursa informației: www.scj.ro.