Obligația instanței de a se pronunţa asupra reparării pagubei produse prin infracţiune. Admiterea acţiunii civile exercitată de către partea civilă şi obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând cheltuieli cu refacerea lucrărilor şi costuri cu manopera

• NCPC: art. 486 alin. (2)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 509 alin. (1) pct. 1
• NCPC: art. 9 alin. (2)
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b)
• NCPP: art. 25 alin. (5)
• NCPP: art. 387
• NCPP: art. 393 alin. (1) şi (3)
• NCPP: art. 397 alin. (1)
• NCPP: art. 417
• NCPP: art. 419
• NCPP: art. 420
• O.U.G. nr. 80/2013: art. 33 alin. (2)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 14.12.2017, sub nr. x/2017, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B., C. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, revizuirea deciziei nr. 1099/17.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2014, invocând în drept dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2477 din 12 decembrie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța de judecată „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Prin motivul de revizuire invocat de A. a fost vizată situația în care instanța penală de judecată a nesocotit principiul disponibilității, în sensul că aceasta nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Prin noțiunea de „lucru” din cuprinsul normei invocate trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul procesului, au determinat limitele acesteia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății. Aceste cereri se identifică prin faptul că instanța se pronunță asupra lor prin dispozitivul hotărârii. Așadar, ceea ce caracterizează asemenea cereri și le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părțile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunțarea asupra lor, instanța pune capăt litigiului, îl finalizează în sensul admiterii sau respingerii lui.

În recurs, recurentul invocă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 417 și art. 419 C. proc. pen. cu referire la art. 25 alin. (5) din același act normativ, întrucât argumentele instanței de revizuire relative la sintagma „lucru cerut” sunt eronate. În opinia sa, în materie penală, astfel cum rezultă din prevederile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanța de judecată are obligația, în cadrul limitelor instituite de alin. (1) al aceluiași articol de lege, ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. În plus, față de dispozițiile art. 419 C. proc. pen., instanța de apel trebuie să examineze cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea.

În realitate, observă Înalta Curte, recurentul este nemulțumit de soluția adoptată cât privește latura civilă a dosarului penal prin decizia nr. 1099/17.10.2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în condițiile în care față de ceilalți inculpați din cauza penală s-a dispus încetarea procesului penal fie ca urmare a decesului, fie a intervenirii prescripției faptelor pentru care partea responsabilă a fost trimisă în judecată.

Înalta Curte reține că, atunci când legiuitorul a reglementat în competența instanței civile revizuirea soluției pronunțate de instanța penală asupra laturii civile, prin art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu a avut în vedere posibilitatea de a cenzura modalitatea în care instanța penală a soluționat acțiunea civilă, ci doar situația în care instanța de judecată ar fi omis a se pronunța asupra acestui aspect.

Conform art. 387 C. proc. pen., înainte de a declara finalizată cercetarea judecătorească, președintele întreabă procurorul, persoana vătămată și părțile dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești, după care, în situația în care nu s-au formulat astfel de cereri sau dacă ele au fost respinse ori dacă s-au efectuat completările cerute, declară terminată cercetarea judecătorească.

În acord cu dispozițiile art. 393 alin. (1) și (3) C. proc. pen., completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept, precum și asupra reparării pagubei produse prin infracțiune.

Potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. pen., instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile, în acest sens fiind și dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează rezolvarea acțiunii civile.

Prevederile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. sunt în sensul că, în caz de achitare sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), cu) excepția prescripției, i și j, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Art. 420 C. proc. pen. prevede că: instanța de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe administrate în fața instanței, în condițiile art. 100 din același act normativ; în vederea soluționării apelului, instanța, motivat, poate da o nouă apreciere probelor; aceasta se pronunță asupra tuturor motivelor de apel invocate, iar la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care nu există dispoziții contrare.

Așadar, instanța de apel, în rejudecare, este ținută de efectul devolutiv al apelului și de limitele sale, precum și de efectul extensiv al acestei căi de atac, astfel cum se dispune prin art. 417 și 419 C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte consideră că, modalitatea în care instanța penală de apel a soluționat criticile din apel, privind soluția dată în primă instanță laturii civile a procesului penal, raportat la dispozițiile art. 417 și 419 C. proc. pen., cu referire la art. 25 alin. (5) C. proc. civ., nu poate constitui motiv de revizuire „minus petita”, întrucât prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța care a pronunțat hotărârea ce se cere a fi revizuită nu a analizat un motiv de apel sau nu a dat o soluție în sensul solicitat de recurent prin cererea de revizuire.

În situația de față, prin sentința penală nr. 24/20.01.2017 a Judecătoriei Târgoviște, în baza art. 397 alin. (1) și art. 25 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de către partea civilă și au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, la plata sumelor reprezentând cheltuieli cu refacerea lucrărilor și costuri cu manopera, încasate pe nedrept, iar, prin decizia penală nr. 1099/17.10.2017, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a pronunțat în legătură cu soluționarea laturii civile, în sensul că a constatat că instanța de fond a procedat în mod corect la obligarea inculpaților A. și B., în solidar, la plata de despăgubiri către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a căror valoare rezultă din probele administrate în cauză ce se coroborează cu raportul întocmit în faza de urmărire penală de către specialistul financiar al Direcției Naționale Anticorupție.

În limitele învestirii, în fond, instanța penală era obligată să se pronunțe și asupra reparării pagubei produse prin infracțiune, respectiv asupra laturii civile a cauzei penale, iar, în apel, instanța de control judiciar trebuia să analizeze criticile formulate de apelantul A. cu privire la modul în care s-a judecat acțiunea civilă, aspecte asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat.

Exercitând calea de atac a revizuirii, partea nemulțumită de modalitatea de soluționare a laturii civile nu este îndreptățită să invoce prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv că instanța de judecată din apel nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut.

Se observă, de altfel, că recurentul, până la închiderea dezbaterilor în fața instanței penale de apel, nu a formulat critici în legătură cu încălcarea art. 25 alin. (5) C. proc. civ., de către instanța de fond, așa încât, Înalta Curte constată că instanța de judecată ce a pronunțat decizia ce se cere a fi revizuită a judecat litigiul dedus judecății cu respectarea cadrului procesual fixat de pârât, neputându-se pronunța asupra unui motiv de apel formulat după ce apelul era în stare de judecată și după ce părțile în cauză au pus concluzii asupra căii de atac exercitate în virtutea efectului devolutiv ori extensiv al apelului fixat de dispozițiile art. 417 și 419 C. proc. pen.

Referitor la critica invocată de recurent cât privește încălcarea principiului egalității, principiu recunoscut prin chiar dispozițiile art. 16 din Constituția României, Înalta Curte apreciază că această apărare excedează analizei căii de atac exercitate de A. în condițiile în care cererea de revizuire formulată de această parte a fost respinsă în considerarea neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără a fi antamat fondul cauzei.

În mod corect instanța de revizuire a reținut că scopul urmărit de revizuent este acela de a obține o nouă examinare a laturii civile a dosarului penal în care a fost condamnat și obligat să suporte prejudiciul către partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aspect de natură a conduce la încălcarea principiului securității juridice reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Aprecierile Curții de Apel Ploiești în acest sens, chiar cu referire la cauza Mitrea c. României sunt, în opinia instanței de recurs, prezentate suplimentar în cuprinsul considerentelor deciziei adoptate cât privește neîncadrarea motivului de revizuire formulat în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă acestea nu înlătură argumentele prioritare pentru care instanța de revizuire a respins cererea de revizuire.

Având în vedere cele de mai sus, nefiind vorba de aplicarea ori interpretarea greșită a dispozițiilor art. 417 și 419 C. proc. pen., cu referire la art. 25 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 28 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Cât privește recursul declarat de recurentul B., Înalta Curte constată că acesta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului.

La data de 14.11.2019, Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență”.

Conform prevederilor art. 24 alin. (2) teza I din același act normativ, „În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON”.

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar, pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, „reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței”.

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit că recurentul B. datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă judiciară de 100 RON, astfel cum s-a dispus prin rezoluția din 27.08.2019.

Prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a constatat că recurentul nu a prezentat probe în sensul achitării taxei judiciare de timbru datorate. Aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței cu privire la obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 RON și nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condițiile sus menționate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs formulată de recurentul B. nu îndeplinește una dintre condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., urmează a dispune în sensul anulării, ca netimbrat, a recursului declarat de această parte împotriva deciziei nr. 563 din 28 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.