Obligația indicării persoanei care primeşte actele de procedură (NCPC)

20 sept. 2018
Vizualizari: 3107
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 956/2017

NCPC: art. 155 alin. (1) pct. 6, art, 186 alin. (1)

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de repunere în termenul de declarare a recursului și asupra excepției tardivității recursului

1. Cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului

Recurentul-pârât invocă disp. art. 186 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Ipoteza legală presupune că partea însăși, datorită unor motive temeinic justificate, a depășit termenul procedural imperativ.

Astfel, prin motive temeinic justificate, doctrina și jurisprudența arată că înțelege acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute, precum forța majoră.

Poate constitui un astfel de motiv, de exemplu, îmbolnăvirea și spitalizarea părții sau închiderea singurului oficiu poștal din localitate, în ultima zi a termenului.

Nelegala citare sau comunicare a hotărârii judecătorești de către instanța de judecată nu aparține ipotezei descrise de disp. art. 186 alin. (1) C. proc. civ., care are în vedere dimpotrivă, îndeplinirea corectă a actului procedural.

Motivele temeinic justificate țin de împrejurări ce aparțin exclusiv părții care le invocă, de unde rezultă că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulat de recurentul-pârât va fi respinsă ca inadmisibilă.

2. Cu privire la excepția tardivității declarării recursului

Recurentul-pârât susține teza nelegalei citări în proces și, implicit, a vicierii procedurii de comunicare a hotărârii judecătorești pe care o contestă prin calea de atac a recursului.

Astfel, recurentul-pârât arată că a solicitat ca actele de procedură să-i fie comunicate la un domiciliu ales, respectiv Cabinetul său de avocatură, B., situat în București, însă, toate citațiile, inclusiv comunicarea Sentinței civile nr. 1065/2017 au fost trimise pe adresa sa de domiciliu, din București sector 2.

Potrivit disp. art. 155 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ.: „persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor, dacă acestea locuiesc acolo efectiv”.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a susținut că nu locuiește la adresa de domiciliu.

Conform disp. art. 158 alin. (1) C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.

Din conținutul dispoziției legale sus-menționate, reiese faptul că alegerea locului citării presupune în mod imperativ indicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, în sens contrar, citarea se va face la domiciliul părții.

Obligația indicării persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură subzistă și dacă partea își alege domiciliul la cabinetul de avocatură, individual, unde pot lucra mai multe persoane, astfel că este necesar a se cunoaște care anume dintre aceste persoane pot primi actele de procedură comunicate de instanță.

Înalta Curte constată că nu există nicio excepție de la această regulă, chiar dacă cabinetul de avocatură este deschis pe numele recurentului-pârât.

Prin urmare, recurentul-pârât are obligația să indice persoana care primește actele de procedură, însă din cuprinsul cererilor formulate de acesta în fața Comisiei de cercetare a averilor, nu rezultă că s-a conformat dispozițiilor legale analizate.

Astfel, Înalta Curte reține că recurentul-pârât a fost citat în mod corect la domiciliul său, atât de către Comisie, care a aplicat dispozițiile procedurale incidente, ce sunt identice cu noile reglementări procedurale, cât și de către Curtea de Apel București, cu prilejul soluționării sesizării conform art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, modificată.

De asemenea, Sentința civilă nr. 1065 din 28 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București și recurată în prezentul dosar, a fost comunicată în mod legal la domiciliul părții.

Drept consecință, pârâtul avea la dispoziție un termen de 15 zile de la comunicarea sentinței pentru a formula calea de atac a recursului, termen ce a început să curgă la data de 7 iunie 2017 și a expirat în data de 22 iunie 2017, ultima zi de declarare a recursului.

Or, din actele dosarului reiese împrejurarea formulării cererii de recurs abia la 25 ianuarie 2018, cu mult peste termenul legal, urmând a se respinge recursul ca tardiv formulat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Obligația indicării persoanei care primește actele de procedură (NCPC) was last modified: septembrie 19th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.