Obligația de offset în industria de apărare – un vis frumos sau o șansă reală?
În condițiile creșterii bugetului apărării cu 2,5% începând cu anul 2023 și raportat la situația geo-politică din apropierea României, achizițiile de tehnică militară în vederea înzestrării Armatei României vor spori constant, mai ales în lumina strategiei „Armata României 2040”. Deja sunt pregătite sau aproape de finalizare programe de investiții în vederea achiziționării de drone Elbit, baterii de coastă antinavă NSM Raytheon, sisteme de securitate și apărare cibernetică etc.
Aceste posibile achiziții viitoare reprezintă oportunități pentru industria de apărare din România prin obligația de compensare (sau de offset, cum este popular cunoscută) reglementată de O.U.G nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziții pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională (în continuare „O.U.G. nr. 189/2002”). Denumirea de „offset” este cea folosită în practica comercială internațională. Aceasta se traduce în legislația din România sub forma „obligației de compensare”.
Vom arăta în continuare: (i) reglementarea generală; (ii) contractele ce intră sub incidența obligației de offset și procedura aferentă încheierii acestora; și (iii) ce îmbunătățiri ar putea fi aduse legislației privind offsetul astfel încât să fie adusă o plus-valoare cât mai ridicată.
1. Reglementarea generală
Conform O.U.G. nr. 189/2002, Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (în continuare „OCATS”) din cadrul Ministerului Economiei are atribuții în ceea ce privește offsetul. De reținut de asemenea că diversele mențiuni din cuprinsul O.U.G. nr. 189/2002 care fac referire la „Agenție” trebuie citite ca fiind făcute către OCATS.
Obligația de offset constă în angajamentul derulării de operațiuni compensatorii față de economia națională în vederea promovării semnificative a intereselor economice ale României și crearea unor instrumente eficiente pentru îmbunătățirea situației balanței comerciale.
Această obligație de compensare se îndeplinește (sau ar trebui, conform legii) în special prin susținerea industriei românești de apărare, dar O.U.G. nr. 189/2002 nu este limitativă în privința aceasta. Este acceptată orice fel de susținere a industriei românești: obținerea de tehnologie modernă (inclusiv civilă, nu numai militară), creșterea calității și productivității în industrie, creșterea competitivității internaționale a economiei românești etc. Pe scurt, offsetul poate însemna și investiții în afara industriei de apărare, atât timp cât economia României beneficiază.
Operațiunile compensatorii prin care se realizează obligația de offset pot fi directe și indirecte.
Operațiunile compensatorii directe reprezintă operațiunile în care agenții economici români participă la realizarea de echipamente, tehnică, tehnologie, materiale, produse ce fac obiectul contractului de achiziție sau la prestarea de servicii care contribuie la implementarea și exploatarea în bune condiții a echipamentelor și produselor achiziționate. Un exemplu de operațiune compensatorie directă: încheierea unui contract pentru livrarea de blindate, iar anumite componente ale produsului final sunt produse de subcontractori din România.
Un aspect mai puțin cunoscut de societățile din România este că obligația de offset se poate realiza de contractant și prin achiziționarea de orice alte mărfuri și servicii. De exemplu, pot fi livrate mărfuri din domeniul industriei ușoare (optică militară, corturi, armament ușor, uniforme, mobilier etc.), din zona industriei alimentare (semnarea unui contract de aprovizionare cu alimente, conserve etc.). Această soluție a fost de multe ori criticată deoarece cei care aveau obligația de offset alegeau calea mai facilă de a nu face transfer de tehnologie în România sau adevărate investiții de importanță strategică, ci să achiziționeze diverse mărfuri pentru a îndeplini obligația de offset. Cu toate acestea, actualmente această posibilitate există și reprezintă o oportunitate pentru industria românească civilă, deși strategic este posibil a fi criticată.
Operațiunile compensatorii indirecte reprezintă compensațiile economice care nu sunt legate de echipamentele, tehnica, tehnologia, materialele, produsele sau serviciile care fac obiectul contractului de achiziție. Rezultatul acestor compensări indirecte este de cele mai multe ori dificil vizibil, deoarece constă în furnizarea de asistență de către contractant unor agenți economici din România prin acțiuni de tipul vânzării pe piața externă de produse și servicii ale economiei românești, asistență în marketing în vederea pătrunderii pe piețe externe, asistență financiară în vederea sprijinirii operatorilor economici români pentru pătrunderea pe piețe externe etc.
Valoarea obligației de compensare este de 80% din valoarea contractului de achiziție. Atenție, această valoare se calculează fără taxa pe valoarea adăugată. Perioada în care obligația de compensare trebuie îndeplinită este de maximum 10 ani, în funcție de valoarea obligației și de complexitatea acesteia, dar fără să depășească cu mai mult de 2 ani durata de executare a contractului de achiziție (…).
Materialul integral este disponibil aici.
