Obiectivele stabilite și măsurile propuse de Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă

12 feb. 2020
Articol UJ Premium
Vizualizari: 1864
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 
  • eficientizarea planurilor de restructurare

Pentru a asigura elaborarea unor planuri viabile de restruc­turare și a evita utilizarea abuzivă a procedurii, directiva im­pune o serie de elemente care trebuie să fie incluse în alcătuirea unui plan, inclusiv o descriere a situației economice, a părților afectate și a claselor acestora, a clauzelor planurilor etc.

Criteriul de apreciere a respectării corespunzătoare a intere­selor creditorilor este indicat printr‑o formulă descriptivă, considerându‑se că un creditor este protejat, interesele sale fiind în mod corespunzător garantate, dacă acest creditor nu primește în cadrul planului de reorganizare mai puțin decât ar primi în caz de lichidare. Directiva lasă statelor posibilitatea de a deter­mina situațiile care pot fi asimilate unei lichidări, cum este cea a unei vânzări individuale sau ca subansamblu funcțional ori cea a „scenariului următoarei alternative optime dacă planul de restructurare nu ar fi confirmat”. Pe cale de consecință, pragul minim sub care creditorul nu poate fi redus va fi variabil, fiind recomandat să se recurgă la unul realist. Astfel, dacă acest prag ar fi stabilit la nivelul unei valori de întreprindere funcțio­nală, instituirea acestui test devine inutilă, pentru că regulile privind prioritatea relativă îl acoperă pe deplin[7].

Planurile de restructurare care afectează creanțele sau interesele părților afectate disidente, care prevăd finanțare nouă și cele care implică pierderea a peste 25% din forța de muncă sunt obligatorii pentru părți numai dacă sunt confirmate de o autoritate judiciară sau administrativă. Drepturile lucrătorilor în domeniul muncii nu sunt afectate de acest cadru.

Directiva mai prevede că autoritatea judiciară sau admi­nistrativă ia o decizie cu privire la determinarea valorii între­prinderii debitorului numai în cazul în care planul de restruc­turare este contestat de o parte afectată disidentă, iar orice cale de atac prevăzută de dreptul intern împotriva unei decizii de confirmare sau de respingere a planului de restructurare luată de o autoritate judiciară este introdusă la o autoritate judiciară superioară[8].

Aprobarea planului de restructurare propus în cadrul unei proceduri de restructurare preventivă urmează a se realiza pe categorii de creanțe, similar condițiilor de aprobare a planului de reorganizare din cadrul procedurii insolvenței.

În cazul în care nu s‑a format o majoritate în cadrul fiecărei clase de creditori, adoptarea planului este condiționată de atingerea standardului de tratament corect și echitabil, care este apreciat diferit în legislația statelor, fie după regula priorității absolute, fie după aceea a priorității relative. Conform regulii priorității absolute, claselor de creditori care se opun unui plan de reorganizare trebuie să le fie achitate integral creanțele, în cazul în care orice altă clasă subordonată primește o sumă de bani în cadrul planului. Conform regulii priorității relative, claselor de creditori care se opun adoptării unui plan de reorganizare trebuie li se asigure un tratament cel puțin identic cu cel aferent altor clase, de același rang și mai favorabil decât al altor clase subordonate.

  • suspendarea executărilor silite individuale

Pentru a sprijini negocierile asupra unui plan de restruc­turare, directiva prevede că debitorii pot beneficia de o suspen­dare a executărilor silite individuale. Durata inițială a suspen­dării executărilor silite individuale este limitată la o perioadă de maximum patru luni, care poate fi prelungită ulterior succesiv, fără ca durata totală a suspendării determinate de accesarea unor proceduri de preinsolvență să depășească 12 luni. De remarcat este faptul că se conferă posibilitatea aplicării diferențiate a suspendărilor individuale, unuia sau multor creditori separați ori uneia sau mai multor categorii separate de creditori.

Se recomandă ca măsura suspendării să se aplice și în privința curgerii termenelor specifice perioadei suspecte, pentru a evita consumarea acesteia la sfârșitul ultimei proceduri de salvare a întreprinderii, după traversarea tuturor etapelor afe­rente, dând astfel debitorului posibilitatea de a beneficia de șansa de restruc­turare și în cadrul etapei de reorganizare efectivă.

Se recunoaște posibilitatea ca autoritățile judiciare sau administrative să dispună ridicarea unei suspendări a execu­tărilor silite individuale în următoarele cazuri:

‑ suspendarea nu mai îndeplinește obiectivul de a sprijini negocierile privind planul de restructurare – de exemplu, dacă devine evident faptul că o proporție din creditorii care, în temeiul dreptului intern, ar putea împiedica adoptarea planului de restructurare nu susțin continuarea negocierilor;

‑ la cererea debitorului sau a practicianului în domeniul restructurării;

‑ în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, atunci când unul sau mai mulți creditori ori una sau mai multe clase de creditori sunt sau ar fi prejudiciate în mod injust de suspendarea executărilor silite individuale;

‑ în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, atunci când suspendarea are drept rezultat insolvența unui creditor.

De precizat este că se interzice ca expirarea unei suspendări a executărilor silite individuale fără adoptarea unui plan de restructurare să conducă în sine la deschiderea unei proceduri de insolvență care ar putea conduce la lichidarea debitorului, cu excepția cazului în care celelalte condiții pentru această deschi­dere prevăzute de dreptul intern sunt îndeplinite[9].

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
  • continuarea contractelor în derulare

Directiva impune instituirea unor interdicții în sarcina creditorilor de a refuza executarea contractelor în derulare, de a cere rezilierea, executarea anticipată sau modificarea acestor contracte în detrimentul debitorului, care s‑ar întemeia exclusiv pe motivul:

‑ formulării unei cereri de deschidere a unei proceduri de restructurare preventivă;

‑ formulării unei cereri de suspendare a executărilor silite individuale;

‑ deschiderii unei proceduri de restructurare preventivă;

‑ acordării unei suspendări a executărilor silite individuale.

Exemple de contracte în derulare sunt, de exemplu, acor­durile de leasing și de licență, contractele de furnizare pe termen lung și acordurile de franciză.

Rezilierea anticipată poate afecta capacitatea unei între­prinderi de a‑și continua activitatea în cursul negocierilor de restructurare, în special atunci când este vorba de contracte pentru furnizări esențiale, cum ar fi gazele, energia electrică, apa, telecomunicațiile și serviciile de plăți cu cardul.

  • protecția finanțărilor noi și a finanțărilor intermediare

Pentru a se asigura protecția finanțărilor, directiva obligă statele să adopte reglementări adecvate pentru cazul în care procedura de restructurare preventivă eșuează și se deschide insolvența, să se împiedice:

‑ anularea sau exceptarea de la executarea silită a finan­țărilor intermediare de care debitorul a beneficiat în perioada în care a operat suspendarea executărilor individuale sau a finanță­rilor noi primite în perioada unui plan de restructurare;

‑ atragerea răspunderii civile, administrative sau penale a persoanelor care oferă astfel de finanțări, pe motiv că acestea ar fi în detrimentul masei credale, cu excepția cazului în care sunt prezente alte motive suplimentare prevăzute de dreptul intern[10].

Prin „finanțare nouă” se are în vedere orice asistență finan­ciară nouă acordată de un creditor existent sau de un creditor nou în vederea punerii în aplicare a unui plan de restructurare și inclusă în planul de restructurare respectiv.

Prin „finanțare intermediară” se înțelege orice asistență financiară nouă, acordată de un creditor existent sau de un creditor nou, care include cel puțin asistență financiară pe durata suspendării executărilor silite individuale și care este rezonabilă și imediat necesară pentru ca întreprinderea debito­rului să poată funcționa în continuare sau pentru ca valoarea respectivei întreprinderi să fie păstrată sau sporită.

Totodată, statele membre vor trebui să se asigure că, în cazul insolvenței ulterioare a unui debitor, tranzacțiile care sunt rezonabile și imediat necesare pentru negocierea unui plan de restruc­turare nu sunt declarate nule, anulabile sau excep­tate de la executarea silită pe motivul ca astfel de tranzacții sunt în detrimentul masei credale. Astfel de tranzacții sunt:

‑ plata unor taxe și costuri pentru negocierea, adoptarea sau confirmarea unui plan de restruc­turare;

‑ plata unor taxe și costuri pentru consultanța profesională solicitată în legătură strânsă cu restructurarea;

‑ plata salariilor lucrătorilor pentru munca deja prestată, fără a aduce atingere altor forme de pro­tecție prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern;

‑ orice plăți și viramente efectuate în cursul normal al activității, în afara celor menționate mai sus.

  • remiterea de datorie și încetarea decă­derilor

Susținerea procesului de redresare se reali­zează și în beneficiul debitorilor aflați în stadiul de insolvență, pentru a asigura astfel reinserția în circuitul economic a întreprinzătorilor supraîn­datorați. Astfel, debitorii de bună‑credință vor avea acces la cel puțin o procedură care poate duce la remiterea completă de datorie după o perioadă de maximum trei ani, în condițiile stabilite în Directivă.

Remitere completă de datorie înseamnă că executarea silită a întreprinzătorilor pentru datoriile acestora care pot fi remise restante este împiedicată sau că datoriile restante care pot fi remise ca atare sunt anulate, ca parte a unei proceduri care ar putea include o valorificare a activelor sau un plan de rambur­sare ori ambele.

Statele membre pot să extindă domeniul de aplicare al remiterii de datorie pentru a include în acesta persoanele fizice insolvente care nu sunt întreprinzători.

Perioada după care datoria poate fi remisă integral nu poate fi mai mare de trei ani, termen care începe să curgă de la data deciziei de confirmare a planului de restructurare sau de la sta­bilirea masei bunurilor care fac obiectul procedurii insolvenței.

Tot de la sfârșitul perioadei de trei ani încetează să producă efecte orice decădere din dreptul de a demara sau de a exercita o activitate comercială, economică, meșteșugărească sau profesională instituită exclusiv pe motivul că întreprinzătorul este insolvent. Încetarea efectelor decăderilor se produce de drept, fără a fi necesar să se solicite unei autorități judiciare sau administrative să deschidă o procedură suplimentară.

Directiva nu limitează dreptul statelor de a institui unele restricții în privința accesului anumitor debitori la procedurile de remitere de datorie sau de a stabili prelungirea perioadei premergătoare ori a termenelor de decădere.

  • eficientizarea procedurilor de insolvență

Această măsură implică participarea unor practicieni care beneficiază de o pregătire profesională și care dispun de cunoș­tințe de specialitate adecvate, care sunt numiți și își desfășoară activitatea în condiții de imparțialitate și independență, schim­bul unei remunerații corespunzătoare.

Pentru ca noile reglementări ce vor fi adoptate în vederea implementării directivei să aibă efi­ciența practică scontată, se impune să se asigure o atragere a interesului companiilor către procedurile de prevenire a insolvenței. Aceasta implică inclu­siv adoptarea unor măsuri de ordin economic și financiar care să genereze o mai mare atractivitate pentru utilizarea pe scară mai largă a acestor instru­mente de restructurare. Totodată, un rol important îl joacă și pârghiile de natură admi­nistrativă care pot facilita derularea formalităților colaterale acestor proceduri.

Nu în ultimul rând, derularea unor campanii mai asidue de informare se recomandă pentru a înlesni procesul de transformare a opticii actorilor implicați în procedură, care sunt încă tributari schemelor tradiționale și privesc cu suspiciune soluțiile novative. Îndeosebi creditorii trebuie să fie determinați să adopte o atitudine mai flexibilă inerentă procesului de negociere cu debitorii, aceasta implicând să conștientizeze faptul că numai prin concesii reciproce se poate obține șansa unui nou început pentru ambele părți.

 

4. Concluzii

Procesul de unificare a conceptelor cheie din materia procedurilor preventive urmează a fi valorificat prin transpunerea în legislația statelor membre a solu­țiilor propuse în Directivă. Implementarea directivei creează premisele instituirii, în legislația statelor în care cultura prevenției nu a fost reprezentată până acum în plan legislativ, a unor noi proceduri, măsuri sau dispoziții având ca scop restructurarea debitorilor aflați în dificultate financiară, inclusiv pe căi extrajudiciare în scopul evitării insolvenței. Completarea legislațiilor naționale cu prevederi care să asigure asimilarea cât mai fidelă a soluțiilor impuse de Directivă este menită să asi­gure echilibrarea intereselor debitorilor cu cele ale creditorilor, conferind debitorilor șansa unei restructurări reale și eficiente, iar creditorilor garantându‑le posibilitatea recuperării creanțelor într‑un grad mai ridicat.

Cu toate că o parte dintre soluțiile instituite se regăsesc într‑o oarecare măsură și în reglementările actuale ale statelor care dispun deja de mecanismele de prevenire a insolvenței, perfecționarea formulelor legislative, prin cristalizarea modului de determinare a condițiilor și efectelor implementării planu­rilor de restructurare, va conduce la un grad mai mare de succes al încercărilor de depășire a dificultăților financiare, în beneficiul tuturor părților implicate în procedură, și de degre­vare a rolului instanțelor.

Uniformizarea la nivel teoretic a presupus concentrarea și apropierea reglementărilor din legislațiile naționale care s‑au dovedit a fi cele mai eficiente în materia prevenției și acordării unei a doua șanse entităților viabile. În plan practic, procesul de uniformizare va continua și după transpunerea prevederilor directivei în dreptul intern al statelor. Divergențele de abordare a problemelor în plan economic și social vor mai genera dificultăți specifice de tratament juridic, cu implicații dintre cele mai profunde în planul transpunerii.


[7] S.M. Miloș, A. Deli Diaconescu, Probleme și dezbateri…, cit. supra.

[8] Țuca Zbârcea & Asociații, Știri Legislative. Dreptul Uniunii Europene, pe http://www.tuca.ro/_stats/visits.php?url=%2Fweb%2Fpdf%2 Fro%2FStiri_Legislative_Dreptul_Uniunii_Europene_Tuca_Zbarcea_Asociatii_8_iulie_2019.pdf&id=1&pagename=FILE:Links/Downloads/pdf/ro/Stiri_Legislative_Dreptul_Uniunii_Europene_Tuca_Zbarcea_Asociatii_8_iulie_2019.pdf.

[9] O. Popescu, I. Bidalache, Pre‑insolvența – la ce să se aștepte companiile…, cit. supra.

[10] C. Mihăilescu, Managing Associate al Țuca Zbârcea & Asociații, Noi modificări legislative așteptate în materia procedurilor de pre‑insolvență și de insolvență, https://legestart.ro/noi-modificari-legisla tive‑asteptate‑materia‑procedurilor‑de‑pre‑insolventa‑si‑de‑insolventa.

Obiectivele stabilite și măsurile propuse de Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă was last modified: februarie 12th, 2020 by Luiza-Cristina Gavrilescu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Luiza-Cristina Gavrilescu

Luiza-Cristina Gavrilescu

Este avocat în cadrul Baroului de Avocați Iași și lector universitar în cadrul Facultăţii de Drept, Departamentul Drept Privat al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2002-prezent).
A mai scris: