Obiectivele stabilite și măsurile propuse de Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă

12 feb. 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1338
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Premisa reglementării

Demersurile întreprinse în ultima perioadă de instituțiile europene relevă o predilecție a acestora de a impune confi­gurarea la nivelul statelor membre a unui cadru legislativ care să respecte anumite principii minime de eficacitate în domeniul insolvenței și prin care să se instituie mecanisme de funcționare a unor proceduri la care pot apela întreprinzătorii care se confruntă cu dificultăți financiare pentru a se restructura înainte de a intra în insolvență.

În iunie 2019 a fost adoptată Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței proce­durilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132. Statele membre vor avea la dispoziție doi ani de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pentru a pune în aplicare noile dispoziții, însă, în cazuri justificate corespunzător, acestea pot solicita Comisiei un an suplimentar pentru punerea în aplicare[1].

Campanie Craciun UJmag 2020

În cadrul termenului de implementare, legiuitorul român va trebui să adopte noi reglementări ale legislației actuale în vederea armonizării cadrului intern în materie de prevenire a insolvenței și de insolvență cu prevederile directivei. Deși în reglementarea actuală sunt prevăzute cadre de prevenire a insolvenței, reprezentate de mandatul ad‑hoc și concordatul preventiv, utilizarea lor în practică este extrem de redusă[2], astfel că o revigorare a cadrului legal care, prin garanțiile instituite, să fie de natură să sporească gradul de încredere al actorilor impli­cați este bine‑venită. Prin utilizarea la scară largă a mecanis­melor preventive s‑ar putea evita „stigmatul” pe care intrarea în procedura insolvenței îl atrage asupra debitorilor, diminuând șansele de relansare în mediul de afaceri.

Directiva impune adoptarea unor norme cu privire la: cadrele de restructurare preventivă la care pot recurge debitorii aflați în dificultate financiară atunci când există o probabilitate de insolvență, în vederea prevenirii insolvenței și a asigurării viabilității debitorului; procedurile care conduc la remiterea datoriei angajate de întreprinzători insolvenți; și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie.

Cadrele de restructurare preventivă trebuie să le permită debitorilor să se restructureze într‑un mod eficace într‑un stadiu timpuriu în vederea evitării insolvenței, limitând astfel lichi­darea inutilă a societăților viabile.

Sunt excluși din domeniul de aplicare al directivei o serie de debitori, precum: întreprinderile de asigurare sau întreprinderi de reasigurare; instituții de credit; firmele de investiții sau organisme de plasament colectiv; contrapărți centrale; depo­zitari centrali de titluri de valoare; organisme publice constituite în temeiul dreptului intern și persoane fizice care nu sunt întreprinzători. Se prevede însă posibilitatea aplicării prevederilor directivei și în cazul condamnărilor pentru încăl­cări grave ale obligațiilor contabile.

 

2. Obiectivele stabilite în cuprinsul Directivei privind cadrele de restructurare

Obiectivele generale ale directivei sunt de a contribui la buna funcționare a pieței interne, de a reduce cele mai importante bariere din calea liberei circulații a capitalurilor și a libertății de stabilire care rezultă din diferențele dintre statele membre în ceea ce privește cadrele de restructurare și de insolvență și de a consolida cultura salvării între­prinderilor pe baza principiului celei de a doua șanse.

În scopul îndepărtării obstacolelor din calea exercitării libertăților fundamentale, directiva își propune să asigure faptul că: întreprinderile și întreprinzătorii viabili aflați în dificultate finan­ciară au acces la cadre naționale eficace de restruc­turare preventivă care le permit să continue să funcționeze; întreprinzătorii insolvenți sau supra­îndatorați care sunt onești pot beneficia de o remitere completă de datorie după scurgerea unei perioade rezonabile care să le permită astfel o a doua șansă; și procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie devin mai eficace, în special prin scurtarea duratei acestora.

Pentru a‑și atinge obiectivele generale, directiva și‑a propus să stabilească standarde minime de drept material pentru restructurarea preventivă, precum și pentru procedurile care conduc la o remitere de datorie. Un alt deziderat al directivei constă în adoptarea de către statele membre a unor măsuri de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie.

Adoptarea Directivei (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare are drept scop uniformizarea procedurilor de pre­venție a insolvenței și de insolvență în cadrul statelor membre. Procesul de unificare a conceptelor cheie utilizate în legislația statelor își propune să estompeze diferențele de regim juridic care pot genera nedoritul fenomen de forum shopping, ce constă în căutarea jurisdicției mai favorabile de către părțile implicate în procedură.

Prin diminuarea acestor diferențe s‑ar asigura un grad mai ridicat de transparență, securitate juridică și previzibilitate pe întreg teritoriul Uniunii, ceea ce ar contribui semnificativ la maximizarea gradului de recuperare a creanțelor și la creșterea investițiilor.

Elaborarea directivei s‑a realizat prin valorificarea studiilor comparative a legislațiilor europene aplicabile în materia insolvenței care au promovat o cultură a salvării, în consi­derarea importanței implementării procedurilor de prevenire a insolvenței. O sursă de inspirație de referință a reprezentat‑o, desigur, și legislația americană, care a stat la baza elaborării Ghidului Legislativ UNCITRAL „Directors’ obligations in the period approaching insolvency”. Provocările pe care le implică adoptarea directivei au fost expuse în cadrul Forumului Academic „Harmonisation of Insolvency and Restructuring Laws in the EU” din cadrul Insol Europe, orga­nizat la Copenhaga, în cursul lunii septembrie 2019[3].

 

Videoconferința regională de insolvență Buzău

3. Măsurile propuse prin Directivă pentru atingerea obiectivelor asumate

Întrucât puterea unei directive este limitată la stabilirea obiectivelor de atins, astfel cum sunt acestea fixate prin intermediul principiilor, mijloa­cele de implementare sunt lăsate la latitudinea statelor membre. Cu toate acestea, directiva pro­pune o serie de măsuri care să faciliteze adoptarea unor norme care să fie cât mai uniforme posibil, pentru a evita diferențele dintre legislațiile națio­nale. Rămâne, eventual, ca aspectele care nu vor fi unificate în această manieră să fie reglementate ulterior prin intermediul unui regulament, în mă­sura în care discrepanțele vor fi atât de semni­ficative încât fenomenul de forum shopping va persista și după implementarea directivei.

Principalele elemente vizate includ o serie de măsuri referitoare la susținerea procesului de redresare a întreprinderilor viabile și evitarea sau limitarea consecințelor nefaste pe care le produce fenomenul insolvenței[4]. Formulele sugerate în cadrul textelor directivei sunt elaborate de o manieră flexibilă, astfel încât să permită statelor să aleagă din mai multe opțiuni pe cea mai potrivită cadrului lor legal și intereselor de ordin economic și social.

Între măsurile promovate se disting îndeosebi următoarele:

  • asigurarea mijloacelor de avertizare timpurie și accesul la informații

Pornind de la premisa că eficacitatea unei proceduri de restructurare preventivă depinde de momentul în care debitorul aflat în dificultate financiară inițiază măsuri pentru restructu­rarea activității sale, directiva impune statelor membre să pună la dispoziție debitorilor unul sau mai multe instrumente de avertizare timpurie, clare și transparente, care să permită detec­tarea circumstanțelor care ar putea da naștere probabilității insolvenței și care le pot semnala acestora necesitatea de a acționa fără întârziere. Cu titlu exemplificativ, sunt enumerate câteva tipuri de instrumente de avertizare preventivă, precum mecanisme de alertă, atunci când debitorul nu a efectuat anu­mite tipuri de plăți, servicii de consiliere furnizate de organisme publice sau private ori măsuri de stimulare a terțelor persoane care dețin informații relevante despre debitor. Informațiile cu privire la accesul la instrumentele de avertizare timpurie trebui să fie disponibile publicului în format online și în special pentru IMM‑uri, aceste informații trebuie să fie ușor de accesat și prezentate într‑un format ușor de utilizat[5].

Această măsură este destinată să sprijine debitorii să poată interveni înainte ca starea de dificultate financiară să se accen­tueze și să se evite astfel intrarea în insolvență.

Statelor membre li se recomandă introducerea unui test de viabilitate, prin care să se verifice dacă starea financiară a debitorului se înscrie în limita de „probabilitate a insolvenței”. În acest fel se evită atât abuzurile, prin declanșarea prematură a procedurii de către cei care urmăresc doar să se pună la adăpost de urmăririle individuale, cât și tergiversarea, prin depunerea tardivă a cererii de a se deschide o procedură preventivă, când deja dificultățile financiare cu care se confrunta debitorul s‑au agravat într‑atât încât au condus la instalarea stării de insolvență și impun deschiderea procedurii generale.

Cu toate acestea, în lipsa unor principii obiec­tive pentru determinarea criteriilor după care se apreciază viabilitatea debitorului, vor persista diferențele de abordare a cazurilor de deschidere a procedurilor preventive.

  • consolidarea cadrelor de restructurare preventivă

Directiva a acordat o importanță deosebită meca­nismelor de restructurare, considerându‑le a fi remediul cel mai eficient de tratare a difi­cultăților financiare cu care se confruntă antre­prenorii.

Această măsură urmărește să faciliteze accesul debitorilor aflați în dificultate financiară, atunci când există o probabilitate de insolvență, la un cadru special conceput pentru restructurarea activității lor, în vederea prevenirii insolvenței și a asigurării viabilității întreprinderii.

Prin „restructurare” se înțelege seria de măsuri prin care se urmărește reformarea activității debi­to­rului care includ schimbarea componenței, a condițiilor sau a structurii activelor și pasivelor debitorului sau a oricărei alte părți a structurii capitalului debitorului, cum ar fi vânzarea de active sau de părți din activitate și, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, vânzarea întreprinderii ca subansamblu funcțional, precum și eventualele modificări operaționale necesare, sau o combinație a acestor elemente. Cu excepția cazului în care dreptul intern prevede în mod specific altfel, modificările operaționale, cum ar fi rezilierea sau modifi­carea contractelor ori vânzarea sau un alt tip de cesiune a activelor, ar trebui să respecte cerințele generale care sunt prevăzute în dreptul intern pentru astfel de măsuri, în special normele de drept civil și de drept al muncii. Orice conversie a creanțelor în capital social ar trebui să respecte, de asemenea, garanțiile prevăzute de dreptul intern[6].

  • facilitarea negocierilor asupra planurilor de restruc­turare preventivă

Succesul negocierilor în vederea adoptării unui plan de restructurare preventivă este asigurat în principal prin conferirea unor avantaje tuturor părților implicate, care să le predispună la acordarea unor concesii reciproce. Pentru debitorii aflați în dificultate financiară, restructurarea trebuie să le permită să își continue activitatea comercială integral sau parțial. Cadrele preventive ar trebui să contribuie la preîntâmpinarea pierderii de locuri de muncă, de know‑how și de aptitudini. Pentru cre­ditori, restructurarea ar trebui să le asigure maximizarea valorii creanțelor – în raport cu ce ar primi în cazul lichidării activelor întreprinderii sau în cazul scenariului următoarei alternative optime în absența unui plan –, precum și pentru proprietari și pentru economie în ansamblu.

Unul dintre principalele beneficii pe care le conferă această strategie este revitalizarea activității economice și, implicit, crearea posibilității de menținere a locurilor de muncă. Din acest motiv, aceste cadre sunt disponibile inclusiv la cererea creditorilor și a reprezentanților lucră­torilor.

Posibilitatea inițierii unor astfel de proceduri, inclusiv de către creditori, nerecunoscută până la acest moment în legislația unor state membre, este condiționată de acceptul debitorului de a fi supus unei astfel de proceduri.

Pentru a facilita accesul rapid și eficient la pro­ce­dură, directiva prevede că declararea creanțelor, depunerea planurilor de restructurare sau de ram­bursare, comunicarea către creditori și depunerea de contestații sau formularea unor căi de atac pot fi efectuate pe cale electronică, inclusiv în situații transfrontaliere.

  • încurajarea procedurilor extrajudiciare

În vederea fluidizării procedurii, se încurajează degrevarea rolului instanțelor, prin extinderea ariei de derulare a cadrelor de restructurare preventivă în afara sistemului judiciar. Cadrele de restruc­turare out‑of‑court sunt considerate a fi în măsură să asigure celeritate, confidențialitate și costuri reduse.

Debitorii care recurg la procedurile de restruc­turare preventivă au avantajul că își păstrează total sau cel puțin parțial controlul asupra activelor lor și asupra activității lor curente.

Numirea unui practician în domeniul restruc­turării trebuie, de asemenea, restrânsă la cazurile în care participarea sa este necesară pentru a contribui la elaborarea planului.

Directiva impune numirea unui practician în domeniul restructurării pentru a acorda debitorului și creditorilor asistență în negocierea și elaborarea planului, cel puțin în următoarele cazuri:

‑ când o suspendare generală a executărilor silite individuale este acordată de către o autoritate judiciară sau administrativă, iar autoritatea judiciară sau administrativă decide că un astfel de practician este necesar pentru protejarea interesului părților;

‑ când planul de restructurare trebuie să fie confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă prin impunerea unui plan de restructurare în pofida neacceptării unor creditori, fie aceștia din mai multe clase;

‑ când numirea respectivă este solicitată de debitor sau de o majoritate a creditorilor, cu condiția ca onorariul practicianului sa fie suportat de creditori.

Una dintre soluțiile controversate impuse de Directivă este adoptarea regulii priorității relative drept prag de impunere a planului de reorganizare creditorilor care nu l‑au votat, ceea ce îi avantajează pe debitori în privința procesului de negociere.


* Este extras din Revista Phoenix nr. 4/2019 (octombrie-decembrie 2019).

[1] Publicată în JOUE nr. 172L din 26 iunie 2019, intrată în vigoare la 10 iulie 2019, având drept termen‑limită pentru transpunere data de 17 iulie 2021.

[2] N. Prepeliță, O scurtă istorie a procedurilor de pre‑insolvență în România, în Phoenix nr. 69/2019, pp. 23‑34.

[3] S.M. Miloș, A. Deli Diaconescu, Probleme și dezbateri pe marginea impactului și a modalităților de transpunere a Directivei privind cadrele de restructurare, articol disponibil pe https://www.unpir.ro/probleme-si-dezbateri‑pe‑marginea‑impactului‑si‑modalitatilor‑de‑transpunere‑directivei‑privind.

[4] https://www.legal‑land.ro/noi‑norme‑privind‑insolventa‑intreprin­de­rilor.

[5] O. Popescu, I. Bidalache, Pre‑insolvența – la ce să se aștepte com­paniile aflate în dificultate financiară?, articol disponibil pe https://www.juridice.ro/657235/pre‑insolventa‑la‑ce‑sa‑se‑astepte‑companiile‑aflate‑in‑dificultate‑financiara.html.

[6] E. Albu, Directiva (UE) 2019/1023 privind remiterea de datorie și de modificare a Directivei privind insolvența, articol disponibil pe https://www.juridice.ro/644798/directiva‑ue‑2019‑1023‑privind‑remiterea‑de‑datorie‑si‑de‑modificare‑a‑directivei‑privind‑insolventa.html.

Obiectivele stabilite și măsurile propuse de Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă was last modified: februarie 12th, 2020 by Luiza-Cristina Gavrilescu

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter