O zi student – Zilele Porților Deschise la Facultatea de Drept a Universității din București – 7-8 mai 2020

4 mai 2020
Vizualizari: 387

O zi student reprezintă una dintre activitățile de tradiție ale Asociației Studenților în Drept (ASD), deschisă anual tuturor elevilor aflați în ultimii ani de liceu și care ar fi interesați să devină studenți la Facultatea de Drept a Universității din București, potrivit unui comunicat transmis.

Zilele Porților Deschise la Facultatea de Drept s-ar fi dorit un eveniment organizat în cadrul facultății, prilej pentru aceeași viitori potențiali candidați să se familiarizeze cu spațiul, atmosfera și condițiile în care și-ar petrece anii studenției.

În contextul actualei situații epidemiologice și al restricțiilor pe care ea le impune, prin asocierea eforturilor Facultății de Drept și ale Asociației Studenților în Drept, s-a născut evenimentul O zi student – Zilele Porților Deschise la Facultatea de Drept a Universității din București, un tur virtual al celei mai prestigioase instituții de învățământ superior în domeniul juridic din România.

Pe parcursul zilelor de 7 și 8 mai 2020, prin intermediul platformelor Zoom și Google Meet, elevii vor putea asista la o paletă bogată de activități: vizitarea, în regim virtual, a facultății, prezentări ale instituției și a ofertei educaționale (inclusiv programele internaționale ale facultății și activități extra-curriculare prestigioase, precum concursurile internaționale studențești), realizate atât de către conducerea facultății, cât și de către studenții voluntari, în cadrul unor sesiuni restrânse de comunicare cu elevii participanți, interacțiuni cu cadre didactice ale facultății, sesiune de întrebări și răspunsuri, procese simulate și dezbateri desfășurate în regim online. Programul detaliat al evenimentului poate fi accesat aici.

Elevii care doresc să participe la acest eveniment o pot face prin completarea acestui formular.

Evenimentul poate fi urmărit de orice persoană interesată, utilizând următorul link.

Facultatea de Drept a Universității din București și Asociația Studenților în Drept își exprimă speranța că acest eveniment inedit va oferi tuturor celor interesați, dar mai ales elevilor, o imagine vie despre un spațiu unic în peisajul învățământului superior din România, prin prestigiul și importanța sa.

Vezi și Absolvenții Facultății de Drept ai Universității din București, pe primul loc în topul candidaților admiși la Institutul Național al Magistraturii

O zi student – Zilele Porților Deschise la Facultatea de Drept a Universității din București – 7-8 mai 2020 was last modified: mai 4th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: