O studentă din România, câștigătoare a competiției internaționale European Law Moot Court

29 apr. 2016
Vizualizari: 1191

Emma Cristina Gheorghiu, studentă la Facultatea de Drept a Universității „Danubius”, a câștigat titlul de „Best General Advocate” acordat de Curtea Europeană de Justiție, în competiția internațională European Law Moot Court.

Iată că există! Există și modele care trebuie să aibă efectul unui energizant motivațional pentru tinerii noștri. Emma este unul dintre aceste exemple, o tânără determinată care a înțeles, cu mult timp în urmă, ce își dorește de la viață și a optat pentru varianta firească, a pașilor mărunți dar siguri, pentru a ajunge să profeseze în domeniul juridic”, a publicat Universitatea „Danubius” în cadrul unui interviu cu Emma.

Concursul se numește European Law Moot Court Competition (ELMC) și a început încă din anul 1988, fiind cel mai prestigios concurs axat pe dreptul european. Printre organizatori se numără și directorul Departamentului de Comunicare și Relații Publice al Curții de Justiție a Uniunii Europene și mulți dintre asistenții judecătorilor de la Curte, majoritatea participând, la rândul lor, la acest concurs în timpul facultății.

În acest an au participat 154 de universități din peste 20 de state membre ale Uniunii Europene cât și din USA, dintre care numai 6 universități au ajuns să participe la marea finală din Luxemburg săptămâna trecută. Echipa câștigătoare a fost Universitatea Ljubljana, premiul pentru cel mai bun Avocat General a fost câștigat de către mine din partea Universității Leiden, iar premiul pentru cel mai bun reprezentant al Comisiei Europene a fost atribuit Universității Columbia din New York, USA”.

Experiența a fost, cu siguranță, unică dar și rezultatul unui efort de 8 luni de muncă pentru acest concurs. A primi confirmarea acestei munci din partea judecătorilor Curții de Justiție Europene este un sentiment excepțional pe care nu pot să-l descriu. Pe lângă succesul final și încrederea că am ales cariera corectă dată de acest rezultat, concursul m-a ajutat să-mi dezvolt și unele abilități indispensabile pentru o carieră juridică”, a mai declarat tânăra câștigătoare.

O studentă din România, câștigătoare a competiției internaționale European Law Moot Court was last modified: aprilie 29th, 2016 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: