Nyerges & Asociații a asistat Shikun & Binui Energy privind contractarea unui împrumut de 40,5 milioane de euro de la Raiffeisen Bank International AG și Raiffeisen Bank România pentru un proiect fotovoltaic de 70 MW

14 mart. 2023
Vizualizari: 309

Nyerges & Asociații a acordat consultanță companiei israeliene Shikun and Binui Energy în legătură cu contractarea unui împrumut de 40,5 milioane EUR de la Raiffeisen Bank International AG și Raiffeisen Bank România pentru construirea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată de 70 MW situată în Satu Mare. Proiectul este unul dintre primele proiecte fotovoltaice de mari dimensiuni din România pentru care s-a obținut un credit fără recurs în ultimul deceniu.

Echipa Nyerges & Asociații a asistat Shikun and Binui Energy în toate etapele și cu privire la toate aspectele legale ale acestui proiect (inclusiv aspecte de Fuziuni și Achiziții, Drept Imobiliar și Urbanism, procedura de racordare la rețea, PPA, EPC, O&M, finanțare bancară). Echipa de proiect a fost coordonată de Mihaela Nyerges (Managing Partner) și le-a inclus, printre alții, pe Doina Anghelescu (Of Counsel), Monica Cune-Ghițescu (Senior Associate) și Diana Dulama (Junior Associate).

„Ne bucurăm că am făcut parte din acest proiect de finanțare. Tranzacția demonstrează expertiza și încrederea în capacitatea Shikun and Binui Energy de realizare a proiectului, precum și calitatea excepțională a proiectului, atât din punct de vedere juridic, cât și tehnic. De asemenea, această tranzacție este un semn pozitiv pentru sectorul energiei regenerabile din România și sperăm să vedem din ce în ce mai multe finanțări similare în viitor. Suntem onorați să asistăm Shikun and Binui Energy în toate operațiunile lor din România care sunt extrem de benefice pentru sectorul energetic al țării”, a declarat Mihaela Nyerges, Managing Partner la Nyerges & Asociații.

 

Nyerges & Asociații este o firmă de avocatură specializată în Fuziuni și Achiziții, Energie și Resurse Naturale, Drept Imobiliar și Urbanism, Construcții, Drept financiar-bancar, Drept corporativ și comercial, Finanțare UE. Echipa noastră îmbină standardele profesionale ridicate și experiența acumulată în firme de avocatură de prim rang din România cu flexibilitatea unei firme de avocatură de tip boutique. În ceea ce privește sectorul energetic, și în special energia regenerabilă, echipa noastră deține un portofoliu impresionant de proiecte finalizate și în curs, având o experiență vastă în toate etapele unor astfel de proiecte: achiziție, dezvoltare, construcție, operare și finanțare.
Nyerges & Asociații a asistat Shikun & Binui Energy privind contractarea unui împrumut de 40,5 milioane de euro de la Raiffeisen Bank International AG și Raiffeisen Bank România pentru un proiect fotovoltaic de 70 MW was last modified: martie 14th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: