Numai aceste trei noțiuni – echitabilitate, optimizare și previzibilitate – sunt noțiuni moderne, care au condus la accelerarea recunoașterii, în faza de judecată, a drepturilor justițiabililor

Nicolae Cîrstea: Dle decan Adrian Stoica, dumneavoastră activați în interiorul profesiei de executor judecătoresc – care ar fi perspectiva dumneavoastră asupra clasicului și modernului în această materie?

Adrian Stoica: În primul rând, bună seara și mulțumesc organizatorilor pentru onoarea făcută, de a mă invita la acest eveniment! Mulțumesc colegilor executori, colegilor din mediul academic, precum și colegilor din celelalte țări participante la acest eveniment.

Vedeți dumneavoastră, dle președinte, această expresie „de la clasic la modern”, incidentă noțiunii de proces civil, respectiv fazei de executare silită, ar trebui să o teoretizăm și să alocăm foarte mult timp, pentru că suscită un interes deosebit. Ce este clasic? Clasic este realizarea unui drept în fața instanței de judecată, atunci când o persoană care se consideră nedreptățită sesizează o astfel de autoritate într-un stat de drept. La fel de clasic este ca forța coercitivă a statului, prin intermediul executorilor judecătorești, să restabilească ordinea de drept încălcată și, bineînțeles, să recunoască fizic – dacă mă pot exprima așa – acel drept încălcat persoanei care a sesizat instanța de judecată, drept, bineînțeles, consacrat într-un titlu executoriu. Lucrurile sunt privite în mod tradițional din aceste puncte de vedere, însă aș dori să scot în evidență faptul că modernismul despre care am discutat cu ocazia acestor intervenții din ziua de astăzi scoate în evidență un aspect deosebit de important, și anume amprenta pe care și-a pus-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe tot ceea ce înseamnă legislație internă specifică din România. Și am dorit doar să scot în evidență anul 1997, când CEDO s-a pronunțat într-o cauză – Horsby împotriva Greciei – și a relevat pentru prima dată faptul că executarea silită face parte din noțiunea de proces civil. Vedeți dumneavoastră, din acest moment lucrurile au căpătat o turnură radicală în ceea ce privește percepția noțiunii de proces civil nu numai în România; ci și în toate țările membre ale Uniunii Europene, cu precădere cele semnatare a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Știm cu toții că în momentul de față Noul Cod de procedură civilă relevă, în conținutul art. 6, dreptul la un proces echitabil în termen optim și previzibil. Vedeți dumneavoastră, numai aceste trei noțiuni – echitabilitate, optimizare și previzibilitate – sunt noțiuni moderne, care au condus la accelerarea recunoașterii, în faza de judecată, a drepturilor justițiabililor, respectiv în realizarea lor efectivă pe calea procedurii de executare silită.

Astăzi eu am dorit să relev doar câteva chestiuni care au legătură cu gratuitatea justiției civile. Este un principiu pe care eu l-am identificat că există în momentul de față, în opoziție cu gratuitatea procesului penal, unde știm bine cu toții că un învinuit, un inculpat are dreptul la un avocat din oficiu. Aceste chestiuni le-am relevat, le-am transpus scoțând în evidență pe de o parte Directiva 8/2003, iar pe de altă parte Ordonanța 51/2008, care reglementează acest mecanism de ajutor public judiciar în materie civilă. Fiecare justițiabil din România trebuie să își cunoască drepturile, iar această gratuitate trebuie să știe cu toții că este oferită de către stat; bineînțeles, cu anumite limite. Tocmai aceste chestiuni le-am relevat; tocmai aceste chestiuni mi-au atras atenția și chiar aș dori, și cu această ocazie, să trag un semnal de alarmă, deoarece statul ar trebui să se implice mult mai profund în situațiile în care justițiabilii nu pot susține din punct de vedere financiar un proces civil, atât în faza de judecată, cât și în faza de executare silită. Discutam mai devreme cu colegii mei prezenți aici – poate chiar ar fi utilă crearea unui birou național de asistență juridică, în care statul să poată identifica toate cazurile, toate situațiile expuse anterior și să poată ajuta justițiabilii să susțină o acțiune jurisdicțională în fața instanței de judecată.

Nicolae Cîrstea: Dle decan Adrian Stoica, dacă ar fi să gândim din această perspectivă, poate că Facultatea de Drept de la Constanța este prima sub linia Hexagonului Facultăților de Drept, am văzut foarte multe lucruri pe care le-ați reușit acolo și sunt lucruri lăudabile. Așa cum vă spuneam și cu alte ocazii, Facultatea de Drept a crescut enorm în ultimii câțiva ani și cred că merită să invitați colegii din Hexagon să vă calce pragul din ce în ce mai des. Revenind la discuția noastră de astăzi, cum este, din perspectiva dumneavoastră, abordarea legiuitorului, respectiv a mediului universitar, asupra acestei materii? Clasică sau modernă?

Adrian Stoica: Dle președinte, în primul rând vă mulțumesc în nume personal, dar și în numele colegilor mei din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ovidius din Constanța, pentru aceste aprecieri. Da, ne dorim să ducem Constanța acolo unde în mod firesc îi este locul, în ceea ce privește nivelul de pregătire al studenților noștri, al viitorilor noștri absolvenți. Pot începe cu următoarea afirmație: Avem – și chiar ne bucurăm, deoarece rezultatele absolvenților noștri sunt remarcabile, în special în ultimii ani. Sunt absolvenți care ne-au depășit chiar și nouă așteptările, deoarece de la an la an numărul celor care promovează, în interiorul celor mai reprezentative facultăți crește în mod vizibil. Acest lucru în primul rând se datorează implicării tuturor colegilor care compun corpul academic al facultății noastre. Cu siguranță, colegii sunt dedicați și își doresc ca, prin ceea ce transmit studenților, să se regăsească în rezultatele pe care aceștia le vor obține după finalizarea studiilor. Vedeți dumneavoastră, partea de clasic și, respectiv, de modernism în ce privește legislația specifică derulării activităților noastre academice este destul de discutabilă, deoarece, așa cum și dl decan Sevastian Cercel a relevat înaintea mea, studentul, în momentul de față se grăbește. Îi văd chiar din anul I, își doresc să rezolve diferite spețe cât mai repede, să identifice criminali din alte spețe penale, însă ei nu înțeleg un lucru: Așa cum Cicero spunea, un bun jurist este persoana care este răbdătoare și care știe să asculte. În primul rând studentul nostru modern, pentru că în momentul de față studentul nostru are așteptări majore în ceea ce privește atragerea atenției din partea profesorului care stă la catedră. Studentul nostru trebuie să înțeleagă că aceste calități – răbdarea și puterea de a asculta – îl pot aduce, în ceea ce privește obținerea unor rezultate profesionale remarcabile în viitor. De aceea, cu siguranță că noi, în calitate de cadre didactice, cel puțin membrii conducerii facultății de Drept, am încercat, în fiecare an, să actualizăm planurile de învățământ; am încercat să includem în domeniul de învățare materii care să le facă plăcere, pe lângă materiile tradiționale – Dreptul civil, Dreptul penal și procedurile corespunzătoare acestor materii –, materii noi, care să le capteze interesul. Vedeți dumneavoastră, suntem, cred, printre primele facultăți din România care, în urmă cu patru ani, am introdus în anul IV materia Dreptului execuțional civil. De ce am făcut acest lucru? Să știți că decizia nu a fost fondată numai pentru simplul fapt că la momentul respectiv dețineam – ca și astăzi – calitatea de executor judecătoresc și am făcut-o din nebunia mea de a impune o materie care întotdeauna m-a atras. Nu. Acest lucru l-am făcut pentru a crea un fundament, o bază teoretică importantă nu numai absolvenților care vor deveni executori judecătorești; ci și acelor absolvenți care vor deveni judecători. Un judecător, în momentul în care a intrat pe băncile instanței, firesc începe cu prima instanță, cu judecătoria. Știți că în momentul de față aproape 70% din activitatea judecătoriilor are în vedere aspecte sau raporturi de drept execuțional? Mă refer la încuviințări de executare silită, la soluționarea contestațiilor la executare, la refuzuri ale executorilor judecătorești de a îndeplini anumite acte de executare. Și credeți-mă că această decizie a fost determinată de faptul că foarte mulți dintre judecătorii cu experiență ne-au rugat, dacă se poate, ca viitorii noștri absolvenți, care bineînțeles vor intra în corpul magistraților, chiar și în rândul procurorilor, să poată beneficia de aceste minime cunoștințe, pentru ca fenomenul executării silite să fie mult mai clar definit în mintea acestora. De aceea, cred că fenomenul modernismului mediului academic nu o să se oprească niciodată și vom fi obligați, de la an la an, de cerințele destinatarilor actului nostru didactic, în speță de către studenți, să actualizăm aceste planuri de învățământ, să le aducem cât mai multe oportunități din care ei să obțină o cât mai bună pregătire, inclusiv aceste conferințe. Eu întotdeauna, împreună cu colegii din Constanța, am fost de acord ca la o conferință de un astfel de nivel să poată avea acces inclusiv studenții și să poată participa cât mai mulți studenți.

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc, foarte frumos discursul dumneavoastră. Dle decan Adrian Stoica, aceeași perspectivă civilă? Poate aceeași, poate puțin diferită, asupra lucrurilor bune sau a celor care ar trebui schimbate în această materie – procesul civil și executarea silită?

Adrian Stoica: De multe ori – și dacă-mi permiteți, voi repeta și cu această ocazie. În momentul de față, prin reformele din 2011 respectiv 2013, pot spune că, în sfârșit, România deține o legislație civilă consolidată și aflată la nivelul exigențelor europene. Aceste reforme au fost efectuate, neîndoielnic, prin respectarea tradițiilor specifice poporului nostru, dar, în același timp, coroborate cu valorile europene la care tindem să ajungem. Din perspectivă proprie, avem o legislație civilă eficientă în momentul de față; avem o legislație civilă de drept material, respectiv de drept procesual, de referință și acest lucru îl pot întări prin solicitările care mi-au fost adresate, de a putea pune la dispoziție aceste acte normative – din păcate, nu le-am avut puse la dispoziție și traduse într-o limbă de circulație străină la momentul respectiv, dar ulterior le-am dobândit, de către colegi din afara țării noastre. Am activat ca membru în biroul executiv al uniunii internaționale ani buni de zile și credeți-mă că aceste persoane care se află în momentul de față la conducerea Uniunii Internaționale a Executorilor Judecătorești au capacitatea de a analiza – bineînțeles, și de a critica acolo unde este cazul – legislația specifică tuturor țărilor care compun aceste organizații internaționale. Credeți-mă că, în momentul de față, România, cel puțin în privința procedurii de executare silită – mă refer la Cartea a V-a, dispozițiile care compun cartea a V-a – prezintă o legislație de referință în acest domeniu. Însă cu siguranță, poate dinamica socială, poate evoluția legislației comunitare sau, respectiv, jurisprudența CEDO, pe viitor va impune anumite modificări, de care în mod cert trebuie să ținem cont. Dar, așa cum am spus, în momentul de față trebuie să ne bucurăm că avem o astfel de legislație civilă de referință.