Nu se dorește un corp profesional foarte puternic, din niciun punct de vedere, pentru că noi acționăm și luptăm pentru drepturile și libertățile cetățenilor

Vizualizari: 1068

Nicolae Cîrstea: Bine ați venit la Zilele Baroului București, domnilor decani, mă bucur să ne revedem – dl Cristi Domocoș, decanul Baroului Bihor, și dl Gabriel Grigore, decanul Baroului Constanța.

Gabriel Grigore: Mulțumim pentru invitație și mulțumesc pentru invitație dlui decan Dragne. Am răspuns invitației sale, ca și în alți ani, cu deosebită plăcere și ne aflăm la sfârșitul acestor conferințe și pot să spun că a fost o participare foarte fructuoasă și, efectiv, m-am bucurat că sunt aici, prin prisma temelor care s-au abordat, atât istorice, cât și în ceea ce privește starea actuală și perspectiva avocatului.

Nicolae Cîrstea: Cristi, am putea trage câteva concluzii după aceste două zile de dezbateri, despre realitățile în profesia de avocat – titlul celei de-a doua zile a conferinței?

Cristian Domocoș: Da, categoric. Și cred că a fost benefică și participarea colegilor din celelalte state vecine – Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, mai ales. Practic, am putut identifica niște constante ale problemelor cu care se confruntă avocatura din spațiul ex-comunist. E clar că există multiple piedici, și ele vin în primul rând, din păcate, din partea viziunii executivului în raportul cu avocatura. Nu se dorește un corp profesional foarte puternic, din niciun punct de vedere, pentru că noi acționăm și luptăm pentru drepturile și libertățile cetățenilor, și uneori nu coincid interesele noastre cu cele ale guvernanților.

Nicolae Cîrstea: Ați putea completa concluziile dlui decan Domocoș, dle decan Grigore?

Gabriel Grigore: Sigur că da. Am rămas așa, puțin… deși nu mirat, când am ascultat cuvântul dlui avocat din Milano – la o întrebare referitoare la independența avocaturii în Italia, răspunsul a fost că nici nu se mai pune problema asta, având în vedere că este ca o axiomă acolo. Spre deosebire de Italia, în țările din acest spațiu independența avocatului, din păcate, ca problemă, rămâne de actualitate. S-a spus – și este foarte important acest lucru – că, în ceea ce privește independența avocaturii și a avocatului, această independență trebuie privită prin prisma raporturilor cu statul și, în sfârșit, cu tot ceea ce înseamnă organe de justiție. Îmi aduceam aminte de principiul separației puterilor în stat, principiu care consacră independența fiecărei puteri. Ei bine, în ceea ce privește justiția, independența avocatului – putem să parafrazăm – este o adevărată independență a justiției. Deci avocatul, în ceea ce privește sistemul de justiție, este ca justiția în sistemul statal. Nu poate să existe justiție, din punctul meu de vedere, fără a se asigura independența avocatului.

Nicolae Cîrstea: Cristi – și dumneavoastră, dle decan – sunteți la sfârșitul celui de-al doilea mandat. Cum a evoluat, în interiorul barourilor dumneavoastră, profesia de avocat? Cum era acum mai bine de 7 ani, când ați preluat mandatul, cum este astăzi?

Cristian Domocoș: Sigur, avocatura este o componentă a sistemului social, evoluția sistemului social, economic, politic, și-a pus amprenta și asupra evoluției avocaturii. În urmă cu șapte ani ne confruntam cu anumite probleme; parte din ele s-au rezolvat. La momentul ăsta, ne confruntăm – avocatura în general, și barourile cred că au constante probleme – cu alte probleme, cu noi provocări, noi îngrijorări. Poate cuvântul „luptă permanentă” e prea brutal. Dar, categoric, cei care vor urma în funcția de decan vor avea, la rându-le, problemele vizavi de care vor trebui să acționeze și să mențină coeziunea baroului, pentru că doar împreună, ca un grup unit, ne putem urmări interesele.

Nicolae Cîrstea: Cum sunt lucrurile la Constanța, la finalul celui de-al doilea mandat, dle decan?

Gabriel Grigore: La Constanța situația este ca în toate celelalte barouri din țară – este vorba de faptul că în acești ani au fost transformări în ceea ce privește baroul, în ceea ce privește activitatea în barou, în ceea ce privește tinerii avocați. În Constanța, în sfârșit, am încercat să ne axăm pe ceea ce înseamnă tinerii avocați, în sensul că această perioadă destul de mare de timp a însemnat o schimbare a structurii baroului. Deci în barou au intrat… dacă în primii ani intrau 40-50 de avocați stagiari, în ultimul timp, datorită modului de accedere în profesia de avocat, numărul a scăzut foarte mult. Anul ăsta suntem fericiți, de exemplu, că avem 17 candidați care au luat examenul, spre deosebire de 7-8 în anii trecuți, dar concluzia este că s-a schimbat structura baroului, peste 50% dintre avocați sunt avocați tineri, și atunci, problemele încep să fie altele decât cele care erau înainte.

Ceea ce remarc, cu părere de rău, este faptul că interesul tinerilor avocați pentru profesie este un interes scăzut – și cred că aici trebuie lucrat cel mai mult.

Nicolae Cîrstea: În final aș vrea să vă întreb care ar fi așteptările pe care le aveți, fiecare dintre dumneavoastră, de la colegii care vor urma la conducerea locală a barourilor pe care le reprezentați, dar și la nivel central. Pentru viitor, având în vedere și perspectivele de care se vorbea la această masă rotundă din cea de-a doua zi a aniversării Zilelor Baroului București.

Cristian Domocoș: Ei, acum, sigur, așteptările individuale nu cred că-și au locul. Din momentul în care mandatele noastre încetează, suntem membri ai baroului alături de toți ceilalți și așteptările noastre sunt, cred, ale fiecărui membru al baroului, ca decanul să-și dedice timpul și implicarea pentru a încerca să rezolve. Pentru că e utopic să spui să rezolve totul. Rolul decanului este să centralizeze și să urmărească rezolvarea problemelor, evident, cu sprijinul consiliului și al tuturor colegilor.

Nicolae Cîrstea: Și la nivel central?

Cristian Domocoș: Ei, la nivel central aceleași așteptări pe care le-am avut dintotdeauna – continuarea politicii profesionale pentru apărarea profesiei în general și pentru creșterea respectului față de profesia de avocat din partea tuturor celorlalți participanți la actul de justiție.

Nicolae Cîrstea: Dle decan, așteptările pentru viitoarea conducere a Baroului Constanța?

Gabriel Grigore: Așa cum spuneam, așteptările mele sunt ca viitoarea conducere să continue ceea ce am încercat eu să fac – eu întotdeauna am ținut o legătură foarte strânsă cu membrii consiliului, cu restul avocaților și cred că, datorită acestei legături, sunt conștienți și au informațiile necesare pentru a merge mai departe.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Nicolae Cîrstea: Și anul viitor, fiind și alegeri la nivel central?

Gabriel Grigore: Anul viitor este un an de transformări – sunt alegeri în multe dintre barouri, sunt alegeri la nivel central. Și la nivel central cred că ar trebui, ca perspectivă, să ne gândim să încercăm să reformăm, din punct de vedere normativ, tot ceea ce înseamnă profesia de avocat, pentru că avem o lege din ’95, care a fost modificată parțial și, după cum am observat, toți membrii actualului consiliu al uniunii – și în general, avocații – sunt interesați în această modificare, și a legii, și a statutului profesiei de avocat.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc amândurora pentru această discuție.

Gabriel Grigore: Cu plăcere.

Nu se dorește un corp profesional foarte puternic, din niciun punct de vedere, pentru că noi acționăm și luptăm pentru drepturile și libertățile cetățenilor was last modified: octombrie 9th, 2018 by Cristian-Cornel Domocoș

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice