Noul Guvern

23 feb. 2017
Vizualizari: 2140

Deschidem „Revista de seară” cu Bilanțul DNA, prezentat azi în fața președintelui Klaus Iohannis, a ministrului interimar al justiției, Ana Birchall, a procurorului general, Augustin Lazăr, a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, a președintei Instanței Supreme, Cristina Tarcea, a șefului DIICOT, Daniel Horodniceanu și a numeroși ambasadori.

„În România multă lume declară că susține lupta anticorupție. Dar am văzut cu toții cât de mult contează stabilitatea legislației. Cât de repede pot fi anulate eforturile și munca întregului sistem de justiție, nu doar cele ale procurorilor DNA. 2016 a fost un an dificil, caracterizat prin provocări legislative, atacuri fără precedent la adresa activității și a procurorilor DNA. Cu toate acestea, datele statistice arată o creștere a eficienței activității DNA. Au fost trimiși în judecată peste 1.270 de inculpați pentru fapte de corupție la nivel înalt și mediu. Printre aceștia: 3 miniștri, 6 senatori, 11 deputați, 47 primari, 16 magistrați și 21 directori de companii naționale. Rezultatele noastre demonstrează că, în lipsa unor măsuri clare de prevenire, corupția în instituțiile publice s-a manifestat prin aceleași acțiuni repetitive. O treime din persoanele trimise în judecată au ocupat funcții de conducere, control, demnități publice ori alte funcții importante”, a declarat procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, scrie Mediafax.

Procurorul șef al DNA a anunțat că anul trecut au fost puse sechestre în valoare de 667 milioane de euro.

„Au fost luate măsuri asiguratorii de 667 milioane euro, o creștere substanțială, cu 72 % față de anul trecut. De multe ori, în cauzele noastre sunt implicate persoane ce obțin profituri uriașe care achiziționează bunuri în alte țări sau deschid conturi bancare în alte jurisdicții. Niciun infractor nu trebuie să se simtă în siguranță, indiferent unde și-a ascuns banii”, a declarat procurorul șef al DNA, mai notează Mediafax.

Potrivit Raportului DNA pe 2016, judecătorii au condamnat definitiv peste 870 inculpați trimiși în judecată de DNA.

„Printre aceștia sunt: 1 europarlamentar, 7 deputați, 1 senator, 1 ministru, 5 președinți de consilii județene și 28 primari. (…) Procentul de achitări s-a menținut ca și în anii anteriori la 10% din totalul persoanelor trimise în judecată. (…) De altfel, cele mai multe motive de achitare în dosarele finalizate de DNA au fost determinate de aplicarea legii penale mai favorabile, aplicarea unor decizii ale Curții Constituționale sau aprecierea probelor administrate în cursul judecății. Acest procent de 10 % este sub media europeană și arată că, în România, justiția în România este funcțională, iar rostul procesului penal este acela de a afla întotdeauna adevărul”, a completat procurorul-șef Kovesi, mai scriu jurnaliștii de la Mediafax.

Ministrul interimar al justiției, Ana Birchall, a anunțat azi că a transmis spre avizare cererea Direcției Naționale Anticorupție de suplimentare a schemei de personal, necesară pentru asigurarea suportului tehnic în investigarea cauzelor.

„Vă aduc astăzi o veste bună: în aceste zile, am transmis pe circuit, spre avizare, solicitarea dumneavoastră existentă încă de la începutul anului 2016, motivată de suplimentarea schemei de personal, având în vedere necesitatea asigurării suportului tehnic în investigarea cauzelor de competența DNA, urmare a adoptării O.U.G. nr. 6/2016 vizând, printre altele, măsuri pentru executarea de supraveghere tehnică”, a precizat Ana Birchal, la ședința de bilanț a Direcției Naționale Anticorupție pe 2016, după cum relatează Agerpres.

Tot azi, președintele României „a semnat decretele privind numirea lui Mihai Tudose în funcția de ministru al Economiei, a Rovanei Plumb – ministru delegat pentru Fonduri Europene, a lui Tudorel Toader – ministru al Justiției și a lui Alexandru Petrescu – ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Șeful statului a semnat totodată revocarea lui Alexandru Petrescu din funcția de ministru al Economiei și a Mihaelei Virginia Toader din funcția de ministru delegat pentru Fonduri Europene”, anunță Agerpres.

La ora 15:00, cei patru miniștri au depus jurământul în fața președintelui statului, a premierului, membrilor Guvernului și a președinților celor două camere. Șeful statului le-a urat success în activitate. News.ro care a relatat evenimentul mai notează că: Președintele Klaus Iohannis a anunțat că vineri va promulga legile de respingere a O.U.G. nr. 13 și de aprobare a O.U.G. nr. 14 și i-a spus premierului Grindeanu că astfel sunt întrunite „toate condițiile pentru a trece la normalizarea situației”.

Este un nou început pentru Executiv și noua echipă guvernamentală este mult mai puternică decât precedenta. Cea mai grea misiune revine noului ministru al justiției, care are însă avantajul că este un profesionist recunoscut de lumea academică și juridică, cu experiență îndelungată și un foarte bun comunicator.

Cu toate sincopele de până acum, întârzirerea aprobării bugetului și remanierea guvernamentală determinate de Ordonanța nr. 13/2017, Guvernul își urmărește programul pas cu pas.

„Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat, joi, o Ordonanță de urgență în acest sens și, potrivit noii grile, aceste salarii se vor încadra între 1.450 și 1.947 de lei, în funcție de vechimea în muncă. De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educație”, anunță News.ro.

Rămânem aproape de Guvern și aducem în discuție un subiect important și mult comentat în aceste zile: contravențiile silvice.

„Legea de aprobare a ordonanței pentru modificarea actului normativ privind contravențiile silvice trebuie respinsă și reluat procesul legislativ pe proiectul de lege din Parlament”, a declarat ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, în cadrul dezbaterii privind identificarea priorităților, politicilor și strategiilor pentru sectorul forestier, organizată recent la sediul ministerului de resort, potrivit Agerpres.

La Parchetului General, audierile în Dosarul Revoluției continua. Azi s-a prezentat pentru a fi audiat, în calitate de martor, în dosarul Revoluției, directorul Teatrului Național București, Ion Caramitru.

„Sunt foarte bucuros că s-au redeschis aceste dosare. Acum o vreme, trei săptămâni, am fost audiat pe problemele Mineriadei și acum pentru problemele de la Revoluție. Este a treia oară când declar. Am fost audiat la cerere, când a fost comisia parlamentară în anii 1997 – 2000, în perioada în care am fost la minister. Apoi, tot la cerere, am făcut declarații când generalul Voinea ancheta aceste dosare. Acum sunt chemat tot pe tema asta (dosarul Revoluției – n.r.), de când s-au redeschis dosarele”, a spus Caramitru, la sosirea la sediul Parchetului, notează Agerpres.

Peste Prut, în Republica  Moldova, „avocații fostului premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, vor contesta la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) decizia de miercuri, 22 februarie, a Curții Supreme de Justiție (CSJ) a republicii, care a respins ca inadmisibile recursurile depuse de părțile din dosarul fostului premier, condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență”, scrie Agerpres, citând Radio Chișinău.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Bună seara!

Noul Guvern was last modified: februarie 23rd, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: