Noul Cod fiscal – modificări (O.U.G. nr. 50/2015)

10 nov. 2015
Vizualizari: 6668

Art. 187 alin. (1) lit. j) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 187 alin. (1) lit. j) prevedea faptul că baza lunară de calcul al contribuției individuale de asigurări pentru șomaj, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor în țară și în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:

(…)

j) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entități din străinătate, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a entității, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 187 alin. (1) lit. j) prevede: „Baza lunară de calcul al contribuției individuale de asigurări pentru șomaj, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor în țară și în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:

(…)

j) indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către directorii care au raporturi juridice stabilite cu entități din străinătate, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a entității, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă”.

 

Art. 187 alin. (2) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 187 alin. (2) prevedea faptul că nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări pentru șomaj sumele prevăzute la art. 142.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 187 alin. (2) prevede: „Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări pentru șomaj sumele prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. d), art. 141 lit. d) și art. 142”.

 

Art. 193 alin. (2) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 193 alin. (2) dispunea faptul că pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60 alin. (1) și (2).

Noua reglementare

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Potrivit noii reglementări, art. 193 alin. (2) dispune: „Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60”.

 

Art. 195 alin. (2) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 195 alin. (2) stabilea faptul că nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate sumele prevăzute la art. 142.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 195 alin. (2) stabilește: „Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate sumele prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. d), art. 141 lit. d) și art. 142”.

 

Art. 202 Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 202 prevedea: Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de stat, prevăzuți la art. 201, datorează, după caz, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru următoarele categorii de venituri:

a) veniturile din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76;

b) indemnizația de șomaj primită de șomeri pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 202 prevede: „(1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de stat, prevăzuți la art. 201, datorează, după caz, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru următoarele categorii de venituri:

a) veniturile din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76;

b) indemnizația de șomaj primită de șomeri pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii.

(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60”.

 

Art. 204 alin. (2) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 204 alin. (2) stabilea faptul că nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale sumele prevăzute la art. 142.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 204 alin. (2) stabilește: „Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale sumele prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. d), art. 141 lit. d) și art. 142”.

 

Art. 207 alin. (4) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 207 alin. (4) prevedea faptul că se realizează calculul contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale prin aplicarea cotelor prevăzute la art. 203 alin. (1) și (2) asupra bazelor lunare de calcul prevăzute la art. 204 alin. (1) și 206, după caz, cu respectarea prevederilor art. 142 și 205.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 207 alin. (4) prevede: „Calculul contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se realizează prin aplicarea cotelor prevăzute la art. 203 alin. (1) și (2) asupra bazelor lunare de calcul prevăzute la art. 204 și 206, după caz, cu respectarea prevederilor art. 205”.

 

Art. 210 alin. (2) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 210 alin. (2) prevedea faptul că pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60 alin. (1) și (2).

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 210 alin. (2) prevede: „Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60”.

 

Art. 212 alin. (2) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 212 alin. (2) dispunea faptul că nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale sumele prevăzute la art. 142.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 212 alin. (2) dispune: „Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale sumele prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. d), art. 141 lit. d) și art. 142”.

 

Art. 224 alin. (4) lit. b) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 224 alin. (4) lit. b) prevedea faptul că impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute:

(…)

b) 16% pentru veniturile din dividende prevăzute la art. 223 alin. (1) lit. a). Începând cu 1 ianuarie 2017, cota de impozit este de 5%.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 224 alin. (4) lit. b) dispune: „Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute:

(…)

b) 5% pentru veniturile din dividende prevăzute la art. 223 alin. (1) lit. a)”.

 

Art. 291 alin. (2) lit. g) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Noua reglementare

La art. 291 alin. (2), după lit. f) se introduce o nouă literă, lit. g).

Potrivit noii reglementări, art. 291 alin. (2) lit. g) prevede: „Cota standard se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse, iar nivelul acesteia este:

(…)

g) livrarea apei potabile și a apei pentru irigații în agricultură”.

 

Art. 470 alin. (7) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 470 alin. (7) prevedea faptul că în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule prevăzută la alin. (6), taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Masa totală maximă autorizatăImpozit
– lei –
a. Până la 1 tonă, inclusiv9
b. Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone34
c. Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone52
d. Peste 5 tone64

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 470 alin. (7) prevede: În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule prevăzută la alin. (6), impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Masa totală maximă autorizatăImpozit
– lei –
a) Până la 1 tonă, inclusiv9
b) Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone34
c) Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone52
d) Peste 5 tone64

 

Art. 471 alin. (2) și (3) Noul Cod fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 51/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 471 alin. (2) stabilea faptul că în cazul înmatriculării sau înregistrării unui mijloc de transport în cursul anului, proprietarul acestuia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data înmatriculării/înregistrării, și datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

De asemenea, art. 471 alin. (3) dispunea faptul că în cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul datorează impozit începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 471 alin. (2) și (3) prevăd: „(2) În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii și datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport.

(3) În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul acestuia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, și datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România”.

Noul Cod fiscal – modificări (O.U.G. nr. 50/2015) was last modified: noiembrie 10th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.